ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Anca Dragu, guvernator, Banca Naţională a Republicii Moldova: Avem o piaţă de capital foarte îngustă şi, dacă aşteptăm să crească, pierdem timp valoros. Trebuie să folosim infrastructura de la Bucureşti

25.03.2024, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

♦ „Marele plus în această colaborare este acela că BVB oferă firmelor din Moldova acces la o piaţă deja formată“ ♦ Autorităţile de la Chişinău se uită la cadrul legislativ astfel încât procesul de listare să fie cât mai facil ♦ Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, şi-a anunţat deja intenţia de debut la BVB, dar aşteaptă în acest sens o schimbare a legislaţiei privind listarea pe o bursă externă.

Cooperarea dintre Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa de Valori a Moldovei este binevenită pentru piaţa de capital de la Chişinău, care se confruntă cu probleme de lichiditate şi are nevoie de infrastructura necesară dezvoltării în următorii ani, a declarat Anca Dragu, guvernator, Banca Naţională a Republicii Moldova (BNM) şi fost ministru de finanţe în România, invitată la ZF Deschiderea de Astăzi.

„În zona financiară, piaţa de capital este cea unde sunt multe oportunităţi. Este o piaţă foarte îngustă şi această cooperare cu Bursa de Valori Bucureşti este una absolut binevenită. Piaţa de capital trebuie dezvoltată, trebuie să avem şi la Chişinău această infrastructură. Colaborarea cu BVB va face ca dezvoltarea să fie mai rapidă“, spune Anca Dragu.

Pe 15 decembrie 2023, Republica Moldova a început oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană, fiind vizate iniţial reformele din justiţie. Comisia Europeană va continua să monitorizeze progresele şi conformitatea în toate domeniile legate de deschiderea negocierilor şi va prezenta un raport Consiliului European până în martie 2024; evoluţiile ar putea duce la un referendum la sfârşitul anului.

„Putem vedea listări duale sau la BVB. Ştim un caz de succes, o companie din Moldova listată la BVB, care se comportă foarte bine (Purcari – n. red.). Marele plus în această colaborare este acela că BVB oferă firmelor din Moldova acces la o piaţă deja formată, care asigură lichiditate, multe tranzacţii pe zi, un număr mare de parti­cipanţi. Ştim bine că Bursei de la Bucureşti nu i-au picat aceste elemente din cer, a durat ani să ajungă în acest moment.“

România este principalul partener comercial al Republicii Moldova şi cel mai mare investitor străin, contribuind anual cu peste 400 de milioane de euro. În ultimii 10 ani, volumul comerţului Moldovei cu România s-a triplat, atingând 3 miliarde de euro. Pentru 2024 se prognozează o creştere economică de 3-4% pentru economia Moldovei, cu o inflaţie care s-ar încadra în ţinta BNM de 5%.

„Este o problemă mai serioasă de lichiditate, (Bursa de la Chişinău – n.r.) fiind foarte mică. Trebuie să aibă propria-i capacitate, să aibă infrastructură, cunoştinţe. Dacă aşteptăm să crească, pierdem timp valoros. Trebuie să folosim infrastructura de la Bucureşti, iar asta putem face imediat, în câteva luni, să vedem oportunităţi de investiţii şi afaceri mai dezvoltate“, continuă Anca Dragu.

Dacă infrastructura şi know-how-ul Bursei de Valori Bucureşti se transferă către companiile de peste Prut, nu se pot crea decât beneficii pentru economia Moldovei, spune guvernatoarea BNM, adăugând că, fără capital şi investitori, nicio economie nu îşi poate atinge adevăratul potenţial.

În prezent, autorităţile de la Chişinău se uită la cadrul legislativ astfel încât procesul de listare să fie cât mai facil şi să asigure stabilitatea sistemului financiar din Moldova. Recent, Maib – cea mai mare instituţie de credit din Republica Moldova, cu active de 2,7 miliarde de euro şi o cotă de piaţă de 34% – a anunţat că este pregătită pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti, dar este nevoită să aştepte o schimbare în legislaţia naţională, care împiedică deocamdată accesul pe o bursă internaţională.

„Dorinţa băncii de a face această listare este de bun augur pentru investitori şi transmite un mesaj că se întâmplă ceva, există opţiuni şi investitorii nu sunt captivi în tranzacţii. Ne uităm în acest moment la legislaţie să ne asigurăm că tranzacţia este posibilă cu păstrarea stabilităţii şi siguranţei în sectorul bancar“, explică guvernatoarea BNM.

Maib a anunţat un profit net de 1,25 miliarde de lei moldoveneşti (63,6 milioane de euro) în 2023, în creştere cu 10% prin comparaţie cu anul anterior, şi active totale de 52,3 miliarde MDL (2,7 miliarde de euro), în urcare cu 21%. Portofoliul de credite a ajuns la 8,5 miliarde MDL, în creştere cu 16%. Banca avea anul trecut 591.000 de clienţi, cu 37% mai mulţi faţă de 2022.

„În momentul de faţă, piaţa de capital din Moldova nu funcţionează şi companiile sunt captive în sectorul bancar, dar se pot lista pe o bursă, aşa că acest monopol al sectorului bancar scade. Dacă vrei să economiseşti, ca persoană fizică, te duci către sectorul bancar prin depozite şi ce titluri mai emit ei, dar te duci şi către piaţa de capital.“

 

Alte declaraţii:

Ce a mai afirmat Anca Dragu: În termeni de venituri per capita, deci putere de cumpărare, suntem în Moldova undeva mai sus decât era România în momentul când a luat decizia de a adera la Uniunea Europeană, deci 22-26% din media UE.  La momentul aderării, România era la 44%,deci aproape dublu, iar acum este la 77-78%. Bucureştiul este mult peste medie, cu 130%. Am depăşit ţări care sunt membre de mulţi ani.

Trebuie să ne asigurăm că legislaţia în domeniul financiar-bancar este în linie cu legislaţia europeană şi că toţi investitorii ştiu acest lucru. De curând am avut o discuţie cu Autoritatea Bancară Europeană şi le-am cerut să facă o evaluare a legislaţiei din Republica Moldova în acest domeniu şi să avem ştampila comisiei EBA că sistemul bancar se bucură de toată legislaţia UE. Acest moment va fi un mesaj foarte important pentru investitori.

Am depus cerere la toate instituţiile europene ca Moldova să fie parte a sistemului de plăţi unic în euro, SEPA. Nu sunt multe ţări din afara UE care să fie membre; sunt ţări din Balcanii de vest care ne-au abordat şi ne-au întrebat cum să facă şi ei. Acest dosar pentru SEPA a fost lucrat cu colegii de la Banca Naţională a României.

Oferta investiţională este foarte generoasă. Mă uit în primul rând la digitalizare, IT, ştim că aceasta este direcţia la nivelul Uniunii Europene. Vine apoi energia, atât energie verde, cât şi infrastructură energetică. Avem nevoie de întărirea, extinderea şi modernizarea reţelelor de energie electrică şi gaze naturale, infrastructură rutieră şi servicii. De asemenea, serviciile sunt o zonă ofertantă pentru investiţii. 

 

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent