ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Andrei Botiş, CEO, Appraisal & Valuation: Primele trei luni din an sunt, de regulă, cele mai aglomerate în domeniul nostru, mai ales acum, pe fondul perspectivelor oferite de reducerea dobânzilor

17.04.2024, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ „În T1 au început să apară mai multe solicitări şi pe fondul faptului că au scăzut destul de mult dobânzile bancare şi atunci a crescut şi interesul celor care vor să achiziţioneze imobile sau companii în diverse stadii“.

Andrei Botiş, CEO al Appraisal & Valuation (simbol bursier APP), furnizor de servicii de evaluare, consultanţă şi dezvoltare imobiliară, spune că, de obicei, primul trimestru din an este cel am aglomerat pentru firme din domeniu, numind în acest sens publicarea rapoartelor finan­ciare ale companiilor, la care se adaugă, mai recent, interesul privind achiziţia de imobile, venit pe fondul prognozelor privind scăderea ratelor dobânzilor.

„De regulă, primele trei luni ale anului sunt cele mai aglomerate în domeniul nostru de activitate pentru că, pe de-o parte, există raportările financiare şi misiunile de audit care se încheie în prima parte din an. Noi având relaţie directă cu situaţiile financiare ale companiilor prin rapoartele de evaluare pe care le realizăm, există o presiune destul de mare în acest sens fiindcă deadline-ul se termină, nu se mai poate prelungi“, susţine Andrei Botiş.

Invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi, CEO-ul companiei listate pe piaţa AeRO a Bursei locale a mai afirmat că, pe de altă parte, există şi situaţia în care evaluatorii realizează rapoarte de evaluare pentru stabilirea valorii impozabile, acolo unde toţi utilizatorii economici trebuie să îşi evalueze activele pentru stabilirea cuantumului impozitului datorat către stat o dată la cinci ani .

„Aici, din nou, este o recurenţă care încarcă activitatea evaluatorilor. Peste cele două apar şi garantările bancare sau alte aspecte care ţin de obligativitatea efectuării evaluării. Cum 2023 a fost un an mai slab în finanţări şi activitatea generală a încetinit un pic pe anumite paliere, în T1 au început să apară mai multe solicitări şi pe fondul faptului că au scăzut destul de mult dobânzile bancare şi atunci a crescut şi interesul celor care vor să achiziţioneze imobile sau companii în diverse stadii.”

Acţiunile APP sunt pe plus cu 17,4% în ultimul an la BVB, la o valoare de piaţă de circa 11 milioane de lei. În 2023, compania a avut un profit de circa 1 milion de lei, plus 57%, şi afaceri de 5,8 milioane, în coborâre 15%.

„2023 a fost un an foarte greu, printre cei mai grei pe care i-am avut în activitate, dar am reuşit să-l depăşim. A fost un cumul de factori care a condus la situaţia din piaţă care a generat nişte blocaje. Noi fiind conectaţi direct cu economia, simţim imediat când ceva nu funcţionează sau merge mai greu sau când se amână cu zece zile”, răspunde Andrei Botiş.

 

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent