ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Costin Brumă, Swiss Capital: Până în vară, ştirile pozitive vor ţine ridicat interesul legat de piaţa locală de capital. Creşterea contribuţiei la Pilonul II poate constitui un suport pentru BVB

15.01.2024, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

Bursa va fi influenţată mai degrabă de ştirile macro până la alegerile electorale  „Se vorbeşte continuu de o schimbare a Codului fiscal în 2025, cu potenţiale majorări de taxe, iar lucrurile acestea vor avea repercusiuni şi asupra acţiunilor“.

Deşi volumele de tran­zac­ţionare din primele şedinţe din 2024 s-au situat între 30 de milioane şi 67 de mi­lioane de lei pe segmentul de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, piaţa a marcat o nouă perioadă de maxime istorice, după ce luna trecută a înregistrat cea mai lungă astfel de serie din ultimii ani pentru indicele de referinţă BET.

Astfel, până la demararea oficială a campaniilor electorale, Bursa mai poate oferi randa­mente atractive, spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital.

„Există deocamdată o anumită exuberanţă care se translatează prin aceste creşteri de preţuri, dar pe volume mici, în continuare la 15-16 milioane de euro. Investitorii se aşteaptă din acest punct de vedere la maxime istorice la companiile din BET – bănci, Hidroelectrica, chiar şi companii mijlocii, cum ar fi TTS. De aici vine această evoluţie pozitivă a indicelui. În schimb, pe toată perioada de până în vară, ştirile pozitive vor ţine ridicat interesul legat de piaţa locală“, consideră brokerul.

Reprezentantul Swiss Capital – una dintre cele mai mari societăţi de brokeraj de la BVB, cu tranzacţii intermediate de 9,4 mi­liarde de lei şi o cotă de piaţă de 19% anul trecut – a fost prezent la ediţia ZF Deschiderea de Astăzi din 12 ianuarie. Emisiunea este transmisă de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale ZF. Podcastul poate fi ascultat pe platforma Spotify.

„Anul 2024 va fi al alegerilor. Din acest punct de vedere, prima parte a anului va fi influenţată mai mult de ştirile macroeconomice, după care, în a doua jumătate, s-ar putea să vedem influenţe legate de mesajele politice. Am văzut că se vorbeşte continuu de o schimbare a codului fiscal în 2025, cu potenţiale majorări de taxe, iar lucrurile acestea vor avea repercusiuni şi asupra acţiunilor.“

La ce ar mai trebui să fie atenţi investitorii anul acesta, dincolo de alegeri, Contrapartea Centrală şi posibila promovare a Bursei în indicii MSCI?

„Să nu uităm că fondurile de pensii vor avea o creştere a ratei de contribuţie a angajaţilor de la 3,75% la 4,75% şi acest lucru poate va constitui un suport pentru piaţa locală. Aceşti bani care vor intra în fondurile de pensii trebuie reinvestiţi. Dacă fondurile vor rămâne cu structura de 80% obligaţiuni – 20% acţiuni, aceşti bani vor influenţa şi acţiunile, cel puţin pe cele din BET“, continuă Costin Brumă.

Conform unor anexe analizate de ZF din ordonanţa de urgenţă privind majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii private, salariaţii români ar vira 17,3 miliarde de lei la fondurile P2 în 2023, cu 35% mai mult decât estimarea pentru anul trecut publicată de Ministerul Finanţelor. Majorarea contribuţiei înseamnă că, lunar, viramentele vor ajunge, în medie, la 1,4 miliard de lei, în creştere cu aproximativ 300 de milioane de lei.

Fondurile P2 sunt cei mai mare investitori de la BVB, cu deţineri semnificative la Banca Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP) şi marile companii din industria energetică.

„De ce este energia sectorul preferat acum? Este datorită sistemului pus în funcţiune de către guvernul român privind preţul la care producătorii îşi vând energia produsă, iar acest lucru va fi un suport şi pentru 2024, ceea ce se traduce şi în dividende generoase“, adaugă brokerul.

Indicele BET al Bursei locale s-a apreciat cu 2,8% în 2024, faţă de un avans de 3,1% pe BET-NG, unde sunt incluse companiile din energie şi utilităţi de pe Piaţa Principală, ţinând cont aici de dinamicile din după-amiaza zilei de vineri, când benchmark-ul pieţei marca un nou maxim intra-day de 15.800 de puncte.

„Se pare că 2023 se va încheia cu o creştere economică de 2%, inflaţie de 7,5% pe un deficit bugetar de 6% şi o datorie publică în jur de 50%. Nu sunt nişte cifre care să te entuziasmeze, dar este îmbucurătoare creşterea investiţiilor. Drept catalizator avem acest plan de redresare şi rezilienţă, care pare a fi motorul acestor investiţii din 2023 şi care o să continue şi în 2024“, mai spune Costin Brumă.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent