ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Gabriel Ţecheră, TTS: Fluxurile de marfă din Ucraina sunt „elefantul din încăpere“. Reactivarea neoficială a canalului de export prin porturile ucrainene de la Marea Neagră a avut un efect dramatic pe piaţa spot

15.04.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

„Nu există nicio certitudine că situaţia se va perpetua“ Bugetul pe 2024 include evoluţia din T1 Pentru anul acesta, compania vizează investiţii de 120 mil. lei în operare portuară şi 93 mil. lei în flotă.

De la sfârşitul anului trecut, fluxurile de marfă venite dinspre Ucraina au devenit principal subiect de discuţie pentru compa­niile cu activitate pe Dunăre şi la Marea Neagră, spune Gabriel Ţecheră, director guvernanţă corporativă şi relaţii cu investi­torii în cadrul Transport Trade Services (simbol bursier TTS), în contextul în care reactivarea canalelor de export prin porturile ucrainene s-a simţit din plin pe piaţa spot.

„Pentru cei activi în businessul nostru este deja un lucru cunoscut «elefantul din încăpere», adică fluxurile dinspre Ucraina. Începând cu a doua jumătate a tri­mestrului IV din 2023 şi continuând în T1/2024, am văzut o reducere dramatică a fluxurilor pe pieţele spot, pe transport şi pe operare. Neoficial, a fost reactivat canalul de export prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, fără vreo garanţie din partea Rusiei că va putea funcţiona în continuare“, explică Gabriel Ţecheră.

Reprezentantul transportatorului dunărean de mărfuri, inclus în structura BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, a fost prezent la ultima ediţie de săptămâna trecută a ZF Deschiderea de Astăzi, emisiune transmisă de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul poate fi ascultat pe platforma Spotify.

„Dacă în T3 de anul trecut, ele nu mai existau şi totul se făcea prin Constanţa, acum s-a activat acest canal şi a avut într-adevăr un efect dramatic pe piaţa spot pentru că au dispărut nişte fluxuri extrem de importante şi cu presiune, evident, pe tarife. Lumea încearcă să găsească business şi trebuie spus în contextul acesta că nu există nicio certitudine că situaţia se va perpetua. Nu ştim peste 3-5-9 luni dacă acest canal va mai fi activ sau nu.“

Acţiunile TTS au fost performerul indicelui BET de anul trecut, cu un randament de 135,6% vs. 31,8% pentru benchmark. Dinamica din ultimele 12 luni este de plus 100%, iar cea din 2024 constă într-o creştere de 1%, pe o lichiditate de 115 milioane de lei. În martie, TTS a fost a şaptea cea mai tranzacţionată acţiune de la BVB, reprezentând doilea cel mai bun rezultat după clasarea pe poziţia a cincea în iulie 2023, arată datele companiei.

„În ceea ce ne priveşte direct, sunt două lucruri pe care investitorii noştri le ştiu şi este bine să fie subliniate. T1 este deja luat în considerare în realizarea bugetului, deci bugetul pe 2024 reflectă inclusiv această evoluţie care ne afectează mai puţin decât pe alţii pentru că modelul nostru de business nu se bazează pe piaţa spot, deci nu avem cantităţi mici de marfă, contracte cu valoare mică“, continuă el.

Profitul net al grupului s-a majorat în 2023 cu 70,8% faţă de anul precedent, ajungând la 305,5 milioane de lei, în vreme ce afacerile au urcat cu 24,3% la 1,16 miliarde de lei, iar rezultatul din exploatare au urcat cu 67,1% la 351,5 milioane. Ajunse la 1,33 miliarde de lei, activele au crescut cu 33,2%.

Rezultate au venit în contextul în care influenţa fluxurilor de export ucrainene asupra rezultatelor grupului a fost semnificativ mai mare decât în 2022, reiese din raportul financiar preliminar.

„Noi nu oferim transport, nici operare portuară. Oferim servicii integrate, adică transhipment în portul de plecare şi portul de destinaţie, toată documentaţia, managementul logistic, vamă – deci tot pachetul acesta, motiv pentru care contractele noastre nu sunt spot, marea lor majoritate sunt pe termen de un an“, continuă Gabriel Ţecheră.

Analizând bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2024, observăm să societatea estimează veniturile din exploatare la 1,2 miliarde de lei, mai mici cu 5,2% decât anul trecut. EBITDA (câştigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) ar însuma 437,6 milioane de lei, în scădere cu 24,8%. Comparaţia ar trebui realizată însă cu 2022, spune reprezentantul TTS, întrucât 2023 a ieşit complet din normă, iar şansele de repetare a performanţei de anul trecut sunt scăzute. Pe de altă parte, grupul plănuieşte să investească anul acesta 120 de milioane de lei în operare portuară şi aproximativ 93 de milioane în flotă.

„O să continuăm investiţiile într-un ritm destul de bun. Anul trecut a fost record istoric şi ca investiţii. Dacă te uiţi pe 2023, fiind foarte relevant din punct de vedere al dezvoltării, au fost valori foarte mari în special pe operaţiuni portuare, aproape 240 de milioane de lei. Acestea vor începe să producă. Macaralele plutitoare deja produc; în T1 am avut săptămâni record, nemaivăzute ca productivitate.“

TTS lucrează totodată la integrarea operaţională a operatorului portuar Decirom, cumpărat anul trecut pentru 22 de milioane de euro, la care se adaugă alte 5 milioane de euro pentru continuarea investiţiilor.

„Au fost investiţii foarte mari şi în flotă. 135 de milioane de lei nu s-au mai investit în flotă de mult timp, profitând în mod evident de situaţia financiară excepţională“, mai spune Gabriel Ţecheră.

El adaugă că este greu de crezut că ocaziile de anul trecut – Decirom şi macaralele plutitoare – se vor repeta în viitorul apropiat. Excluzând cele două investiţii majore din 2023, bugetul de investiţii pe 2024 este cu 15% mai mare decât anul trecut.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent