ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursa. Mihai Logofătu, CEO al Bittnet: Suntem în faze foarte avansate pentru listarea FORT. Debutul la Bursă va avea loc în T1 din 2024. În continuare, urmează operaţiunile premergătoare plasamentului privat.

15.11.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Compania de securitate ciber­ne­tică FORT, parte a grupului Bittnet Systems (simbol bursier BNET) urmează să debuteze la Bursa de Valori Bucureşti în primele trei luni de anul viitor, a anunţat Mihai Logofătu, CEO al Bittnet, prima firmă de IT listată la BVB, în cadrul ediţiei de marţi, 14 noiembrie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi,.

„Suntem în faze foarte avansate. Listarea probabil va fi avea loc la începutul anului următor, în T1. Intenţia noastră ar fi să o facem cât mai repede, urmează perioada plasamentului privat, adică opera­ţiunile premergătoare. Este un proiect la care s-a muncit de muncă vreme, credem foarte mult în această verticală şi ceea ce s-a întâmplat cu compania. Este un rezultat solid anul acesta, într-o piaţă grea“, spune CEO-ul.

FORT este al doilea jucător de pe piaţa locală de securitate ciber­netică, având o cotă de 17% în 2022, conform unui comunicat al TradeVille.

Din FORT fac parte trei companii: Global Resolution Experts, GRX Advisory şi ISEC Associates. Listarea urmează să aibă loc pe piaţa AeRO, pepiniera segmentului principal al Bursei locale.

În primele nouă luni din an, Bittnet a avut venituri de 283 de milioane de lei, în creştere cu 150% faţă de perioada similară din 2022, şi pierderi nete de 2,3 milioane de lei, de la 4,2 milioane de lei. Rezultatul operaţional a trecut de la o pierdere de aproape un milion de lei la jumătatea anului la un profit de 5,7 milioane de lei pe 30 septembrie, reiese din raportul financiar.

„Cred că este mult mai relevant indicatorul de profit operaţional. Am fost într-o poveste de creştere accelerată şi tot timpul aceasta a fost teza noastră. Inclusiv la momentul listării pe Piaţa Principală am spus că vom creşte la venituri de 500 de milioane. Anul acesta am făcut o schimbare de direcţie care nu opreşte direcţia de creştere, dar este important să subordonăm creşterea obţinerii de profitabilitate.”

Acţiunile BNET sunt pe minus cu 13,7% anul acesta, pe un rulaj de 20,2 milioane de lei şi o capitalizare de 161 de milioane de lei. Din acţionariat fac parte Agista Investments (13,7%) şi Impetum Investments (13,3%).

„La jumătatea anului ne uitam la o pierdere operaţională de aproape un milion, deci la T3 am adăugat aproape şapte milioane de lei. Am executat o mare parte din pipeline-ul prezentat acţionarilor la 30 iunie şi astăzi avem în execuţie nişte cifre foarte interesante pentru final de an, plus marje şi EBITDA”, adaugă Mihai Logofătu.

 

Alte declaraţii:

Sunt undeva la 180 de clienţi Elian şi o bază stabilă de 80 de clienţi Kepler, deci undeva la 250-260 de clienţi cu care pornim la drum în 2024 – cea mai mare echipă de specialişti Microsoft pe această zonă de tehnologie. După socoteala noastră, în momentul în care vom absorbi cu totul compania Kepler, vom fi cel mai mare partener Microsoft pentru ceea ce înseamnă platforme de business centre, adică soluţii ERP.

Evident, privind retrospectiv la cum a mers 2023 şi primele momente în care ne făceam planurile pentru acest an, lucrurile par că au fost diferite faţă de cum ni le-am imaginat. Unele lucruri au mers mai bine, vezi divizia de infrastructură şi cloud, alte au mers mult mai greu – zona de educaţie, un pilon esenţial al activităţii.

Pe EBITA/profit operaţional, adică lucrurile care sunt în controlul nostru din perspectiva de orientare comercială sau controlul costurilor, se vede o îmbunătăţire după doar şase luni. Ştiu că nu este o situaţie ideală, nu suntem pe deplin mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat, dar arată o intenţie clară şi nişte rezultate care mută compania în direcţia promisă investitorilor în urmă cu două trimestre.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent