• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi. Carmen Bobu, investitoare: Companiile sunt bune la preţurile de acum, însă nu e lichiditate: nu poţi intra cu peste 10.000 de euro pe o companie din AeRO

05.10.2022, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Portofoliul său include Petrom, Sphera, FP, Transilvania Broker, TeraPlast şi Grup Şerban.

Oportunităţile de investiţii în contextul actual al pieţei se află în contradicţie cu volumul redus de tranzacţii de la Bursa locală, spune Carmen Bobu, investitoare prezentă pe pieţele de capital de peste 20 de ani, invitată la ZF Deschiderea de Astăzi din 4 octombrie.

„Cam 50% din portofoliul de anul trecut era investit în companii listate pe piaţa AeRO. Am vândut după începerea războiului şi urmăresc cu mare atenţie companiile în care am fost investită: SafeTech, Holde Agri Invest, chiar şi One United, căutând oportunităţi de reinvestire. Companiile sunt foarte bune la preţurile de acum, atât că nu avem lichiditate.“

„Nu poţi să intri cu mai mult de 10.000 de euro pe o companie de pe AeRO.“

Având o poziţie ridicată pe cash în luna mai, Carmen Bobu şi-a îndreptat atenţia către acţiunile OMV Petrom (SNP), companie care a anunţat anul acesta distribuirea unor dividende speciale de 2,5 miliarde de lei. Anterior, investitoarea a vândut aproximativ 40% din portofoliul deţinut pe 24 februarie, zi care a marcat izbucnirea războiului în Ucraina şi, implicit, un nou val de scăderi pe pieţele de capital.

„Inflaţia era atât de mare, iar băncile centrale au crescut de foarte multe ori dobânzile, existând şanse să le crească în continuare, aşa că am considerat la momentul respectiv să nu mai fiu investită în companii din real estate“, adaugă Carmen Bobu, numind aici dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE).

O altă decizie din ultimele luni a fost investiţia în Sphera Franchise Group (SFG), operatorul în sistem de franciză al restaurantelor KFC, Taco Bell şi Pizza Hut în România, investitoarea cumpărând acţiuni la un preţ de 19 lei per unitate şi acumulând la 16 lei.

„Am reinvestit în acţiuni dividendul special de la Petrom, cât şi celelalte dividende obţinute. OMV Petrom este cam 10% din portofoliu, Sphera 10%, Fondul Proprietatea 20% şi Transilvania Broker de Asigurare 20%. Mai deţin TeraPlast, cu 10% din total, şi Grup Şerban Holding, companie listată anul acesta, cu 5%“, afirmă Carmen Bobu.

Fără a include în portofoliu companiile în care a investit de peste cinci ani, precum Transilvania Broker de Asigurare (TBK), rămânând strict cu portofoliul realizat în 2022, randamentul investitoarei este de minus 20%, aproape de dinamica indicelui de referinţă BET.

„Ţinând cont de Transilvania Broker, care are un randament de 150% pe termen lung, această investiţie îmi oferă un randament pozitiv pe ultimii cinci ani.“

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB şi Banca Transilvania