ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de Astăzi. Claudiu Marcu, investitor: Sunt sentimente mixte cu privire la felul în care au evoluat cotaţiile, ele ajungând însă tot mai aproape de realitate. 2024 se anunţă an greu

22.12.2023, 12:49 Autor: Eduard Ivanovici

„Dacă făceai o urnă cu bileţele cu toate companiile din BET şi alegeai aleatoriu cinci, era greu să nu ai profit de peste 20% anul acesta.”

Randamentele consistente livrate în ultimele luni de acţiunile de la Bursa de Valori au împărţit investitorii cu privire la evaluările companiilor listate, corecţiile abrupte de săptămâna aceasta venind totuşi firesc după un an cu o creştere de aproape 40% pe indicele dividendelor BET-TR, spune Claudiu Marcu, investitor şi broker de asigurări, adăugând că anul viitor o să ofere un nivel mai redus de claritate participanţilor bursieri.

„Este clar că există sentimente amestecate în piaţă cu privire la felul în care au evoluat cotaţiile, este clar că ele au ajuns tot mai aproape de realitate şi de o evaluare corectă. Punctual, pe unele le consider supraevaluate, dar este o chestiune subiectivă. În 2024 vor fi multe provocări: an electoral, cu multe promisiuni, cu nevoie de bani la buget, o să fie şi schimbările fiscale care afectează mediul antreprenorial şi nu ne oferă predictibilitate.”

Cu 0,9% şi 1,5% a scăzut BET în zilele de 20, respectiv 21 decembrie, după una dintre cele mai lungi serii de creştere din ultimii ani, în care indicele s-a apreciat timp de nouă şedinţe la rând. Raliul înregistrat de benchmark a adus noi maxime pe companii precum Banca Transilvania (TLV), Transport Trade Services (TTS) şi Electrica (EL), cât şi o capitalizare cumulată a tuturor societăţilor listate de 310 miliarde de lei, alt record.

„Şedinţele de scădere trebuiau să vină la un moment dat după atâta creştere şi, până la urmă, e bine că se întâmplă asta, să ne reechilibrăm un pic, să revenim cu picioarele pe pământ, fiindcă nu se poate să creştem la infinit. Aşa că e ceva firesc, chiar au fost legate destul de multe sesiuni de creştere în ultimele săptămâni şi ne aşteptam la aşa ceva ”, explică investitorul, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi din 22 decembrie.

Din structura indicelui BET, doar trei emitenţi din 20 afişează scăderi ale cotaţiei de la începutul anului încoace. Operatorul privat de sănătate MedLife (M) a coborât cu 5,2%, producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP) a pierdut 7,8%, iar Fondul Proprietatea (FP) s-a depreciat cu 76% pe fondul diminuării semnificative a activului net ca urmare a vânzării deţinerii la Hidroelectrica (H2O).

„2023 a fost neaşteptat de bun. Aşa cum ne arată statistica, aproape toate companiile din BET au avut un an cu creşteri consistente şi, zic eu, spectaculoase. Dacă făceai o urnă cu bileţele cu toate companiile din BET şi alegeai aleatoriu cinci, era greu să nu ai profit de peste 20% anul acesta”, adaugă Claudiu Marcu.

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent