ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Daniela Maior Şerban, ARIR: Investitorii sunt mult mai sofisticaţi în a evalua companiile faţă de acum câţiva ani

15.03.2024, 00:06 Autor: Tibi Oprea

Anul acesta vom avea o participare mai mare a companiilor la evenimentele de promovare a României în faţa investitorilor străini.

Sunt două ferestre în care operaţiunile de listare pot avea loc, în prima parte a anului şi în toamnă, astfel că cine ar vrea să se listeze curând pe Bursa de Valori Bucureşti ar trebui să fie pregătit deja, spune Daniela Şerban, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR) şi managing partner al companiei de consultanţă pe piaţa de capital VERTIK Group.

„Ce este diferit faţă de anii anteriori este că investitorii sunt mult mai sofisticaţi în a evalua companiile şi în a pune bani în proiecte noi.“

„Cuvântul cheie este oricum pregătirea mai bună şi chiar dacă durează mai mult, trebuie să iasă bine. Sfatul meu este să existe o asimilare şi un comportament de companie listată înainte de listare“, a spus Daniela Maior Şerban în cadrul emisiunii de burse ZF Deschiderea de astăzi.

Aceasta a adăugat că este important să continuăm comunicarea în rândul investitorilor străini. Unii dintre ei au fost mai în alertă pe fondul războiului din Ucraina, însă evenimentele de promovare a României în faţa investitorilor străini continuă şi vom avea o participare mai mare a companiilor în perioada următoare.

„Este admirabilă coagularea investitorilor individuali, iar participarea lor la conferinţele trimestriale arată cât de bine sunt informaţi legaţi de informaţiile pe care le publică societăţile. Am observat că sunt din ce în ce mai interesaţi, unii participă frecvent şi îşi administrează activ portofoliile”, a spus Daniela Maior Şerban.

Alte declaraţii:

În general, începuturile de an sunt foarte aglomerate din perspectiva companiilor listate pentru că pregătesc rezultatele financiare anuale şi o mare parte din ele deja le-au publicat. Vedem un început bun de an, cu aproape toţi indicii pe plus. În structura BET, doar şase companii din cele 20 sunt pe minus în acest moment. În general, vorbim de un sentiment de linişte, dar un sentiment bun.

În plus, începutul de an a fost caracterizat de o consultare publică privind unele modificări la Legea 24 a emitenţilor. Ne bucurăm de rezultatele obţinute şi salutăm demersul ASF de a ajusta legislaţia, de a ţine pasul emitenţii cu reglementările europene. Regăsim şi modificări în ce priveşte scurtarea operaţiunilor de majorare de capital, o veste bună şi pentru investitori şi pentru companii.

În ceea ce priveşte raportările, acestea rămân trimestriale, cu o aliniere şi mai bună în sensul formatelor. La semestru şi la an sigur vom vedea IFRS consolidat dacă o companie trebuie să consolideze. La nivel trimestrial, se extinde puţin termenul până la care o companie poate să raporteze rezultatele financiare şi vorbim de primul trimestru şi al treilea trimestru. Consultarea încă este deschisă, legea nu este trecută încă în Parlament.

Am analizat şi a doua reiteraţie a legii şi mai sunt nişte discuţii, dar nu observăm elemente foarte dure. Sunt anumite transpuneri pe directiva setării obiectivelor de egalitate de gen în cadrul companiilor, unde sunt sancţiuni de tipul anularea adunărilor generale, amenzi mai mari. Este foarte bine că piaţa se dezvoltă şi ASF se implică mai mult în aceste aspecte de a menţine o piaţă ordonată şi transparentă în linie cu directivele Uniunii Europene.

Modul de raportare financiară s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani, iar din acest an, în indicatorul VEKTOR pe care noi îl urmărim şi calculăm există neapărat obligaţia de a avea un excell asociat rezultatelor financiare pentru a uşura munca analiştilor şi a presei în a citi şi a interpreta rezultate financiare. Rapiditatea informaţiilor este importantă.

La evenimentul de lansare a raportului OCDE privind România cuvântul cheie a fost reformă, de la reformă fiscală şi îmbunătăţirea condiţiilor mediului de afaceri, îmbunătăţirea guvernanţei companiilor de stat, îmbunătăţirea participării femeilor în mediul antreprenorial şi reducerea emisiilor de carbon. Termenul avansat pentru aderare era 2026.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent