ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. George Moţ, DesprePensiiPrivate.ro: Fondurile de pensii au vândut în decembrie FP, Alro şi Capitea. Au cumpărat, în schimb, OMV Petrom, Romgaz şi Hidroelectrica

09.02.2024, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

Aripi şi Metropolitan, intrări agresive la Petrom în ultima perioadă ♦ Cu un singur fond, Metropolitan a cumpărat aproape o cincime din toate acţiunile Romgaz tranzacţionate în decembrie.

Fondurile de pensii private din România, atât cele din Pilonul 2, cât şi cele din Pilonul 3, au realizat vânzări importante în ultima lună din 2023, notând în acest sens circa 950 de milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) pe fondul derulării programului de răscumpărare.

În schimb, s-au efectuat cumpărări la cele mai mari companii din industria energetică de la Bursa de Valori Bucureşti, spune George Moţ, fondator şi admi­nis­trator al platformei DesprePensiiPrivate.ro.

„Pentru fondurile de pensii este un lucru mai puţin obişnuit să realizeze şi vânzări. De obicei vedem că au o strategie «buy and hold» şi sunt mai mereu vânzători. Iată însă că luna decembrie a venit şi cu vânzări, iar cea mai importantă este de departe cea de la Fondul Proprietatea, care a încheiat pe 6 decembrie o acţiune de răscumpărare. Fondurile de pensii au profitat de această ofertă şi au vândut cât au putut de mult“, explică George Moţ.

Invitat la ediţia de joi, 8 februarie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, George Moţ a descris drept „ciudat“ faptul că BRD Pensii a participat în operaţiunea de răscumpărare de la FP cu Pilonul 2, dar nu şi cu Pilonul 3. De asemenea, un nume care nu a figurat în ofertă a fost Raiffeisen, care îşi lichidase poziţia încă din luna septembrie, deci la două luni după ce FP şi-a vândut deţinerea la Hidroelectrica.

„Trebuie să vedem ce vor face fondurile, dacă vor exista cumpărări din piaţă sau a fost o încercare de exit (...) Un alt emitent  din care cel puţin un fond încearcă să realizeze exitul este Alro. BCR încearcă de mai mult timp să vândă, a încercat în tot anul 2023. A vândut în aprilie, mai, iunie, iulie, septembrie, octombrie“, continuă George Moţ.

Până acum, BCR Pensii a vândut 1,2 milioane de acţiuni Alro Slatina (ALR), 36% din cantitatea deţinută, întâmpinând însă probleme în ceea ce priveşte lichiditatea scăzută a emitentului, care împiedică o lichidare imediată a deţinerii. Deocamdată, fondurile NN şi Allianz îşi păstrează deţinerea; în total, fondurile de pensii au aproximativ 8,8% din producătorul de aluminiu.

„Vedem că BCR a lichidat acţiunile Capitea. Este un emitent suspendat de la tranzacţionare din 2018, fiindcă a intrat în reorganizare judiciară. Vânzările s-au făcut la preţuri de aproape 40 de ori mai mici decât înainte de delistare. Probabil că BCR a hotărât pur şi simplu să scape de această investiţie mai puţin fericită pe piaţa de capital.“

Pe de altă parte, în decembrie, fondurile de pensii au cumpărat 81 de milioane de acţiuni la OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, observându-se intrări agresive din dinspre Aripi şi Metropolitan în ultima perioadă. În noiembrie şi decembrie, 35%, respectiv 28% din tot rulajul a fost realizat de fonduri de pensii, adaugă administratorul DesprePensiiPrivate.ro.

„Al doilea emitent pe care l-au cumpărat a fost Romgaz, una dintre cele mai căutate acţiuni de fondurile de pensii private. Vedem din nou că au un rulaj destul de important. Metropolitan, cu un singur fond, cumpără aproape o cincime din toate acţiunile Romgaz tranzacţionate în decembrie (...) Deci Romgaz este una dintre cele mai căutate acţiuni“, continuă el.

Ce s-a întâmplat în decembrie cu producătorul de energie electrică verde Hidroelectrica (H2O), cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român?

„Nu putem să vorbim de piaţa de capital din România fără să vorbim de Hidroelectrica. în noiembrie îi vedem pe cei de la Metropolitan, care deja cumpăraseră la 5% din activele fondului şi au hotărât să investească şi mai mult. Au continuat să realizeze cumpărări la Hidro; de data aceasta îi vedem şi pe cei de la NN, încercând să îşi mărească expunerea. Deci fondurile de pensii reuşesc să facă achiziţii semnificative la acest emitent.“

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent