ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Milan Pruşan, Goldman Sachs AM: Aşteptările sunt în zona unui 2024 pozitiv la BVB. Cred că va fi un an pe care îl vom parcurge din aproape în aproape

05.01.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Participanţii bursieri vor fi exigenţi cu rezultatele financiare ale companiilor Abordările investiţionale, în strânsă legătură cu trendurile economice pe termen scurt.

După un 2023 care a adus o apreciere de peste 30% pe indicele de referinţă BET şi o lungă serie de maxime istorice pentru piaţa româ­nească de capital, 2024 ar putea marca o conti­nuare a trendului ascendent de anul trecut, notând în acest sens o creştere economică nu foarte ridicată, dar care ar putea susţine performanţa compa­niilor listate la BVB, spune Milan Pruşan, country head, Goldman Sachs Asset Management.

„Navigăm aproape de maxime istorice pentru principalele clase de active. Aşteptările investitorilor sunt destul de ridicate. Bursa este un barometru al economiei şi dacă ne uităm la indicii bursieri la final de 2023, aşteptările sunt în zona unui 2024 pozitiv, în care indicatorii macroeconomici să indice o stabilizare şi mai puternică şi să vedem acea aterizare uşoară despre care s-a tot vorbit pe parcursul lui 2023 pentru economiile globale, inclusiv pentru piaţa americană.“

Pe de altă parte, investitorii vor fi mai severi cu rezultatele financiare ale emitenţilor la nivel global, uitându-se – de exemplu – la evoluţia vânzărilor şi angajă­rilor, continuă reprezentantul Goldman Sachs AM, unul dintre cei mai mare administratori de investiţii din România. În acest context, participanţii bursieri trebuie să se asigure că inflaţia a depăşit momentele dificile din ultima perioadă şi să nu se confrunte cu pusee care să genereze temeri privind viitoarele politici monetare ale băncilor centrale.

„Cred că va fi un an pe care îl vom parcurge din aproape în aproape, din trimestru în trimestru, în care ne vom calibra abordările investiţionale în legătură strânsă cu ce vom observa pe termen scurt. Portofoliile diversificate, care conţin acţiuni şi obligaţiuni, au livrat rezultate foarte bune. Suntem, dacă vrei, într-o zonă de confort, cu pieţele financiare observând că scad dobânzile şi costurile de împrumut”, afirmă Milan Pruşan.

El se aşteaptă că ritmul inflaţionist va rămâne pe un trend uşor descendent pe parcursul lui 2024, temerea principală venind dinspre zona de creşteri salariale. Totodată, se observă presiuni sociale semnificative în toate geografiile, iar asta la începutul unui an în care jumătate din populaţia planetei este aşteptată să iasă la vot, inclusiv în România, unde vor avea loc patru rânduri de alegeri – parlamentare, prezidenţiale, locale şi europarlamentare.

„Aici ar putea fi un element de presiune inflaţionistă... Nu vedem o potenţială recesiune în nicio geografie importantă. Vedem o creştere economică importantă în ţară noastră, mai ales prin comparaţie cu ţările din Europa. Ne aşteptăm ca România să performeze bine”, mai spune reprezentantul Goldman.

 

Alte afirmaţii:

2023 a fost un an foarte interesant şi foarte bun. Până la urmă, a fost un an al celor care au fost mai curajoşi, în sensul în care am avut la orizont o serie de riscuri destul de importante care s-au materializat, altele nu. Dacă ne uităm în urmă, aş spune că este o performanţă peste aşteptările pe care le aveam la începutul lui 2023 pentru majoritatea claselor de active.

Deci a fost un an bun pentru investitorii care au avut nervii tari în 2022 şi au reuşit să acumuleze instrumente financiare la preţuri reduse. A fost peste aşteptări, dacă e să expun o părere personală, în sensul în care şi volatilitatea a rămas de multe ori redusă.

Au apărut noi tensiuni geopolitice care, tradiţional vorbind, generează volatilitate, mai ales pe piaţa mărfurilor. şi acolo am văzut ceva mai multă stabilitate. Probabil că volatilitatea extremă întâlnită în 2022, inclusiv la nivelul pieţelor cu instrumente cu venit fix, a depăşit nivelul de maxime. Pieţele s-au reaşezat în 2023 şi performanţa a fost pe măsură.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent