ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Valentin Budeş, Sphera Franchise Group: Pe lângă inflaţie, urmărim evoluţia consumului şi contextul macroeconomic. Piaţa muncii a fost şi rămâne o provocare

17.05.2023, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

Grupul vizează deschiderea a zece restaurante în 2023 Bugetul maxim de investiţii, în valoare de circa 12,5 mil. euro.

Dincolo de creşterea istorică a preţurilor din ultimul timp, Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul în regim de franciză al restaurantelor KFC, Taco Bell şi Pizza Hut în România, cât şi al restaurantelor KFC din Italia şi Republica Moldova, urmă­reşte în perioada următoare evoluţia obiceiurilor de consum ale clienţilor, cât şi problema reprezentată de lipsa forţei de muncă, spune CFO-ul Valentin Budeş, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi.

„Principalele provocări au fost cam aceleaşi de la finalul anului trecut, fiind legate mai ales de inflaţie, deşi trendul este în mod evident unul de temperare şi predictibilitate, chiar dacă inflaţia rămâne prezentă şi constituie un element perturbator semnificativ pentru businessul nostru. Pe lângă asta, urmărim şi evoluţia consu­mului şi contextul macroeconomic. Avem un scenariu de sensibilitate, dar lucrurile sunt încurajatoare pentru moment“, explică directorul financiar.

Sphera a avut un profit de 7,3 mil. lei în T1/2023, după o pierdere de 10,9 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, în vreme ce EBITDA a crescut de peste şapte ori la 23,5 milioane de lei, în contextul în care primele trei luni din 2022 au fost marcate parţial de măsuri de distanţare şi restricţii de circulaţie. Vânzările consolidate au însumat 335,1 milioane de lei, plus 20,3% faţă de T1/2022.

„Piaţa muncii a fost şi rămâne o provocare. Una dintre măsurile care vine să susţină presiunea în această zonă este cea de import de forţă de muncă. Avem peste 200 de angajaţi srilankezi în momentul de faţă, un proiect pe care vrem să îl extindem anul acesta“, adaugă reprezentantul Sphera.

CFO-ul a fost prezent la ediţia din 16 mai a ZF Deschiderea de Astăzi, emisiune ce poate fi urmărită de luni până vineri pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe platforma Spotify.

Grupul Sphera gestionează un portofoliu de peste 175 de restau­rante pe cele trei pieţe în care este prezent şi numără peste 4.000 de angajaţi.

Societatea este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum şi în FTSE Global Microcap.

„Din punctul meu de vedere, performanţa din T1 este extraordinară, avem un record de vânzări şi EBITDA, deci cel mai mare prim trimestru din istoria grupului în valoare absolută pentru aceşti indicatori. Rezultatele sunt alimentate de o creştere solidă a tranzacţiilor, atât la nivel same-store, cât şi la nivel total-store, lucru ce ne dă încredere pentru perioada rămasă a anului că putem livra rezultatele asumate în buget.“

În 2023, bugetul Sphera prevede deschiderea unui număr de zece restaurante: opt KFC şi două Taco Bell în România, dintre care două sunt deja deschise în primul trimestru. Compania are un buget maxim de investiţii de 12,5 milioane de euro. Aproximativ 6,8 milioane sunt pentru unităţile noi, urmate de bugetul pentru remodelări, unde grupul a alocat două milioane de euro. Pentru digitalizare, Sphera estimează 1,6 milioane de euro.

„România este în continuare şi probabil că va rămâne pentru o perioadă lungă de timp principala noastră piaţă, cu o pondere de 86% din vânzări, apoi Italia cu 12% şi Republica Moldova, unde operăm doar două restaurante“, continuă Valentin Budeş.

Capitalizarea Sphera ajunge la circa 660 de milioane de lei, după ce acţiunile SFG s-au apreciat cu 23% în ultimul an, pe un rulaj de 23 de milioane de lei, potrivit BVB.

 

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent