♦ Laboratorul de tehnică dentară generează circa două treimi din afacerile de peste 2 mil. euro ale grupului ♦ Grupul vizează o listare la Bursa de la Bucureşti în următorii cinci ani ♦ Divizia de clinici cuprinde patru unităţi proprii şi două unităţi în parteneriat.
Grupul Drăghici Dental va investi 2,6 milioane de euro în parcul industrial din Miroslava, judeţul Iaşi, pentru a construi un laborator de tehnică dentară de 3.000 mp, care ar putea fi operaţional în 2024, a explicat Dan Drăghici, fondator şi CEO al grupului, în emisiunea Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.
„Proiectul este de 2,6 mil. euro, am depus dosarul pe măsura POR 2.2 şi aşteptăm un răspuns. Indiferent de răspunsul pe care îl vom primi, acest proiect se va finanţa, o vom face din resurse proprii dacă nu va fi aprobat pe POR 2.2. Este un proiect ambiţios, sunt 3.000 mp de construcţie în care încercăm să mutăm tot ce înseamnă clădiri şi laborator de tehnică dentară plus zona de evenimente“.
Laboratorul de tehnică dentară reprezenta anul trecut circa 70% din afacerile de peste 2 milioane de euro ale grupului, iar noul proiect ar însemna că dimensiunea spaţiului de laborator va creşte de trei ori.
„Cred că cel mai devreme ar fi gata în doi ani de zile, oricât de optimist aş fi nu cred că am putea să terminăm construcţia înainte de începutul lui 2024. (...) Laboratorul în care lucrăm acum a devenit neîncăpător, probabil dacă noua construcţie va întârzia vom fi nevoiţi să mutăm cel puţin personalul TESA de acolo“.
Pe lângă laboratorul de tehnică dentară, grupul mai cuprinde un lanţ de clinici stomatologice sub brandul Junior & Family Dental Center, şi firma Safra Dental Club, specializată atât pe importul şi distribuţia de implanturi dentare, cât şi pe organizare de cursuri de specialitate.
Lanţul de clinici înseamnă patru unităţi proprii în Iaşi, Bucureşti, respectiv Timişoara, alături de două clinici partenere. În continuare, antreprenorul are în plan o investiţie de 300.000 de euro pentru a dubla capacitatea uneia dintre clinicile din Iaşi.
„Dublăm spaţiul unei clinici din Iaşi, o investiţie de 300.000 de euro, practic luăm etajul de deasupra. Pentru noi este o realizare mare pentru că până acum doi ani era greu să ne apropiem de spaţii, ele fiind ocupate mai ales în Iaşi de firme de IT. Acum avem şi noi acces la spaţii mai bune decât acum doi ani pentru că s-au eliberat foarte multe. Este bine să nu fie criză, dar dacă tot este ar fi bine să şi profiţi de ea“.
În ceea ce priveşte relaţia cu clinicile partenere, grupul vizează un sistem în care preia activităţile de management şi marketing şi include aceste clinici în reţeaua Junior & Family Dental.
„Nu ne-am mai concentrat pe acest tip de parteneriat anul acesta pentru că ne-am concentrat resursele spre investiţiile proprii şi spre redeschiderea evenimentului nostru Dental Future. Momentan aş lăsa medicii în pace, să se lămurească ei singuri ce se întâmplă în piaţă şi în ce direcţie se duce“.
Cu toate acestea, proiectul ar putea naşte noi parteneriate, în contextul în care antreprenorul vizează extinderea reţelei de clinici mai departe la nivel naţional, însă în privinţa marilor oraşe nu a luat încă o decizie asupra modalităţii de dezvoltare.
„Suntem prezenţi deja în Moldova, Bucureşti, Timişoara, dar gândim de o perioadă lungă de timp să ne extindem şi în Braşov, Cluj sau alte zone ceva mai îndepărtate doar că încă gândim modul în care să o facem. Vrem un parteneriat cu alte laboratoare mai mici sau prin reprezentanţi. Reţeaua noastră de clinici securizează munca de pe laborator cel puţin în parte, iar restul le comercializăm celor care vor să le cumpere“.
Printre clienţii laboratorului de tehnică dentară se numără şi cabinete din Europa, în contextul în care anul trecut exporta lucrări dentare în Italia, Franţa sau Marea Britanie.
„Sper să îşi revină şi această zonă, a mers mult mai slab decât înainte, momentan lucrurile nu sunt foarte clare nici în Europa în ceea ce priveşte criza sanitară, pacienţi, a scăzut foarte mult ca şi volum, dar cred că îşi va reveni în a doua jumătate a anului 2021 sau chiar în 2022. Nu prezenta neapărat un segment mare pentru noi dar ne mândream cu asta şi ne bucuram că reuşeam să ieşim în alte pieţe, dar după investiţia de la Miroslava vom pune focus şi pe export, nu doar pe România“.
În ceea ce priveşte modalităţile de finanţare a investiţiilor, grupul Drăghici Dental a aplicat cu proiecte şi pe măsura 2.2, dar şi pe măsura 3. Totodată, anul trecut a apelat şi la IMM Invest.
„Noi nu am stat niciodată după banii de la stat, dacă vin sunt bineveniţi, dacă nu, la fel. Vom aplica mereu când vom ave acces, dar nu vom aştepta cu investiţiile după aceste măsuri. (...) Am observat că băncile sunt mult mai deschise în perioada asta să vină lângă antreprenori şi mă bucură foarte mult“.
În piaţa locală, diferite fonduri de investiţii arată tot mai mult interes faţă de jucători privaţi din sănătate în ultimii ani, iar din piaţa de stomatologie se observă tranzacţiile prin care Morphosis Capital a intrat în acţionariatul Clinicilor Dr. Leahu, dar şi tranzacţia prin care fondul Equiliant al fraţilor Pavăl a intrat în clinicile Victoria.
„Este clar că cei care investesc nu investesc doar ca să cumpere 2-3 clinici, ei vor să extindă cât mai mult numărul pentru că peste 3-4 ani cu siguranţă vom vedea prima clinică listată la Bursa de la Bucureşti“.
Întrebat dacă a luat în calcul intrarea unui fond de investiţii în acţionariat, Dan Drăghici a explicat că stat la masă cu câteva fonduri, dar momentan preferă să dezvolte pe cont propriu în continuare.
„Dacă anul trecut eram deschişi, şi recunosc că am avut discuţii cu anumite fonduri de investiţii, anul acesta mă simt ceva mai puternic şi simt că aş putea să dezvolt ceva mai mult pe cont propriu, astfel încât la următoarea discuţie cu un fond de investiţii să discutăm pe alţi parametri. Nu o să spun nu la nicio soluţie de finanţare care mă poate ajuta ca ce am acum în cap să se întâmple pe următorii 10 ani. (...) Ştiu unde vreau să ajung şi dacă există o variantă de finanţare din acea direcţie să mă ajute nu voi spune nu, dar nu voi accepta în orice condiţii“.
În acelaşi context, grupul vizează o listare la bursa de la Bucureşti în calendarul următorilor cinci ani.
„Peste cinci ani vrem să avem mult mai multe clinici proprii şi partenere şi dacă va exista posibilitatea să fim listaţi la bursă. Există acest plan pentru că mi-l doresc indiferent că îl fac singur sau cu alţi parteneri, cu siguranţă vrem să creştem pentru că sunt sigur că putem ajunge acolo“.
Cifra de afaceri a grupului a scăzut de la circa 2,5 milioane de euro în 2019 la peste 2 milioane de euro în 2020, în contextul în care laborator de tehnică dentară a înregistrat o scădere de 9%, iar segmentul de clinici dentare o scădere de circa 2%.
„Aproape două luni şi jumătate nu am încasat foarte mult anul trecut. (...) Cel mai mult a avut de suferit Safra Implant pentru că acolo nu am mai organizat niciun eveniment, iar produsele stomatologice de acolo s-au vândut mult mai puţin. Dar Safra este cea mai mică firmă din grup, deci asta nu ne-a afectat semnificativ“.
Pentru 2021, grupul estimează o creştere de 20-30%, încercând să depăşească rezultatul din 2019.
„Vom funcţiona toate lunile anului, în comparaţie cu anul trecut, şi cred că Timişoara va funcţiona la parametri normali, pentru că momentan în Timişoara încă suntem la 20% din capacitate pentru că stăm după autorităţile de acolo“.
În ceea ce priveşte rata de profitabilitate, aceasta se situează la aproximativ 10-15% la nivel de grup.
„Investim foarte mult şi probabil se va mai diminua, dar încercăm să nu scădem sub 10%. Laboratoarele mici câştigă ceva mai mult, dacă acum cinci ani aveam 30%, ea a tot scăzut pe măsură ce ne-am extins“.
Dan Drăghici a fondat acest grup împreună cu soţia sa, Raluca Drăghici, businessul fiind deţinut de amândoi.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE