ZF Investiți in România

Investiţi în România! Grupul Rodbun va investi 20 mil. euro pentru a construi la Brăila cel mai mare parc logistic din agricultura românească

23.04.2021, 00:08 Autor: Alex Ciutacu

♦ Proiectul de la Brăila va fi cofinanţat prin fonduri europene sau prin ajutor de stat. ♦ Rodbun negociază pentru a aduce în ţară o tehnologie care ar creşte cu 50% randamentul recoltelor ♦ Grupul vrea să extindă parteneriatele cu cercetători pentru a relansa noi tipuri de sămânţă. 

Grupul Rodbun pregă­teşte o investiţie de până la 20 mil. euro prin care va construi în judeţul Brăila cel mai mare parc logistic din agricultura românească, cu o suprafaţă de peste 40.000 mp, a explicat Octavian Petrescu, director comercial, Rodbun Grup, în emisiunea Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„Suntem în negocieri pentru a dezvolta la Brăila cel mai mare parc logistic din agricultura românească. Este o investiţie care poate ajunge până la 20 mil. euro şi continuăm să căutăm soluţii pentru a o face fie cu sprijinul fondurilor europene, fie cu sprijinul unui ajutor de stat”. 

Invitatul a subliniat că acesta va fi situat în imediata apropiere a municipiului Brăila, în apropierea localităţii Chiscani, şi va fi dezvoltat în logica tranziţiei energetice, cu panouri fotovoltaice şi tehnologii eco-friendly. 

„Din punctul meu de vedere, distribuţia de inputuri a fost mai tot timpul înfrânată de capacităţile logistice şi vedem că alte businessuri conexe investesc masiv în partea logistică pentru că viitorul duce în direcţia respectivă. Noi vom ajunge într-un interval relativ scurt de timp să ducem produsul la client în maximum 24 de ore de la momentul în care plasează o comandă. Noi ştim exact ce ar trebui să facem, rămâne doar să vedem de unde atragem soluţiile pentru finanţare”. 

Compania Rodbun a fost fondată în urmă cu circa 18 ani de antreprenorii Daniel Muntean şi Iancu Alexandru. Aceasta produce seminţe şi cereale în fermele proprii, distribuie materii prime agricole, face comerţ prin fitofarmacii, trading cu cereale şi distribuie utilaje agricole. 

Investiţia de la Brăila este cel mai mare proiect al grupului pentru următorii ani şi stă la baza unui plan prin care sunt vizate îmbunătăţirea şi eficientizarea reţelei de puncte logistice. 

„Noi avem de acoperit întreaga suprafaţă a României şi pentru asta ne-ar trebui un centru logistic mare de peste 40.000 mp, pe care vrem să îl facem la Brăila. Discutăm despre Brăila pentru că businessul nostru este centrat în acea parte a ţării şi clienţii noştri sunt îndeosebi în partea de sud-est a României. (...) Evident, ne-ar trebui un centru logistic şi în vestul României sau partea centrală. Dincolo de aceste centre, trebuie să avem puncte logistice, cât mai multe, pot fi depozite zonale, sau poate fi reţeaua noastră de magazine fitosanitare. Dacă primim o comandă dintr-un sat de oriunde din ţară, produsul trebuie livrat de la cel mai apropiat punct logistic”. 

Grupul are în prezent o reţea de 32 de fitofarmacii, la care se adaugă depozitele zonale, ajungând în final la o reţea de 50 de puncte la nivelul întregii ţări. 

Planul legat de capacităţile logistie cuprinde şi dezvoltarea de baze logistice la fiecare dintre fermele Rodbun, situate în Iaşi, Vaslui, Bacău, Brăila, Călăraşi, Dolj, Caraş-Severin şi Mureş. Anul acesta va derula un proiect pilot de circa 1 milion de euro. 

„Toate fermele noastre au nevoie de nişte baze logistice, la nivel de proiect pilot începem în 2021 cu una dintre ferme. Când zic proiect pilot mă refer la un sediu de fermă care trebuie să aibă absolut tot ce e necesar unei ferme cu suprafeţe de 500 până la 1.000 ha, şi anume capacităţi de preluare, de depozitare, o bază pentru utilaje – pentru că felul în care sunt ţinute utilaje de sute de mii de euro lasă de dorit. Un sediu de fermă care să aibă inclusiv componenta de procesare ca să dăm valoare adăugată produsului nostru”.

Rodbun lucrează până în 10.000 de ha de pământ în fermele proprii, iar seceta avut un impact puternic, în contextul în care s-a manifestat puternic în 2020 cu precădere în regiunile în care sunt situate şi fermele companiei. 

„Drama a fost pe partea de sud-est a României, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa şi toată Moldova. Pentru noi, la Brăila daunele au fost de 90%. Nu am calculat exact, dar nu am putut salva mai nimic, în contextul în care mare parte din suprafeţele din Brăila sunt la irigat. Ferma din nordul Moldovei a avut rezultate mai bune, dar restul au fost afectate puternic, ca şi fermele clienţilor noştri. Ştim că a fost un an greu, asemănător cu 2007, însă atunci statul a intervenit. Acum, pare că nu au mai fost suficiente fonduri”. 

Cu toate aceastea, anul 2021 a început cu premise bune pentru agricultura românească, iar Rodbun se aşteaptă la un an bun. 

Octavian Petrescu a declarat că Rodbun este cel mai mare producător român de sămânţă şi că grupul va continua să investească în acest domeniu. Una dintre liniile de business ale grupului este reprezentată de cele 4 fabrici de seminţe din localităţile Tichileşti, Baldovineşti, Berzovia şi Mureni, cu o capacitate de proesare de peste 60.000 de tone pe an. 

În 2020, investiţiile de 1,5 milioane de euro s-au îndreptat preoponderent tot către această direcţie şi au fost finanţate din surse propii. 

„Am finalizat construcţia staţiei de procesare lucernă de la Mureni. (...) De asemenea, am finalizat lucrările la silozul de 24.000 de tone din Brăila, care acum poate fi folosit şi pentru condiţionare sămânţă certificată. Şi nu în ultimul rând, am construit o baterie de uscare sămânţă la fabrica noastră din judeţul Brăila”. 

Grupul Rodbun a finalizat anul 2020 cu afaceri de 497 de milioane de lei şi cu un profit EBITDA de 85 de milioane de lei, „un maxim istoric” – aşa cum îl cataloghează Octavian Petrescu. Pentru 2021, estimările conducerii arată că businessul ar putea creşte cu cel puţin 15% la nivel de grup. Numărul de angajaţi ajunge astăzi la 300. 

În ceea ce priveşte finanţarea pentru afacere, Rodbun a anunţat una aceasta că a luat al doilea credit sindicalizat din ultimii trei ani. Este vorba despre un credit pentru capital de lucru de 84,5 milioane de lei, acordat de către CEC Bank, BCR, Raiffeisen Bank şi Banca Românească, cu o garanţie acordată de EximBank. 

Sămânţă şi tehnologie

Rodbun a început să concentreze eforturi din ce în ce mai mari pentru ca sămânţa românească să câştige teren, iar printre mutările din ultimii ani se remarcă relansarea a doi hibrizi de porumb în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea. Acum, îşi propune să extindă astfel de parteneriate. 

„În următorii ani zic că ne vom concentra doar pe producere de sămânţă, de preferat în fermele noastre din jurul fabricilor de procesare. Probabil ne vom stabiliza în jur de 5.000 ha, vorbim de fermele proprii. Colaborarea cu ceilalţi fermieri va continua şi va deveni din ce în ce mai bună, se va dezvolta, pentru că în planul strategic pe care îl avem cu genetica românească şi cu Institutul Fundulea vrem să facem acelaşi lucru acum şi pentru hibrizi de floarea soarelui”. 

Reluarea cercetării şi revalorificarea geneticii româneşti reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale Rodbun pe termen lung. Compania consideră că este vorba despre un patrimoniu intelectual şi ştiinţific care nu trebuie abandonat, ci dezvoltat continuu prin cercetare şi investiţii. 

„Cred că o sinteză între tehnologia de ultimă oră şi genetica românească poate oferi rezultate absolut spectaculoase. (n.red: Revalorificăm) prin investiţii, prin parteneriate, prin marketing, prin promovare, prin ceea ce staţiunile de cercetare nu au avut fonduri să facă sau nu au avut bunăvoinţă”.

Al doilea obiectiv strategic al Rodbun este reprezentat de adopţia tehnologiilor de ultimă generaţie odată cu Vestul, nu la 5-10 ani după. 

„Pe noi ne interesează aducerea tehnologiilor şi tehnicilor de vârf în România, şi nu vorbesc despre tehnologii care sunt aplicate de ani buni în Occident, unde avantajul competitiv este deja major. Pe noi ne interesează tehnologiile care ies acum din etapa de cercetare şi intră în piaţă. Vrem să fim printre primii care le aplică”. 

Petrescu este de părere că doar aşa România poate reduce decalajele de dezvoltare dintre România şi Occident, iar Rodbun ar urma să aducă o astfel de tehnologie în piaţa locală. 

„Avem în observaţie şi negociere cel puţin o tehnologie revoluţionară pentru agricultură, cel puţin în domeniul încălzirii globale şi al deşertificării. Rodbun este în negocieri pentru a aduce în România o tehnologie care poate creşte randamentul recoltelor cu până la 50%”. 

Prin adopţia tehnologiilor şi o organizare mai bună, reprezentantul companiei crede că România poate avansa până la top 5 jucători agricoli din Uniunea Europeană. 

„România poate fi fără probleme al 5-lea producător agricol din UE, acum suntem pe locul 7, devansaţi uşor de Polonia şi Olanda, care au un teren mai puţin propice, dar au tehnologii superioare şi organizare mult mai bună. Noi credem că România trebuie să devină al cincilea jucător agricol din UE ca forţă şi toate companiile româneşti vor avea de câştigat din asta. Ne-am dori să impunăm această idee ca pe un obiectiv naţional, ca pe un brand de ţară”. 

El a explicat că fermierii români ar putea ajunge la o abordare activă în ceea ce priveşte adopţia noilor tehnologii în contextul în care există puterea exemplului, o planificare a businessului măcar pe termen mediu, şi o componentă de educaţie. 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank