ZF Investiți in România

Investiţi în România!, proiect al ZF & CEC Bank. Daniel Şologon, Cemacon: Continuăm investiţiile în producţie şi ne uităm după posibilităţi de achiziţii în piaţă. Avem avantajul unui acţionar precum Dedeman

17.06.2020, 11:00 Autor: Bogdan Alecu

Continuarea proiectelor imo­­biliare de pe piaţa locală pune în continuare presiune pe pro­ducă­torii de materiale de cons­truc­ţii care încă nu resimt o scă­dere a cererii.

„Principala problemă cu care ne confruntăm acum este lipsa de stocuri. Companiile comandă în continuare materiale de cons­truc­ţii, iar potrivit INS, luna trecută s-au construit mai multe locuinţe atât faţă de luna anterioară cât şi faţă de perioada similară a anului trecut“, a spus Daniel Şologon, CFO al producătorului de cără­mizi şi materiale de construcţii Cemacon.

Pe de altă parte, multe dintre apartamentele în construcţii au fost deja contractate cu luni înainte, astfel încât impactul încă nu este vizibil în piaţă. Pe de altă parte, dezvoltatorii încă nu se grăbesc să lanseze noi proiecte.

„Ca dinamică mai lungă, sec­to­rul nostru este expus la impactul crizei şi avem de-a face cu o de­fa­za­re. Acum noi vedem în con­ti­nu­are o piaţă efervescentă, ce­re­rea este aici. Poate s-au amânat anu­mi­te volume în aprilie şi mai pentru lu­nile de vară. Odată cu încheierea pro­iectelor aflate în construcţie în­să, există posibilitatea unui re­cul“, a su­bliniat directorul finan­ciar al Cemacon.

Cemacon are trei linii de producţie - două de blocuri cera­mice (cărămizi) şi una de buian­drugi. În total, compania numără 250 de angajaţi. Producătorul vinde către distribuitorii de ma­teriale de construcţii.

„Avem planuri foarte ambi­ţioase. Mergem către cel de-al trei­lea an consecutiv cu investiţii de 20 mil. lei. Vom continua volumul inves­tiţional chiar şi în contextul actual. Suntem implicaţi în mai multe proiecte cu finanţare neram­bur­sabile pentru a creşte capa­ci­ta­tea, eficienţa energetică, investiţii în oameni. Raportat la cifra de afa­ceri în creştere organică avem 15% inves­tiţii. Căutăm şi oportunităţi în pia­ţă, achiziţii de companii din zona mate­rialelor de construcţii. Ne aştep­tăm ca în perioada urmă­toare să vedem astfel de opor­tunităţi. Având în spate un acţionar precum De­deman, puternic financiar şi cu o bu­nă cunoaştere a pieţei, anga­ja­men­tul nostru este unul de dez­voltare în această perioadă“, a subliniat Daniel Şologon. Fraţii Pavăl deţin în total circa 90% din Cemacon, prin două companii - Dedeman şi PIF Industrial, potrivit datelor publicate la Bursa de Valori, unde este listată firma.

Producătorul de cărămizi din Cluj are o capitalizare de 164 mil. lei, după cum se arată pe site-ul bvb.ro.

Cemacon Cluj a încheiat primul trimestru din 2020 cu afaceri nete de 29,6 mil. lei, în scădere cu 7% faţă de primele trei luni din 2019, şi un profit net de 10,5 mil. lei, minus 20,1%, potrivit calculelor ZF pe baza raportului trimestrial publicat la Bursă.

În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 145 de milioane de lei, cu 40% mai mult faţă de 2018, şi un profit de 34 de milioane de lei, plus 75%.

„Dincolo de declanşatorul crizei, pandemia, exista deja o aşteptare ca ciclul economic parcurs, foarte expansiv, să aibă şi un vârf. Noi după ce am închis anul trecut cu rezultate financiare record - cu rată profit de 20% - ne aşteptam să vină şi partea descendentă“, a subliniat directorul financiar.

Spre deosebire de criza din 2009, cea de acum nu a avut acelaşi impact puternic asupra valorii şi finanţărilor, motiv pentru care şi revenirea va fi mai rapidă.

„Criza actuală nu a erodat valori, nu au dispărut banii deocamdată. Din perspectiva noastră, apetitul pentru investiţii s-a păstrat. Acum trebuie să vedem dacă băncile se vor adapta la situaţia de faţă. Criza de atunci cu cea de acum sunt diferite. De exemplu, într-un timp foarte scurt în 2008, criza a determinat scăderea la jumătate cererea pentru materiale de construcţii, de asemenea preţurile s-au erodat, au existat foarte multe blocaje şi insolvenţe. Acum, de la criza prezentă, nimic din aceste simtome nu şi-au făcut apariţia. Nu s-au erodat preţurile, cererea este acolo, se livrează multă marfă în piaţă. Acum la întinderea aceasta nu sunt comparabile“, a spus Daniel Şologon.

 

Probleme:

♦ Posibil să apară o scădere a cererii, însă este important să vedem în continuare investiţii în piaţa imobiliară şi avem nevoie ca finanţarea bancară să nu se confrunte cu probleme.

♦ Solvabilitatea distribuitorilor de materiale de construcţii - care în perioade de şocuri pot suferi. Este nevoie de sprijin guvernamental.

♦ Legislaţie şi facilităţi - atât cât au fost, au pus mari probleme de înţelegere şi aplicare. Am apelat la consultanţi fiscali pentru a putea aborda o facilitate sau alta.

♦ Forţa de muncă rămâne o provocare.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank