ZF Investiți in România

Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank. Gica Neamţu, Pofta Focului: Avem nevoie de o strategie de ţară pentru promovarea produselor tradiţionale

28.07.2020, 18:10 Autor: Bogdan Alecu

♦ Cum se lansează un nou producător de produse tradiţionale româneşti ♦ Ce investiţii sunt necesare pe piaţă.

Micii producători de produse tra­­diţionale şi-au propus să aco­pere piaţa locală dar şi cea inter­na­ţională şi să iasă la export, însă o strategie naţională în acest sens ar fa­­cilita mult mai mult dezvoltarea, ex­­plică Gica Neamţu, fon­da­toa­rea businessului Pofta Focului din Iaşi.

„Avem nevoie de o strategie de ţară pentru a promova pro­du­sele româneşti, dar şi de o aplicare coe­rentă a strategiilor deja pa­ra­fate. Spre exemplu se discută şi deja s-a aprobat proiectul meselor cal­de în instituţiile de învăţământ, însă tot la corn şi lapte s-a ajuns“.

Compania este fondată în 2014, după o investiţie iniţială de 40.000 de euro, iar în 2019 a avut o cifră de afaceri de 150.000 lei. Pen­t­ru 2020 Pofta Focului esti­mea­ză o cifră de afaceri de 420.000 de lei, după ce vânzarea pe anumite categorii de produse (zacuscă, dulceaţă) a crescut cu până la 10%. Ca obiectiv pe termen mediu, Pofta Focului doreşte să crească producţia cu aproximativ 300%, iar în prezent pregăteşte un proiect pe fonduri europene, prin intermediul căruia îşi doreşte să atragă 50.000 de euro. 

Banii vor fi direcţionaţi către achiziţia de utilaje.

„Businessul a cunoscut o creştere puternică în 2020. Au crescut foarte mult comenzile în perioada stării de urgenţă. Oamenii au stat în casă şi au comandat produse.  Businessul a pornit de la un hobby transformat în afacere. Am făcut paşi mici şi am ajuns astăzi. Am început activitatea în 2012, odată cu înscrierea într-un târg cu prezentare de produse. Evenimentul a fost un test real de piaţă iar în 2 ani am ales să construim o hală de producţie şi din 2014 funcţionăm“, a spus Gica Neamţu.

Mai mult decât atât, Pofta Focului a obţinut aprobarea pentru fonduri din partea IMM Invest în valoare de 250.000 de lei, ce vor fi investiţi în producţie şi dezvoltare.

„Până acum am investit în hala curentă, în echipamente şi pentru că producţia a crescut foarte mult avem în vedere să punem în funcţiune linia auto­ma­ti­zată de îmbuteliere şi auto­matizare pentru că acum facem manual multe operaţiuni. Spre toamnă vom cumpăra noua linie şi o nouă cameră de frig pen­tru depozitarea ingre­di­en­telor. Anul acesta am accesat prin IMM Invest o linie de credit pentru 150.000 de lei pentru investiţii şi 100.000 de lei pentru plata salariilor şi furnizorilor. Iar până în octombrie aplicăm pentru un start-up de 45.000 de euro pentru echipamente“, a spus Gica Neamţu.

Produsele sunt listate în retail, în lanţul de magazine Mega Image (categoria premium), în magazine locale de tip concept store, dar şi pe platforme online cu produse specifice (băcănii online). Sunt prezenţi la nivel naţional în: Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Bacău, Constanţa.

„Cea mai mare cantitate am înregistrat-o în Mega Image şi magazinele de proximitate - care au un concept mai exclusivist. Casa de Comerţ Unirea a fost o idee foarte bună. Aveam clienţi care ne sunau să ne întrebe de produse după ce s-a închis. Fie au cumpărat online, fie au cumpărat din ale magazine din Bucureşti. Pentru a intra în Mega Image le-am trimis mai multe produse pentru a le verifica, le-am trimis pentru degustare iar din acel moment urmează partea de contractare. Procedura a durat cu totul circa o lună de zile. Comenzile vin de atunci în mod constant şi nu am avut nici întârzieri de plată. Un contract foarte bun“, a spus fondatoarea businessului Pofta Focului.

Ea a subliniat că pasul următor este de a se extinde la nivel local în noi reţele precum Carrefour sau Lidl.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank