ZF Investiți in România

Investiţi în România!, proiect ZF şi CEC Bank. Adrian Rus, fondator, Komoder: Extinderea în Franţa şi Austria merge înainte, chiar dacă întârzie. Am avut creşteri pe vânzări de până la 300% în martie şi aprilie

05.06.2020, 11:00 Autor: Alex Ciutacu

Retailerul român Komoder are în prezent patru showroom-uri în România şi încă trei în Europa, respectiv Barcelona, Sofia şi Rotterdam.

Retailerul român de fotolii de masaj Komoder vrea să continue planurile de expansiune pe pieţele externe, în ciuda întârzierilor provocate de pandemie, astfel încât compania vrea să ajungă până la finalul anului în Franţa şi Austria, a explicat Adrian Rus, fondator al Komoder, în cadrul emisiunii Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.

„Planurile noastre au fost împinse doar cu 2-3 luni mai în faţă, le amânăm pentru sfârşitul anului sau chiar începutul anului viitor. Avem planuri de extindere în Austria şi Franţa pentru că avem clienţi de acolo şi un showroom ar fi extrem de binevenit. Intenţionam să deschidem în iunie, deci probabil vom amâna până în septembrie pentru că aşteptăm să vedem cum evoluează situaţia în aceste ţări”, a declarat Adrian Rus, în timpul emisiunii de businness.

Cu patru showroom-uri situate în centre comerciale din Cluj, Bucureşti, Ti­mişoara şi Iaşi şi locaţii în Bar­celona, So­fia şi Rotter­dam, retailerul cu afaceri de peste 3,3 mi.euro anul trecut a deschis showroom-ul din Rotterdam exact înainte de începutul pandemiei, însă vânzările au înregistrat o creştere.

„În 28 februarie ne-am întors de la Rotterdam unde inaugu­ra­sem noua locaţie, dar am decis să nu îl închidem. Clienţii au venit prin programare şi lucrurile au decurs normal. Am reuşit să avem o creştere fantastică pentru pe­rioa­da martie-aprilie. Cred că a fost o creştere de 250%-300%, ceea ce a fost fantastic pentru noi, întrucât ne aşteptam la o scădere puternică, dar oamenii erau dispuşi să cheltuie. Parcă nici nu mai conta culoarea sau modelul, ci doar să le vină acasă şi repede”, a spus el.

Fondat în 2011 în Cluj-Napoca, businessul Komoder are peste 30 de angajaţi şi vrea să ajungă la 40 de oameni până la finalul anului, după deschiderea noilor locaţii.  

„Avem trei depozite logistice în Cluj, Bucureşti şi Iaşi, cel mai mare fiind cel din Capitală. Am investit foarte mult în showroom-uri, întrucât pe fiecare showroom investim 30.000 de euro. Am avut 6 showroom-uri deschise în România, dar am rămas doar cu cele 4 din centre comerciale. Am investit mult pe parte logistică, avem propria flotă de maşini, am investit mult în angajaţii pe care îi avem, avem cursuri permanente de training de educaţie, chiar financiară sau de business uneori. Asta ne ajută să fim constanţi în investiţiile pe care le facem. Noi tot ce producem ne dorim să reinvestim”, a explicat Adrian Rus.  

Trecerea spre online a ajutat retailerul să obţină o creştere puternică pe vânzări în primele luni din această criză, întrucât oamenii au început să achiziţioneze online şi produse mai scumpe, fără a le viziona în showroom, ceea ce ar putea reprezenta începutul unui trend care deja se poate vedea în ţările dezvoltate.

„În final oamenii au cumpărat produsul, cu dorinţa de a avea posibilitatea de a trece la un produs superior când se deschid showroom-urile. Am fost deschişi să facem asta. Oamenii au înţeles că pot cumpăra online şi produse de 2.000-3.000 de euro cu aceeaşi siguranţă cu care cumperi unul de 500 de euro”, a punctat fondatorul Komoder.

 

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă Komoder:

♦ Finanţarea bancară. Accesul şi condiţiile cred că sunt dificile pentru un startup. Nu am văzut o bancă să ofere uşor finanţare unui startup de 6 luni-1 an de zile, care chiar se poate dovedi profitabil. Când am început am finanţat din surse proprii. Mă uit la un antreprenor care iese din facultate şi nu are resurse, este prima problemă cu care se va confrunta. Poate o parte din necesar va găsi din surse proprii dar pentru extindere nu cred că va reuşi fără finanţare bancară.

♦  Fiscalitate ridicată. Nu e valabilă doar pentru România, m-am bătut şi în Bulgaria şi în Olanda, dar pentru un business mic sau startup cu resurse limitate care nu are acces la un consultant fiscal, cred că va pierde mult timp ca să înveţe din fiscalitatea fiecărei ţări unde vrea să facă business.

♦ Birocraţia este într-adevăr o barieră. Se întâmplă peste tot, nu doar la noi, însă cu cercetare şi răbdare şi puţină ambiţie se trece şi peste birocraţie pentru că sunt atât de mulţi antreprenori care reuşesc, totuşi. De aceea nu am zis-o drept principala problemă, pentru că se poate trece uşor peste dacă o studiezi.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank