ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Cosma Levi Lennon, coregraf şi directorul UDO România: Dansul a suferit foarte mult în această perioadă. Avem nevoie de educaţie financiară

16.12.2021, 13:00 Autor: Alex Ciutacu

Caracterul fragmentat al industriei şi înţelegerea redusă a cadrului legal în care activează au făcut ca membrii acesteia să beneficieze puţin spre deloc de indemnizaţiile disponibile în perioada pandemiei. 

Industria dansului din România a fost grav afectată de perioada pandemiei, iar o par­te dintre problemele cu care s-au con­fruntat dansatorii şi coregrafii au fost legate şi de o lipsă generală a educaţiei finan­ciare, a explicat Cosma Levi Lennon, coregraf, Arbitru Internaţional de Elită şi directorul con­cursului de street dance UDO România, în emisiunea ZF Investiţi în România!, rea­lizată în parteneriat cu CEC Bank.

„Dansul a avut foarte mult de suferit în această perioadă. Sunt multe lucruri pe care tre­buie să le revizuim, să le analizăm, din toa­te punctele de vedere. Vorbesc de pedago­gie, sisteme de predare, spaţii unde îşi desfă­şoa­ră copiii activitatea, proiecte şi educaţie finan­ciară. Însă, consider a fi o perioadă de resetare, de unde putem porni să iniţiem un nou capitol în domeniul dansului“. 

Street dance-ul este un do­me­niu re­lativ nou în România, deşi dife­rite trupe şi şcoli de dans locale se califică în mod constant la cam­pionate mon­diale unde reprezintă ţara la cel mai înalt nivel. Stadiul incipient în care se află industria o face să fie extrem de fragmentată şi lipsită de asociaţii care să repre­zinte în mod unitar şi coerent interesele membrilor. În acest context, mulţi au fost lipsiţi de forme de organizare care să le permită să acceseze sprijin în timpul pandemiei. „A fost o situaţie ciudată şi din punctul aces­ta de vedere. Acea lipsă de educaţie finan­­ciară, de informare, în continuare co­reg­rafii şi instructorii trebuie să înţeleagă că trebuie să fim informaţi, să citim, să ne punem la punct cu legea şi cu mai multe in­for­ma­ţii din domeniul public, mo­tiv pentru care nu au ajuns multe informaţii la mulţi coregrafi, instructori, lideri, care puteau beneficia de anumite sume de bani lunare sub formă de in­dem­nizaţii sau compensare“. 

El a dat ca exemplu modul în care funcţionează lucrurile pen­tru Federaţia Română de Dans Sportiv, o organizaţie care are o vechime mai mare şi care lu­crează mai mult pentru a înţelege cadrul le­gal înspre beneficiul membrilor. 

„În altă ordine de idei, au fost unii care şi-au regândit acti­vi­­ta­tea să fie legală şi în mo­men­tul în care au activat nu mai puteau să primească indem­ni­zaţii, fiecare a ales, şi a fost şi ca­te­goria celor care nu au ştiut nici de indemnizaţii şi nu au fost nici creativi în domeniul lor şi au cam închis activitatea. Suntem în continuare o generaţie de sa­crificiu şi avem multe de învăţat“. 

Cosma Levi Lennon a fost prezent în cadrul emisiunii alături de Laurenţiu Ciobanu, primarul comunei tulcene Topolog, în contextul în care coregraful a lansat alături de administraţia locală un proiect prin care copiii din comună au acces gratuit la cursuri de street dance. Cu peste 50 de participanţi în primele săptămâni de la lansarea iniţiativei, proiectul vine cu un cost de 2.000 de lei pe lună pentru primărie. 

„Consider că educaţia financiară este o latură importantă. Cred că încă sunt coregrafi, diferite şcoli de dans care se lovesc de această problemă. Poate lipsa unor asociaţii din care să facă parte sau lipsa unor firme pe care să le întemeieze, poate de aceea şi lipsa comunicării sau colaborării cu astfel de instituţii şi primării. Dacă ei se reglează din acest punct de vedere cred că mai multe primării şi instituţii vor fi deschise“. 

Totodată, el vrea să extindă proiectul de la Topolog şi chiar să ajungă la diferite competiţii şi concursuri cu tinerii din comuna tulceană, un demers susţinut atât de primărie, cât şi de comunitate.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank