ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Eugen Ion, primar Jurilovca: Am atras investiţii private, investind întâi în infrastructură

28.09.2023, 00:05 Autor: Bogdan Alecu

Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca de care aparţine şi Gura Portiţei, explică faptul că potenţialul turistic al zonei aflate la marginea Deltei Dunării a fost maximizat prin investiţiile în infrastructură - reţea de apă, canalizare şi asfalt.

„Nu puteam discuta despre investiţii pri­vate dacă noi, autoritatea locală, nu inves­team în infrastructura de bază. De două-trei ori pe an avem întâlniri cu mediul de afaceri local, iar în acestea le prezentăm planurile noastre, ce proiecte de viitor avem, dar şi liniile de finanţare pe care le pot accesa ei. Discuţiile sunt şi cu consultanţi, cu experţii din cadrul primăriei pentru că cetăţeanul vrea să audă din partea autorităţilor cum poate fi sprijinit. În ultimii 11 ani discutăm de peste 30 de pen­siuni plus un hotel, ne arată că viitorul comu­nităţii poate fi legat de turism în zonă, un turism care să menţină un echilibru cu ecosis­temul. Apa potabilă a fost introdusă în pri­mul an şi jumătate, după 2012, iar infrastruc­tura a fost realizată înmulţind cu doi, având în vedere potenţialul turistic al localităţii. Aşa şi mediul privat a fost impulsionat, pen­tru că ei au investit ştiind că vor fi racordaţi la apă curentă şi canal“, a spus Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, în cadrul emi­siunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank.

Jurilovca era un pol al pescuitului indus­trial în zona Deltei înainte de 1989, însă astăzi mizează pe turism.

„În 2012 nu aveam canalizare, apă curen­tă, asfalt, şcoli reabilitate. După 11 ani am reu­şit să rezolvăm problemele de infrastruc­tură. Pes­te 80% din investiţii au fost realizate – avem apă curentă în toate cele trei localităţi ale co­munei, circa 65 kilometri cu racord la fiecare pro­prietate. La canalizare vorbim de două lo­calităţi – Jurilovca şi Sălcioara, componen­te comunei, unde avem 43-45 kilometri de canali­zare cu racord la proprietăţi şi staţii de epura­re de ultimă generaţie şi de trei luni am înce­put lucrările la canalizarea din satul Vişina. După investiţiile în apă şi canal am demarat lucrările de asfaltare“, a spus primarul.

El spune că Jurilovca are în aproape 97% toate străzile asfaltate iar la Sălcioara avem 35-40% dar în acelaşi timp sunt la ultima fază a licitaţiei pentru a închide Jurilovca şi Sălcioara pentru drumuri. „La Vişina efectuăm lucrări pe fonduri guvernamentale, prin Anghel Saligny, deoarece având sub 2.000 de locuitori nu poate obţine fonduri europene“.

Antreprenorii Tase şi Dina Mergeani au deschis anul trecut complexul turistic de patru stele Razelm Luxury Resort din Delta Dunării la Jurilovca. Pe lângă spaţiul alocat actualului complex turistic, antreprenorii mai au un teren în aceeaşi zonă de circa 60.000 mp care se întinde şi pe suprafaţa Rezervaţiei Naturale a Bisoferei Delta Dunării, acolo unde vor construi doar case pescăreşti pentru a respecta reglementările impuse de zona protejată. Pe lângă cazare, masă şi serviciile spa, complexul oferă şi diverse activităţi precum drumeţii, vizite la obiectivele turistice din zonă sau plimbări cu barca, suprafaţa deţinută de către oamenii de afaceri având mai multe insule şi acces direct la lacul Razelm.

Tase şi Dina Mergeani deţin Cereale Colect Distribution din judeţul Tulcea, unul dintre cei mai mari traderi de cereale de pe piaţa locală, care a avut afaceri de 840 mil. lei anul trecut, ceea ce înseamnă o dublare a veniturilor faţă de anul anterior.

„Gura Portiţei este pe teritoriul comunei Jurilovca, iar în Vişina a fost inaugurat anul trecut un resort de 4 stele. La Jurilovca am plecat pe agroturism, de turism făcut în casa omului, după care au continuat cu agroturism şi acum resort de 4 stele. În Jurilovca a existat un mini port în 2012, pentru 80 de ambarcaţiuni, care în primii ani s-a umplut datorită cererilor. De aceea a urmat o nouă investiţie într-o nouă acostare, iar acum prin POR, pentru zonă de acostare, promenadă, spaţiu verde, a permis construirea infrastructurii. Per total, noua realizare a celui de-al doilea port, prin prima a fost 65 de locuri, iar a doua, alte 65, un total de 130 de locuri de acostare până la final de iunie 2023, plus 80 anterior, deci un total de peste 200 de locuri“, a spus primarul.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank