ZF IT Generation

Start-up-urile de tehnologie trebuie să dezvolte soluţii care să răspundă la noile nevoi din sistemul medical

20 mai 2020 Autor: Alexandra Cepăreanu

Digitalizarea ajută la deblocarea resurselor din domeniul sănătăţii, la facilitarea accesului pacienţilor la servicii medicale şi la eficientizarea actului medical.

Criza actuală a accentuat nevoia de digitalizare a sistemului medical, creând un context favorabil pentru startup-urile de tehnologie care pot dezvolta soluţii care să răspundă la noile nevoi din sistem şi care să susţină eficientizarea actului medical, au conclu­zionat investitori, medici şi fondatori de start-up-uri de tehnologie în cadrul videoconferinţei ZF IT Generation, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania, Telekom, Cushman & Wakefield Echinox, Stratulat Albulescu şi Mindspace.

„În acest moment este nevoie de startup-uri care să dezvolte produse care să rezolve probleme pe care nu le aveam înainte sau care acum sunt la alte dimensiuni. Nevoia antrepre­norială este şi mai mare acum. Am observat o creştere constantă a digitalizării sistemului de sănătate în această perioadă. S-a schimbat percepţia şi vom vedea din ce în ce mai multe startup-uri care îşi vor deschide aripile în zona medicală“, a spus Cristian Dascălu, cofondator al programului de accelerare pentru startup-uri Techcelerator.

El spune că antreprenorii trebuie să aibă grijă cum îşi gestionează resursele, mai ales pe cele financiare, deoarece în perioadele de criză este mai dificil „să ridice runde de finanţare şi de la fonduri străine, iar la un moment dat s-ar putea să rămână fără resurse“. „E important să fim atenţi la ce se întâmplă în prezent în jurul nostru, dar pentru un antreprenor este important şi ce se întâmplă peste două, trei sau patru luni. El trebuie să pregătească soluţia şi să se adapteze.“

Corin Chiriac, business developer la DOXTAR, platformă online care faci­litează interacţiunea între medici şi pa­cienţi şi prin intermediul căreia pacienţii pot cere o a doua opinie medicală, consi­deră că digitalizarea îmbunătăţeşte acce­sul la serviciile medicale, iar contextul creat de pandemia de COVID-19 este „o şansă istorică să regândim sistemul medical.“

De asemenea, digitalizarea sistemului medical poate ajuta la deblocarea unor noi resurse, astfel că poate oferi „o mână de ajutor“ cadrelor medicale, a continuat Alexandru Popescu, managing parte­ner al Cleverage Venture Capital.

„Spre exemplu, roboţii pot ajuta medicii să interpreteze analize, radiografii, ecografii. Imagistica medicală a ajuns la un nivel ridicat, stocăm multe imagini, dar avem o capacitate mică de interpretare, iar tehnologia ne ajută să înţelegem ce putem face cu toate datele pe care le avem“, a spus Alexandru Popescu.

„Aceste maşini software pot mări viteza cu care punem diagnostic şi cu care tratăm pacienţii.“

Şi Andrei Vasile, cofondator al platformei de optimizare a serviciilor medicale oferite angajaţilor SanoPass, susţine că tehnologia ajută medicii să fie mai productivi şi poate conduce la democratizarea accesului pacienţilor la servicii medicale.

„Tehnologia ne-a ajutat să triem cazurile şi să câştigăm timp, dar şi să ajutăm pacienţii să îşi dea seama la ce specialitate trebuie să meargă pentru a-şi rezolva problemele de sănătate“, a spus Andrei Vasile.

Vlad Şuteu, CEO şi cofondator Gumzzz, platformă online prin intermediul căreia pacienţii pot accesa servicii şi pachete stomatologice din diferite ţări, susţine că digitalizarea sistmului de sănătate este o necesitate, iar „contextul global ne va forţa să ne adaptăm unei noi realităţi.“

„Utilizarea soluţiilor medicale, cum este platforma Gumzzz, de către medici şi pacienţi, va fi o necesitate. Contextul actual facilitează dezvoltarea unor noi produse dedicate sectorului medical. Suntem într-un context în care lumea se adaptează, ceea ce este o oportunitate pentru start-up-urile tech“, a spus Vlad Şuteu.

Industria de IT creşte an de an cu circa 20 de procente, dar criza medicală globală a dus la o accelerare a adopţiei noilor tehnologii, trend ce se va menţine şi în urma pandemiei de Covid-19, a adăugat Cosmin Dumitrache, cofondator Medic Chat, platformă online care oferă pacienţilor acces la serviciile a peste 100 de doctori, în prezent.

„Industria era pe un trend crescător de cel puţin 20% pe an, iar probabil această pandemie doar a accelerat creşterea. Sunt studii care arată că industria a crescut de 6 ori în aceste câteva luni. Interesul a crescut atât pe partea de implementare şi adopţie de soluţii medicale, dar pe partea de dezvoltare de produse noi. Am avut discuţii atât cu pacienţi, cu medici dar şi cu investitori.“

 

Corin Chiriac,

business developer DOXTAR

- Sistemul medical are nevoie de o reformă. Aceasta trebuie privită în contextul larg al digitalizării care promite să rezove problemele administrative ale statului, pentru că, în egală măsură, digitalizarea are şansa să rezolve multe probleme din zona medicală.

- Cred că statul are un rol important în această evoluţie. Primul lucru pe care statul îl poate face este să construiască o legislaţie clară pentru zona de telemedicină, construită cu toţi jucătorii care pot lua parte la acest proces.

- Digitalizarea îmbunătăţeşte accesul la servicii medicale, ajută medicii să filtreze cazurile urgente. Telemedicina poate să funcţioneze ca un factor egalizator. E o şansă istorică să regândim sistemul medical.

 

Andrei Vasile,

cofondator SanoPass

- Serviciul de telemedicină ne-a ajutat să triem cazurile şi să câştigăm timp, dar şi să ajutăm pacienţii să îşi dea seama la ce specialitate trebuie să meargă pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

- În această perioadă ne-am concentrat pe extinderea reţelei de clinici partenere, iar în prezent ne apropiem de un număr de 700 de clinici din toată ţara, pe toate specializările. Misiunea nostră este să democratizăm accesul pacienţilor la servicii medicale.

- Am observat o cerere mai mare pe zona de consiliere medicală telefonică. Datele noastre arată o dublare a numărului de solicitări telefonice, dar, pe de altă parte, vedem o scădere a numărului de vizite în clinici.

 

Vlad Şuteu,

CEO şi cofondator Gumzzz

- Contextul global ne va forţa să ne adaptăm unei noi realităţi, iar utilizarea de soluţii medicale, cum este platforma Gumzzz, de către medici şi pacienţi, va fi o necesitate. Deci această perioadă este momentul în care startup-urile se adaptează pentru un nou context.

- Contextul actual facilitează dezvoltarea unor noi produse dedicate sectorului medical, iar acestea pot atinge atât partea de programare, cât şi partea de finanţare şi partea de asigurare. Suntem într-un context în care lumea se adaptează, ceea ce este o oportunitate pentru start-up-uri tech.

- Pe platforma Gumzzz, prin intermediul căreia pacienţii pot accesa servicii şi pachete stomatologice din diferite ţări, sunt înregistrate peste 30 de cabinete şi clinici stomatologice din 13 oraşe din ţară.

 

Alexandru Popescu,

managing partener

Cleverage Venture Capital

- Soluţiile medicale trebuie să fie implementate cât mai repede. Este o necesitate. Digitalizarea sistemului medical poate ajuta la deblocarea multor resurse şi poate contribui la creşterea productivităţii actorilor din sistem.

- Vrem să finanţăm startup-uri care adresează soluţii pentru sistemul de sănătate. Domeniile sunt diverse: soluţii de abonamente medicale, soluţii de stomatologie, soluţii nişate pe diferite boli speciale, partea de imagistică, soluţii pentru laborator. Este o zonă diversă.

- Sistemul medical are la bază două componente: profesionalismul medicilor şi cadrelor medicale şi tehnologia. Domeniul este extrem de generos şi oferă mult oportunităţi. Noi vrem ca la finalul anului să avem în portofoliu între cinci şi şapte startup-uri, iar prin aceste investiţii, vrem să punem bazele unui sistem care să faciliteze finanţarea startup-urilor active în domeniul medical.

 

Cosmin Dumitrache,

cofondator Medic Chat

- Cred că interesul pentru adopţia soluţiilor de telemedicină se va menţine şi după ce trece această pandemie. Industria era pe un trend crescător de cel puţin 20% pe an, iar probabil această pandemie doar a accelerat creşterea. Sunt studii care arată că industria a crescut de 6 ori în doar câteva luni.

- Interesul a crescut atât pe partea de implementare şi adopţie de soluţii medicale, dar pe partea de dezvoltare de produse noi. Am avut discuţii cu pacienţi, cu medici, dar şi cu investitori.

- Prin platforma Medic Chat pacienţii au acces la peste 100 de doctori din 30 de specializări medicale. Numărul de convorbiri între medici şi pacienţi înregistrat pe platformă a atins în aceste luni ţinta estimată de noi pentru întreg anul. Vrem să menţinem această creştere şi să facem soluţia sustenabilă pe termen lung, să fie viabilă şi după perioada de pandemie.

 

 

 

 

 

Cristian Dascălu,

cofondator Techcelerator

- Pe partea de sănătate am văzut o creştere constantă a digitalizării în această perioadă. S-a schimbat percepţia şi vom vedea cât mai multe proiecte şi startup-uri care îşi vor deschide aripile în zona medicală. În acest moment este nevoie de startup-uri care să dezvolte produse care să rezolve probleme pe care nu le aveam înainte sau care acum sunt la alte dimensiuni. Nevoia antreprenorială este şi mai mare acum.

- Problemele cu care societatea se confruntă au devenit mai diverse, ceea ce face să nu avem experţi sau companii cu tradiţie în anumite zone şi astfel sunt oportunităţi pentru companiile care găsesc soluţii în aceste zone. Startup-urile trebuie să acorde importanţă conservării resurselor, pentru ca atunci când lucrurile încep să se aşeze să aibă resursele cu care să accelereze, mai ales că în această perioadă le va fi mai dificil să ridice runde de finanţare şi de la fonduri străine.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania
Innovation Partner:
Partener: