ZF IT Generation

ZF IT Generation. Sfatul expertului. Andrei Mihai, fondator UXProject: Start-up-urile tech trebuie să ia constant feedback de la utilizatori pentru a dezvolta un produs sau serviciu bun

10 iun 2021 Autor: Ioana Nita

UXProject a colaborat până acum cu o serie de start-up-uri atât din România, cum ar fi Mocapp, precum şi din SUA şi Germania, atât în zona medicală, cât şi pe zona de servicii gen Uber - Uber al deszăpezirilor, al meşterilor ş.a.m.d.

Start-up-urile de tehnologie au nevoie să construiască un design şi un produs/serviciu digital la standarde înalte într-un timp foarte scurt, însă în acest demers nu trebuie să omită să ia feedback de la clienţi, care este vital pentru a merge încă de la început în direcţia potrivită astfel încât procesul de dezvoltare să fie rapid şi rezultatele optime, susţine Andrei Mihai, fondator al UXProject – companie locală ce oferă consultanţă în domeniul user expe­rience.

„Provocarea vine din faptul că noi ne cam îndrăgostim de propriile noastre idei şi ni se par cele mai bune, cele mai fezabile şi optime. În realitate însă se pierde foarte mult timp sau se merge de cele mai multe ori în direcţii care nu sunt cele mai potrivite sau cele mai bune, şi atunci ce pot recomanda unui antrepre­nor, unei persoane aflate la început de drum şi care are şi resurse foarte puţine la dispoziţie, este implicarea – să ia feedback constant de la utilizatori. Practic, să construiască un mod de lucru în care, la intervale foarte scurte de timp, să aibă conversaţii cu posibilii clienţi dacă nu există deja un produs, cu utilizatorii ţintă, şi să vadă dacă direcţia şi zona în care se duce proiectul este cea potrivită“, a declarat Andrei Mihai în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Sfatul expertului. „Şi mai dau un sfat: să nu facă o vânzare. Cumva aici apare rolul nostru pentru că suntem imparţiali în acest proces. Am observat că antre­prenorii care dezvoltă o idee tind să o pitch-uiască, să o vândă, în loc să aibă conversaţii care să se bazeze pe nevoile clienţilor, pe aşteptările lor, pe lucrurile care trebuie îmbunătăţite sau pe con­textul în care oamenii respectivi îşi desfăşoară activitatea. În acest fel, cred că pierd din vedere anumite lucruri. Ca antre­prenor jonglezi cu foarte multe lucruri în acelaşi timp, aşa că a lua feedback cred că este o artă în sine“, a completat el.

Andrei Mihai este expert pe zona de user experience şi service design, având o experienţă de 14 ani în domeniu. El oferă consultanţă marilor companii pe zona de user experience şi product development, până acum lucrând cu diferite companii mari de pe plan local sau din străinătate, dar şi cu start-up-uri.

„Ceea ce noi încercăm să facem la UXProject de aproape 6 ani este să construim produsele şi serviciile pornind dinspre clienţi şi nevoile acestora şi ajutăm astfel companiile să identifice nevoi şi probleme în comportamentul utilizatorilor şi de a le adresa prin diverse tehnici. De cele mai multe ori este vorba de aplicaţii digitale mai uşor de folosit, mai uşor de înţeles, cu funcţionalităţi mai aproape de aşteptările clienţilor. De multe ori, tot acest efort se transpune în nişte indicatori de performanţă cum ar fi o conversie mai bună, creşterea businessului sau poate reducerea costurilor cu o dezvoltare - renunţare la dezvoltări inutile, sau poate vrem uneori să reducem timpul de training sau adoptarea acestor aplicaţii sau tehnologii în activitatea de zi cu zi a clienţilor“, a explicat el.

UXProject a colaborat până acum cu o serie de companii din diferite industrii precum banking, telecom, energie sau agricultură. Astfel, UXProject a ajutat companii precum Carrefour, NN Insurance sau E.ON România să construiască produse şi servicii optimizate şi construite în jurul clienţilor lor. 

„În funcţie de nevoile lor, fiecare a avut o altă abordare. Dar în general este vorba de designul şi de dezvolatrea de produse digitale pe de-o parte. Iar pe de altă parte am avut proiecte de tipul innovation labs în care cream un cadru şi noi ne poziţionam ca nişte facilitatori în contextul acesta de inovare în organizaţie, ajutând practic echipele interne să se alinieze, să abordeze proiectele dintr-o altă perspectivă - dinspre utilizatori, dintre nevoile şi problemele lor, folosind tot felul de metodologii cum ar fi design thinking, design sprints, etc. Sunt practic metodologii pe care şi marile companii de consultanţă le introduc în proiectele lor. Sunt metode în care inovaţia şi modul acesta de lucru aduce cu adevărat plus valoare echipelor.“

 

O campanie Ziarul Financiar Seedblink Cognizant Softvision și Banca Transilvania
Innovation Partner: