ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Boost. Giorgiana Vlăsceanu, StepFWD - program de preaccelerare: Avem până acum aproape 100 de aplicaţii pentru ediţia de anul acesta, din care vom selecta 10 echipe

7 sep 2021 Autor: Ioana Nita

Până acum, dintre cele 19 start-up-uri care au urmat programul de preaccelerare StepFWD, dintre care patru au luat şi finanţări de tip pre-seed de circa 300.000 euro.

Preacceleratorul StepFWD, susţinut prin intermediul Google for Startups, se află acum în plin proces de selecţie a zece start-up-uri pentru ediţia de anul acesta a programului oferit pentru echipele de antreprenori care au deja un prototip al produsului dezvoltat. Programul de preaccelerare StepFWD se află la cea de-a treia ediţie anul acesta, până acum fiind 19 start-up-uri care au absolvit cursurile, dintre care patru au reuşit să ia şi primele lor finanţări.

„În acest moment practic noi avem aproape 100 de aplicaţii deschise, dintre care sunt finalizate aproape două treimi. Ne dorim însă să creştem până la aproape 150 de aplicaţii deschise şi tocmai de aceea am prelungit termenul de înscriere până pe 12 septembrie, timp în care echipele pot finaliza aplicaţiile şi bineînţeles să şi le închidă. Având în vedere că o parte dintre aplicaţii au fost deja finalizate, noi începem de săptămâna aceasta procesul de selecţie care constă în realizarea unei liste scurte cu echipele participante care s-au înscris până în acest moment şi începem şi o serie de interviuri cu ele. Cei care aplică săptămâna aceasta practic vor trece prin aceşti paşi aproape de sfârşitul săptămânii. Împreună cu o parte din mentori care poartă şi rolul acesta de lead mentor vom realiza această selecţie finală, în urma căreia 10 start-up-uri vor putea să ia parte la program”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Boost, Giorgiana Vlăsceanu, program manager în cadrul StepFWD.

Ea a adăugat faptul că programul de preaccelerare este axat foarte mult pe practică, pe activităţi aplicate, astfel că echipa StepFWD lucrează îndeaproape cu antreprenorii şi nu poate accepta mai mult de 10 start-up-uri într-o ediţie. Per total, programul de preaccelerare durează opt săptămâni, fiecare săptămână fiind dedicată unui anumit domeniu.

„Primele săptămâni sunt axate pe un proces de educare. Trecem prin 8 subiecte fundamentale pentru start-up-uri la început de drum. Încercăm să vedem ce se întâmplă în zona juridică, apoi uşor, uşor, cum anume putem să validăm ideea prin customer development şi ajungem inclusiv la partea de marketing, strategie de growth, go to market şi partea de vânzări. Punem foarte mult accent pe zona aceasta de pregătire pentru pitch, exersăm foarte mult aici pentru că până la urmă oriunde te-ai duce ai posibilitatea de a prezenta start-up-ul tau printr-un pitch.”

Totodată, pe lângă partea educaţională, programul StepFWD le oferă start-up-urilor şi posibilitatea de a fi îndrumaţi de oameni de specialitate, fiecare echipă având încă de la început un lead mentor.

„Încercăm să aducem acelor echipe conexiuni de calitate, ele interacţionează cu peste 60 de mentori în cadrul programului prin sesiuni de speed mentoring în care pot să povestească şi sa ia feedback rapid pe anumite componente din businessul lor”, a subliniat Giorgiana Vlăsceanu.

În plus, antreprenorii au ocazia să îi întâlnească şi să primească sfaturi şi de la echipele care au urmat în anii trecuţi programul StepFWD, existând deja o comunitate de 19 start-up-uri.

„Dacă ne uităm numai la cele două ediţii am avut în total 19 start-up-uri care au absolvit din cele 20, cu un total de 40 de fondatori. Dintre acestea, trei dintre echipe au urmat un program de accelerare după terminarea StepFWD şi patru au obţinut o finanţare de circa 350.000 de euro în rundele de pre-seed”, a precizat ea.

„Practic, noi asta ne propunem: să ajutăm echipele la început de drum să ajungă candidate bune pentru acceleratoare de top şi ia o rundă prima de investiţie.”

Ediţia de anul acesta a programului StepFWD, la fel ca şi cea din 2020, se va desfăşura online din cauza contextului actual dictat de pandemie, însă astfel au posibilitatea de a se înscrie în program şi echipe care nu sunt din Capitală sau din ţară.

„Am mers pe aceeaşi structură de accelerator online tocmai în ideea în care situaţia este destul de incertă. În plus, am ales varianta online pentru că avem posibilitatea să ajungem la mult mai multe start-up-uri şi din România. Practic, misiunea noastră nu este să lucrăm cu <<sole founders>>, ci ne dorim să lucrăm cu echipe diverse. În anii trecuţi am avut şi echipe care erau jumătate în România şi jumătate în alte ţări din Europa. Diversitate nu înseamnă numai partea aceasta de localizare, ci înseamnă şi gen - căutăm să existe această diversitate de skill-uri în echipe tocmai în ideea în care o echipă să fie capabilă să ia un produs şi să-l construiască până la final. Diversitatea este un avantaj enorm pentru partea această de selecţie pentru noi şi căutăm acele echipe care au un prototip - este putin mai sus faţă de idee, este o idee testată prin care să se vadă că sunt deschişi să lucreze în mod activ la ideea lor şi să ajungă cu adevărat o afacere.”

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation


 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR