ZF IT Generation

ZF IT Generation. Tudor Gecui, CTO şi cofondator al OptiCare – soluţii software pentru consultaţii oftalmogice la distanţă: Până acum am investit în total 100.000 de euro în aplicaţia pe care o lansăm oficial în ianuarie. Şi deja lucrăm şi la următoarele teste

9 ian 2024 Autor: Ioana Nita

OptiCare a aplicat în 2022 pentru obţinerea patentului pentru soluţia sa de detectare a distanţei dintre dispozitiv şi pacient în vederea realizării testelor de acuitate vizuală.

Start-up-ul local OptiCare, axat pe dezvoltarea de soluţii software pentru consultaţii oftalmologice la distanţă, a investit până în prezent 100.000 de euro în construirea unei aplicaţii bazate pe tehnologia inteligenţei artificiale prin interme­diul căreia pacienţii pot face un test de acuitate vizuală de acasă cu ajutorul unui laptop şi al unui telefon mobil. Soluţia va fi lansată oficial luna aceasta şi este prima din suita de teste oftalmologice pe care le dezvoltă start-up-ul. Prelansarea aplicaţiei a avut loc la finalul anului 2023 pentru a putea fi testată de medici şi pacienţi astfel încât echipa OptiCare să îmbunătăţească soluţia înainte de lansarea oficială.

„Numărul de persoane care s-au înscris este de ordinul zecilor, la fel şi numărul de medici care s-au înscris pentru că avem un formular pentru medici şi unul pentru pacienţi, este tot de ordinul zecilor. De la aceste persoane am putut să primim feedback şi să îmbunătăţim soluţia pentru lansarea oficială. Acum suntem în procesul de dezvoltare a platformei pentru medici şi pentru pacienţi, unde se pot face programări, unde se poate discuta prin chat, şi unde o să avem o funcţie de încărcare de documente pentru medici“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Tudor Gecui, CTO şi cofondator al OptiCare.“

„Proiectul OptiCare a pornit în 2020 la iniţiativa lui Andrei Brodeţchi împreună cu mediul oftalmolog Sînziana Istrate, în 2021 echipa fiind aleasă să participe în cadrul programului de preaccelerare Innovation Labs.

„Până când am intrat în Innovation Labs, noi nu am avut foarte multă experienţă de start-up, pentru că eram încă studenţi la master şi atunci eram la început, dar am început să facem o cercetare foarte amănunţită despre tot ce se poate face în domeniul teleoftalmologiei cu dispozitivele pe care oamenii le au la ei acasă. Nu am vrut să vindem şi un aparat hardware pe lângă, care poate ar fi extins marginal testele pe care le putem face, dar ar fi fost o barieră de intrare în piaţă“, a precizat Tudor Gecui.

Cum funcţionează însă mai exact aplicaţia dezvoltată de OptiCare? „Este o aplicaţie web pentru că pentru testul de acuitate vizuală avem nevoie de o anumită distanţă faţă de ecran. Iar distanţa aceasta poate ajunge pentru testele de la depărtare până la 3 metri, astfel încât laptopul va funcţiona ca şi ecran şi telefonul va funcţiona ca şi telecomandă. Pe telefon se introduce ce se vede pe ecran şi astfel se desfăşoară testul în momentul de faţă. Este singurul test din cele pe care le-am conceput până acum la care este nevoie de laptop. Pentru următoarele teste pe care le vom dezvolta, distanţa necesară este de 40 cm şi se pot face de pe telefon, astfel încât, cel mai probabil, versiunea următoare o să conţină şi o aplicaţie mobilă pe care o să se poată face şi restul testelor“, a explicat el.

Odată realizat testul pe OptiCare.app, pacientul primeşte rezultatul, care se poate trimite unui medic din platformă pentru interpretare, fie într-un format digital, prin telemedicină, fie prin consultaţii la cabinet, în funcţie de ce servicii oferă medicul respectiv, de ce decide în urma rezultatelor şi în funcţie de ce e mai convenabil pentru pacient.

În iunie 2022, OptiCare a aplicat pentru obţinerea patentului aferent soluţiei sale de detectare a distanţei dintre dispozitiv şi pacient în vederea realizării testelor de acuitate vizuală.

„După ce am aplicat pentru patent, în mai puţin de jumătate de an am dezvoltat prima versiune a testului, iar de atunci îl validăm în clinicile parteneriei noastre, doamna doctor Sînziana Istrate. Testul de acuitate vizuală se adresează celui mai mare segment de populaţie pentru că aceasta este boala sau inconvenienţa cu care se confruntă cel mai mare procentaj din lume, problemele de acuitate vizuale. Astfel încât am decis ca acesta să fie primul test pe care lansăm şi în urma feedback-ului pe care o să-l adunăm, o să lansăm şi următoarele teste”, a punctat cofondatorul OptiCare, adăugând că celelalte teste sunt deja concepute din punct de vedere al algoritmilor, dar nu au intrat încă în faza de implementare. Platforma dedicată medicilor şi pacienţilor este însă deja în lucru.

„La platformă se lucrează deja în paralel cu testul pe care l-am lansat deja. De platformă o să avem nevoie în orice situaţie, aşa că am ales să continuăm cu implementarea ei înainte de celelalte teste. Procesul de adunare de feedback nu o să mai dureze mult. Vrem să vedem în ianuarie primele programări care să se facă prin aplicaţia noastră şi să începem să ne adresăm şi medicilor care şi-au exprimat deja interesul şi să ne extindem şi în alte clinici şi în alte oraşe.”

În prezent, aplicaţia este folosită de medicii oftalmologi din clinicile Optissima, business care aparţine cofondatoarei Sînziana Istrate. Pentru pacienţi, utilizarea aplicaţiei OptiCare este gratuită, start-up-ul urmând să monetizeze din parteneriatele cu clinicile de oftalmologie şi cu medicii specializaţi.

„Nevoile sunt diferite pentru fiecare clinică, astfel încât şi pachetele vor fi diferite pentru fiecare clinică. Poate unele clinici vor să folosească în timpul consultaţiilor ca şi teste de teleoftalmologie, poate altele nu, poate altele vor doar să primească clienţi la ei în clinică în urma testelor pe care le fac la noi în aplicaţie”, a subliniat el.

Până în 2022, dezvoltarea aplicaţiei OptiCare a fost susţinută din resursele fondatorilor, însă ulterior start-up-ul a atras şi un angel investor în companie, iar pe viitor, ia în considerare să atragă şi o rundă de finanţare în funcţie de cum va decurge dezvoltarea soluţiei în continuare pe baza feedback-ului primit.

„Aplicaţia a fost susţinută financiar de către noi, cei trei cofondatori, până în 2022, când am avut nevoie de o sumă mai mare deodată pentru a putea plăti aplicarea pentru patent, iar atunci ni s-a alăturat ca şi angel investor Daniela Aldescu. De atunci am mai reuşit să primim şi un grant din fonduri europene prin programul Startup Nation, iar suma totală pe care am investit-o, cu tot cu acest grant, este de aproximativ 100 000 euro. Luăm în considerare varianta în care să ridicăm o rundă de investiţii de la un VC, dar avem şi varianta în care să continuăm noi susţinerea platformei până într-un anumit punct. Totul depinde de ce ne comunică piaţa în perioada următoare.”

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR