ZF Live

ZF Live. Gabriel Stanciu, director general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova: Avem în plan să angajăm 50 de oameni şi vrem să ajungem la 600 de angajaţi, până la jumătatea anului viitor

Autor: Alexandra Cepăreanu

19.10.2020, 16:20 232

♦ „Suntem în categoria companiilor care au crescut anul acesta. Noi angajăm pe bandă rulantă“. ♦ Compania înregistra un număr de 449 de angajaţi la finalul anului trecut.

Alstom Transport, ce dezvoltă şi comercializează sisteme, echipamente şi servicii pentru sectorul feroviar, companie ce ocupă locul doi în topul celor mai mari producători de material rulant, cu afaceri de 246,7 mil. lei în 2019, are în plan să jungă la un număr de 600 de angajaţi până la jumătatea anului 2021, a spus Gabriel Stanciu, director general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

„Suntem în categoria companiilor care au crescut anul acesta. Noi angajăm pe bandă rulantă, suntem unul dintre cei mai mari angajatori şi suntem în creştere. Anul acesta avem în plan să angajăm peste 50 de persoane şi vrem să ajungem la aproximativ 600 de angajaţi pâna la jumătatea anului viitor“, a spus Gabriel Stanciu, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO