ZF Private health

ZF Private Health. Bogdan Baciu, managerul comercial al Centrului medical Emerald: Deschidem al doilea centru la Iaşi, o investiţie de 3 mil. de euro

21.10.2022, 00:05 Autor: Mirabela Tiron

♦ Este nevoie de centre de expertiză regională, încercăm să creştem accesabilitatea la nivel de regiuni, vizăm oraşe cu universităţi de medicină ♦ La nivelul imagisticii specializarea este foarte importantă, tinerii specialişti ştiu deja asta. Radiologii noştri fac un anumit segment din corp.

Centrul medical Emerald din Bucureşti, parte a grupului Sofmedica, va deschide a doua clinică la Iaşi, o investiţie de 3 milioane de euro.

„Ideea centrului din Bucureşti a apărut în 2016, când directorul medical şi-a închi­puit un centru în care să pună un diagnostic, a identificat zona imagisticii cardio­vas­cu­lare şi neurologice. Investiţia într-un astfel de centru se ridică la 3 milioane de euro“, a declarat Bogdan Baciu, manager comercial al Centrului Emerald la emisiunea ZF Private Health, realizată de ZF cu Banca Transilvania şi Regina Maria. Centrul Emerald acoperă mai multe specialităţi clinice şi imagistice, dar accentul este pus pe diagnostic cardiovascular, neurologic şi oncologic, clinica fiind dotată cu echipamente de imagistică. Principalele investiţii sunt în echipamentele CT şi RMN.

„Vom deschide al doilea centru la Iaşi, în câteva luni, va fi un centru asemănător celui din Bucureşti, se va baza pe cardio­logie, neurologie, dar adăugăm şi onco­logia, ce vine în completarea acestor afecţiuni. Iaşiul este practic zona din care cei mai mulţi din pacienţii noştri ajung, este o zonă deficitară din punct de vedere al imagisticii avansate, am văzut aici nevoia cea mai mare de-a pune un diagnostic, vorbim de boli rare, unde există comu­ni­tăţi, de unde pacienţii vin pentru imagistică în Bucureşti să beneficieze de investigaţii“.

Moldova deserveşte o zonă mare, vorbim de Suceava, Neamţ, Botoşani, mai spune el. Echipamentele de RMN şi CT sunt elemente de bază.

Numărul de pacienţi a crescut anual cu 30-40% din dezvoltarea centrului dar şi din creşterea patologiilor. „Am dezvoltat o zonă de recuperare cardiologică şi neurologică, deschidem proiecte de evaluare medicală, apelăm la medici de peste ocean să ofere consultanţă medicilor noştri unde este nevoie de o opinie internaţională“

El mai spune că centrul din Bucureşti a crescut constant şi solid, pentru acest an estimează afaceri de 2 milioane de euro.

„Ne gândim şi la vestul ţării dar şi la zona de sud -est şi sud –vest care are potenţial în zona de diagnostic, este nevoie de centre de expertiză regională, încercăm să creştem accesabilitatea la nivel de regiuni, vizăm oraşe cu universităţI de medicină“.

Mai mult, reprezentantul centrului medical Emerald spune că este important ca medicii să lucreze în echipă.

„Noi lucrăm în echipă multidisciplinară, radiologul lucrează cu cardiologul şi neurologul, atunci când vorbim de imagistică avansată echipa pe care o formează necesită doi specialişti. Există chiar  o tendinţă a dublu specializării medicului, avem medic cardiolog şi radiolog. Radiologii noştri fac un anumit segment din corp, la nivel imagisticii specializarea este foarte importantă, tinerii specialişti ştiu deja asta“

El mai spune că în cadrul centrului se încearcă dezvoltarea de  echipe multidisciplinare. „Avem 20 de subspecialităţi doar pe cardiologie, medici care tratează patologie sportivă, aritmie, boli pediatrice. Facem diagnostic de boală complexă sau rară, aducem cei mai buni specialişti cu supraspecializare într-o anumită arie, zona cardiomiopatiilor, vorbim de cele genetice, într-o echipă de bază cu radiolog, cardiolog“.

SofMedica Group este un grup de companii din domeniul medical, care activează din 1994 în mai multe ţări din Europa, printre care Grecia, Ungaria, Bulgaria, Cipru şi România şi estimează afaceri de 60 de milioane de euro anul acesta. Acţionar este Georgios Sofianos, cetăţean de origine greacă, potrivit datelor publice, care este şi CEO-ul companiei.

 
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria