ZF Private health

ZF Private Health. Dr. Dragoş Comănescu, directorul diviziei de imagistică din cadrul reţelei private de sănătate Regina Maria: De la 19 interacţiuni între pacient şi personal, am ajuns la doar două prin raportul medical digital

12.04.2024, 00:07 Autor: Georgiana Mihalache

Divizia de imagistică  a fost printre primele care au beneficiat de digitalizare în cadrul reţelei Regina Maria ♦ Raportul medical digital a fost pus în practică la finalul anului 2023.

Investiţiile în digitalizare în cadrul reţelei private de sănătate Regina Maria au redus seminificativ drumurile pe care un pacient le făcea pentru o investigaţie imagistică de tipul RMN (rezonanţă magnetică nucleară), CT (computer tomograf), până primea un raport medical în urma procedurii. Astăzi, prin raportul medical digital implementat de la finalul lui 2023, sunt doar două interacţiuni, de la 19 câte erau înainte.

„Digitalizarea este un proces de mult demarat în reţeaua Regina Maria. Divizia de imagistică a fost una prioritară pe care am ales să o digitalizăm. Am evaluat modul de lucru la momentul respectiv în cadrul diviziei şi aveam peste 19 interacţiuni unu la unu între pacient şi personalul Regina Maria până ajungeau să primească un raport medical, după o investigaţie imagistică în cadrul reţelei noastre. Astăzi am ajuns la două interacţiuni între pacienţi şi personalul nostru şi un flux digitalizat integral, la îndemâna pacientului“, a spus Dr. Dragoş Comănescu, directorul diviziei de imagistică din cadrul reţelei private de sănătate Regina Maria, la emisiunea ZF Private Health.

Ceea ce medicul vede la nivel de schimbări în departamentul pe care îl conduce sunt relaţiile şi timpul de comunicare care s-au îmbunătăţit, iar informaţia şi traseul informaţiei sunt mult mai utile.

„Pacientul îşi descarcă aplicaţia şi aici are tot dosarul lui medical cu documente şi investigaţii, consultaţii, analize de laborator şi toate serviciile din cadrul Regina Maria, toate sunt consolidate într-un dosar medical. Mai mult, în partea de imagistică avem atât rapoartele medicale, dar şi imaginile şi le poate şi da mai departe către medicii curanţi, fie că sunt din Regina Maria, fie că sunt din afara reţelei“, a mai completat medicul.

Din pacienţii reţelei Regina Maria care au aplicaţia dezvoltată de companie, circa 60% deja folosesc raportul medical digital, implementat la finalul lui 2023, după un proces complex de dezvoltare, astfel încât datele să fie sigure.

„Beneficiul major îl vedem acolo unde avem diagnostice de urgenţă, unde de multe ori informaţia ajunge înaintea pacientului, la medicul curant şi atunci când pacientul vine, deja ştim ce ar trebui să facem. Mai mult, acolo unde pacientul are nevoie, în urma unei investigaţii imagistice, de alte analize sau investigaţii suplimentare, deja medicul curant se gândeşte la caz şi atunci când este faţă în faţă cu pacientul, are şi soluţii“, a mai spus Dragoş Comănescu.

Investiţiile în acest sistem au fost de câteva sute de mii de euro, adaugă specialistul, fără a înainta o cifră concretă. Totuşi, an de an, mentenanţa sistemului mai adaugă alte investiţii pentru ca infrastructura să fie sigură din punctul de vedere al securităţii datelor.

„Înainte aşteptam 10 zile, 15 zile pentru ca raportul medical să ajungă la medicul clinician. Acum poate ajunge în maximum două zile în medie. Riscurile vin când informaţia poate ajunge la persoane mai puţin informate înainte de a putea fi explicate“, a mai spus medicul.

El a adăugat că pacienţii au primit informaţiile pentru a-şi active conturile din aplicaţia Regina Maria, astfel încât să îmbunătăţească modul în care pot avea acces la informaţiile lor medicale.

„Planurile sunt să ne îmbunătăţim aplicaţia, să aducem cât mai multă informaţie, fie că vorbim de educaţie, fie de date medicale. Şi un alt focus pe care îl avem în divizia de imagistică este să implementăm cât mai multe soluţii de inteligenţă artificială în diagnosticul imagistic“, a completat medicul Dragoş Comănescu.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria