ZF Private health

ZF Private Health. Harris Palaondas, Sofmedica, furnizor de roboţi da Vinci: În România s-au făcut 1.300 de intervenţii robotice anul trecut, 85% la privat. În Bulgaria s-au făcut 1.600 de intervenţii pentru că există sistem de rambursare

10.03.2023, 00:07 Autor: Mirabela Tiron

În România sunt 13 centre de chirurgie robotică, 10 la privat şi 3 la stat l Peste 50 de chirurgi români sunt certificaţi pe chirurgia robotică, faţă de peste 130 de chirurgi în Grecia ♦ Este nevoie de susţinerea statului, de un program pentru dezvoltarea chirurgiei robotice la mai multe spitale de stat ♦ Chirurgia robotică are aplicaţie pe urologie, ginecologie oncologică, chirurgie generală ♦ În Ungaria se fac în spitalele de stat 700 de intervenţii robotice.

Furnizorul de echipamente medicale Sofmedica, parte din grupul cu acelaşi nume, prezent în Grecia, Ungaria, Bulgaria şi Cipru, a finalizat anul trecut cu afaceri de 35 de milioane de euro, iar pentru acest an estimează o creştere cu 20% a businessului în România.

„Compania a intrat pe piaţa locală în 1994, când a început cu echipamente pentru dializa cronică, iar în 2002 cu primul program pe chirurgie robotică. În România sunt 13 sisteme de chirurgie robotică, 10 la privat şi 3 în spitale publice“, a spus Harris Palaondas, business director al Sofmedica, furnizor de roboţi da Vinci, la emisiunea ZF Private Health.

Anul trecut în România s-au făcut 1.300 de operaţii cu robotul da Vinci, din care 85% în spitalele private, iar restul în sistemul public. Spre comparaţie, în Bulgaria s-au făcut 1.600 de intervenţii cu 11 sisteme, din care 60% în sistemul privat, iar în  Ungaria, unde sunt doar centre la stat, s-au realizat 700 de intervenţii cu 4 sisteme.


Sofmedica a finalizat anul trecut cu afaceri de 35 mil. euro în România, iar pentru acest an estimează afaceri mai mari cu 20%.


În toate cele cinci ţări în care Sofmedica are operaţiuni sunt 45 de centre active cu robotul da Vinci. În lume există 7.000 de astfel de centre, marea majoritatea în SUA.

„Investiţia într-un astfel de centru depinde de tehnologie, de ce program dezvoltă, variază între 2 şi 4 milioane de euro. Chirurgia robotică are aplicaţie pe urologie, ginecologie oncologică, chirurgie generală, abdomen, chirurgie toracică, chirurgia pediatrică, fiecare spital dezvoltă program multidisciplinar“, a mai spus Harris Palaondas.

Potenţialul României este dublu în ceea ce priveşte intervenţiile robotice, anul acesta Sofmedia estimează 2.000 de operaţii în centrele de pe piaţa locală. „Secretul este susţinerea de la stat, un nivel de rambursare care acum în România nu există. România are potenţial dublu, este un algoritm pe care îl folosim, ce ia în considerare un mix de putere imagistică pe ţară, populaţie şi venit brut pe ţară. România are potenţial de 4.000 de intervenţii cu robotul da Vinci. Bulgaria, cu o populaţie mai mică, dar cu un sistem de rambursare are mai multe cazuri, Ungaria cu 4 sisteme active în domeniul public face 700 de intervenţii la stat“.

Este nevoie de un program de rambursare ca să fie extinsă chirurgia robotică la mai multe spitale din domeniul public, astfel încât pacienţii să aibă acces la cele mai multe spitale, potrivit lui.

Spitalele de la stat care au robot da Vinci sunt Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“, spitalul judeţean din Timişoara, Institutul Oncologic din Iaşi.

La privat au robot da Vinci spitalele Ponderas,  parte a reţelei Regina Maria, Euroclinic, Medlife, Sanador, Monza (Memorial hospital), spital Nord Provita, Pelican din Oradea, spitalul Sf. Constantin din Braşov, spitalul Regina Maria din Cluj şi spitalul Medicover din Cluj.

„Anul acesta sperăm să creştem cu 3-4 sisteme la privat, unde fiecare dintre clienţii noştri are creştere cu 15-20% în fiecare an. Din cauza Covid-19 domeniul privat a oferit servicii la mai mulţi pacienţi. Pentru domeniul public ne bazăm pe programul naţional al cancerului ca statul să investească şi în chirurgie robotică“.

Cele 3 spitale de stat găsesc fonduri proprii pentru a susţine operaţiile cu robotul da Vinci, dat fiind că România nu mai are un program naţional de chirurgie robotică.

„Acum există  programul de cancer, trebuie să se dezvolte normele, abia aşteptam programul acesta care încorporează şi chirugia robotică şi un prim nivel de rambursare. Statul şi Ministerul Sănătăţii trebuie să înţeleagă faptul că chirugia robotică are o valoare economică şi clinică“.

Ministerul Sănătaţii nu mai finanţează din 2013 chirurgia robotică, după ce în 2008 demarase programul naţional de chirurgie robotică pentru a susţine tehnologiile avansate în chirurgie şi medicină. Spitalele de stat care deţin un astfel de robot trebuie să susţină din fonduri proprii intervenţiile realizate prin acest sistem. Robotul da Vinci este un robot cu o precizie foarte mare, care poate fi folosit în cadrul mai multor specialităţi. 

Investiţia într-un centru de chirurgie robotică se ridică la 2-4 milioane de euro în funcţie de tehnologie.


În România peste 50 de chirurgi sunt certificaţi pe chirurgia robotică, faţă de 130 de chirurgi în Grecia.

„Oferim training şi învăţare pentru profesioniştii din sănătate, avem un centru în Bucureşti şi unul în Grecia pentru dezvoltarea abilităţilor de chirurgie robotică. Dacă chirurgul are acces la sistemul de chirurgie robotică atunci pregătirea progresează în faza de simulare, observaţii în centre medicale. Noi susţinem fiecare program cu asistenţă clinică, avem specialişti pregătiţi la 3-4 luni de training în SUA, oferim suport clinic la fiecare program.

În lume sunt peste 50.000 de chirurgi certificaţi pe robotul da Vinci. „Curba de învăţare este foarte scurtă pe chirurgie robotică, la 20-40  de cazuri un chirurg poate să fie foarte bun şi să producă rezultate, comparativ cu laparascopia unde un chirurg are nevoie de peste 100 de cazuri să devină eficient“, a spus Harris Palaondas.

Sofmedica a finalizat anul trecut cu afaceri de 35 de mil. de euro iar pentru acest an estimează afaceri mai mari cu 20% în România iar pe tot grupul a ajuns la 50 de mil. de euro.

„Chirurgia robotică nu este ceva nou, noi am instalat la spitalul Floreasca primul sistem în 2002 şi acum s-a dezvoltat la generaţia a 4 a, este o tehnologie cu multe beneficii, de la mai puţine zile de recuperare, mai puţine reintervenţii la spital“.

El a mai spus că planul este ca Sofmedica să ajungă la 30 de programe de chirurgie robotică în România, în fiecare astfel de centru să se facă 100-300 de cazuri.

Bucureştiul are o creştere constantă în ceea ce priveşte investiţiile în echipamente medicale în sistemul privat de sănătate, iar pe partea de investiţii în zona medicală s-a dezvoltat mult Clujul dar şi Iaşiul, potrivit lui. „Este nevoie ca statul şi Ministerul Sănătăţii să aloce timp să studieze beneficiile chirurgiei robotice. (…)Tehnologiile inovatoare ajung târziu în România faţă de ţările din Europa de Vest, secretul de succes al acestui mecanism este să înelegi valoarea tehnologiei, să vezi toate beneficiile şi să fie un sistem de evaluare rapid din partea Guvernului. O tehnologie inovatoare oferă reducerea de cost care are legătură cu toate procedura de intervenţie sau recuperare, dar şi economii făcute de un spital pe mai puţine zile de recuperare, există un beneficiu economic dovedit. Un sistem de evaluare ar fi  un pas înainte  ca pacientul să aibă acces rapid la aceste echipamente inovatoare“.

Sofmedica lucrează în prezent cu 25 de producători de echipamente medicale din SUA, Israel, Franţa, aduce pe piaţa locală tehnologii inovatoare, focusul fiind pe oncologie, domeniul cardiovascular şi neurologie.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria