• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
ZF Private health

ZF Private Health. Medicul Graţiana Chicin, centrul medical Profilaxia din Timişoara: Pacienţii trebuie să aibă acces gratuit la servicii medicale de prevenţie, este nevoie de mai multe programe de prevenţie

07.10.2022, 00:06 Autor: Mirabela Tiron

Centrul a fost fondat în 2001 şi colaborează cu nouă medici Singurul suport au fost băncile, toate investiţile au fost făcute cu credite de la bănci.

Accesul pacienţilor la servicii me­dicale de prevenţie este limitat în Ro­mânia, nu există suficiente programe de sănătate de prevenţie, ceea ce se vede în nu­mărul mare de bolnavi cronici, spune medicul Graţiana Chicin, fondatoarea centrului medical Profilaxia din Timişoara.

„Există programe de prevenţie pentru bolile transmisibile, programe pentru vaccinare, dar în general nu sunt suficiente, pentru că avem o pa­tologie variată şi avem multe boli cro­nice. Pe profilaxia primordială, care ar trebui făcută de la început ca să lup­tăm împotriva factorilor de risc, nu se face destul. Degeaba pa­cientul ajunge să fie depistat cu boală cronică în faza 2-3, trebuie să facem ceva ca pacientul să aibă acces gratuit la servicii de pre­venţie“, a declarat medicul Graţiana Chicin, fon­datoarea centrului medical Profilaxia din Timişoara, în cadrul emisiunii ZF Private Health, realizată de ZF cu Banca Transilvania şi Regina Maria.

Multe programe de sănătate nu sunt de prevenţie ci de terapie, este nevoie de 10 ani să ajungem la nivelul din ţările dezvoltate unde se pune accent pe prevenţie. Centrul medical Profilaxia a fost înfiinţat în 2001 în Timişoara.

„Cred că în România se face foarte puţin pentru prevenţie, este nevoie de programe care să ofere servicii de prevenţie, de exemplu testare gratuită pentru hepatite şi alte boli, spitalele sunt supraglomerate. Ar trebui promovată sănătatea publică, avem programe de screening, există vaccinuri gratuite, dar populaţia nu le accesează la nivelul la care ar trebui“.

Centrul medical Profilaxia a fost implicat în câteva proiecte europene pe sănătate publică, pe boli infecţioase, boli transmisibile.

„Singurul suport au fost băncile, toate investiţile au fost făcute cu credite de la bănci. Peste o sută de mii de euro am investit de-a lungul anilor, pe mine băncile m-au ridicat, nu am avut propriul capital, am pornit de la zero. Mai mult, pe perioada pandemiei am avut şansa unor proiecte care ne-au susţinut dezvoltarea, după ce încasările s-au redus la jumătate. Am aplicat şi la Start Up, am încercat să facem dezvoltarea şi prin aceste fonduri“

Ea spune că medicina preventivă era destul de slab dezvoltată în 2001 iar cum specialitatea ei este de epidemiologie a decis să deschidă acest centru, unde se făceau vaccinuri.

„În 2007-2008 ne-am mutat într-un sediu mai mare şi m-am asociat cu două colege, am făcut un centru cu trei specialităţi. Medicina muncii şi medicina de călătorie reprezenta 50% din cifra de afaceri a centrului înainte de pandemia Covid 19. În pandemie cererea pentru medicina de călătorie a stopat, la fel ca medicina muncii“

A trebuit să ne diversificăm activitatea, am adăugat alte servicii. Cerere mare este acum pentru serviciile de pneumologie, dat fiind că pacienţii au rămas cu probleme după Covid, a adăugat ea.

În medie, zilnic, centrul are 20 de pacienţI care solicită ecografii Doppler, diferite intervenţii pe dermatologie, consultaţii şi alte servicii iar pentru acest an este estimată o cifră de afaceri de aproape un milion de lei, potrivit ei.

„Acum oamenii călătoresc mai mult decât înainte. Îşi caută singuri unde să se vaccineze, gândirea preventivă se dezvoltă şi este foarte bine. În 2001 nu era admis să facem vaccinuri pentru febră galbenă, dar din 2007-2008 am avut permisiunea să facem aceste vaccinuri“.

Centrul colaborează cu 9 medici.

„Colaborăm cu 9 medici, din care angajaţi permanenţi 5 oameni, restul sunt cu contracte de prestări servicii. Piaţa de servicii medicale private are mult loc de dezvoltare, avem prea puţin asigurat din ce ar trebui, de aici şi potenţialul“

Piaţa serviciilor medicale private a crescut în fiecare an şi a ajuns anul trecut pe clinici şi spitale la peste 11 miliarde de lei, potrivit datelor de la ONRC.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania și Regina Maria