• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
ZF Produs în România

ZF Produs în România. ZF/Masterbuild. Adrian Cocan, Agroserv Măriuţa – Lăptăria cu Caimac: Am finalizat construcţia celei de-a doua fabrici, o investiţie de peste 3 mil. euro, unde vom produce brânzeturi şi unt

24.02.2022, 00:07 Autor: Mirabela Tiron

♦ Agroserv Măriuţa – Lăptăria cu Caimac are 18 produse listate în magazine şi va lista încă 12 produse în următoarele şase luni ♦ Producătorul a semnat 2 mici contracte de export şi este în discuţii cu reţele mari din afara ţării ♦ Firma are în plan noi investiţii într-o staţie de spălare borcane şi sticle, iar pe viitor noi depozite.

Producătorul de lactate Agroserv Măriuţa (MILK) din Dragoeşti (judeţul Ialomiţa), compania care deţine brandul de produse lactate Lăptăria cu Caimac, a finalizat construcţia celei de-a doua unităţi de producţie, dotată cu o linie de brânzeturi şi o linie pentru unt, o investiţie de peste 3 milioane de euro.

„Partea de depozit a fost lansată, secţia de producţie la fel, fabrica va avea două linii de producţie, una pentru brânzeturi şi una pentru unt, încă suntem în faza de montaj şi asamblări pe linia de unt. În 3-4 săptămâni vom prezenta magazinelor primele produse“, a declarat pentru ZF Adrian Cocan, fondatorul Agroserv Măriuţa, în cadrul emisiunii Produs în România, un proiect realizat de ZF în parteneriat cu Masterbuild Logistic Park.

Noua unitate de producţie este construită din fondurile obţinute din emisiunea de obligaţiuni MILK25E. Acţiunile Agroserv Măriuţa sunt listate pe piaţa AeRo începând cu mai 2021 sub simbolul bursier MILK.

„Am început investiţia în fabrică de la un buget de 3 milioane de euro şi l-am depăşit, anul trecut s-au scumpit mate­rialele, componentele electronice. Am construit foarte repede, a durat mai puţin de zece luni construcţia, timp în care am făcut montajul tehnologic. (…) Mai puţin de 20 de angajaţi ne vor trebui pe secţia nouă când vom fi aproape de capacitate, am modernizat şi automatizat totul în prima fabrică, am redistribuit angajaţi“.

În acest moment capacitatea fabricii este 57 de tone lapte crud pe zi, potrivit lui. „Ne lansăm pe piaţa românească, avem 18 produse listate şi vom lista încă 12 pro­duse în următoarele şase luni. Avem 2 mici contracte de export şi suntem în discuţii cu alte companii pentru reţele mari din afara ţării“. El a mai precizat că reţelele cu care discută au prezenţă în toată Europa.  „Avem discuţii cu Germania, Marea Britanie, Elveţia, Polonia, Austria, ne-am dori să intrăm pe oricare dintre pieţele mari. Germania este cel mai mare importator de produse lactate, este deschisă către noi pieţe“.

Piaţa locală a produselor lactate a fost estimată la 1,5 miliarde de euro în 2021, segmentele de brânzeturi şi unt reprezintă 45% din piaţa totală, potrivit ultimelor date Agroserv.

„Cred că va exista o creştere la nivelul pieţei de 4-5%, primele două luni ale anului au fost afectate de pandemie, un număr record de infectări în zona de logistică şi distribuţie. Obiceiurile de consum s-au schimbat, înainte se consumau produse pentru birou, dar acum multe pentru produsele pentru  acasă au crescut foarte mult. Înainte iaurturile de băut aveau creştere de la an la an, acum iaurturile în borcane au început să crească pentru că se consumă mai mult de acasă“.

Lăptăria cu Caimac este prezentă în toate reţelele mari de magazine din România, cu excepţaia discounterilor, dar se uită şi  la magazine online.

În 2022 untul şi brânzeturile vor însuma peste 47% din valoarea pieţei totale a lactatelor.

„Acest segment va creşte valoric, untul înregistrează creşteri substanţiale de preţ, la nivel mondial este un  trend de creştere a consumului  de unt, trendul se va păstra în următorii ani“.

Peste vară consumul de unt şi brânzeturi nu este spectaculos, dar în septembrie şi decembrie se consumă peste 50% din brânzetur şi   unt.

Noi investiţii într-o staţie de spălare borcane şi sticle iar pe viitor noi depozite

„Avem investiţii în plan, sperăm să reuşim să pornim construcţia unei staţii de spălare borcane şI sticle, a fost greu să obţinem avizele şi autorizaţiile necesare. În primăvră sperăm să începem construcţia acestei  staţii de spălare, ce va include o reţea de automate, în care consumatorul vor putea introduce sticlele şi borcanele“.

El a mai spus că dacă se va atinge capacitatea de producţie a celor două fabrici va fi nevoie cu siguranţă nevoie de noi depozite. Mai mult, antreprenorul a precizat că o staţie de biogaz este urgentă. „Preţul la energie a crescut foarte mult, deşi noi am investit de la început în eficienţa energetică, se simte un impact al costurilor energiei, este prioritară o staţie de biogaz. Pe viitor va apărea nevoia unui alt depozit ca să putem deservi clienţii mari cu prioritate“.

Agroserv Măriuţa a ridicat în 2018 prima fabrica de procesare lactate, întinsă pe o suprafaţă de circa 1.500 metri pătraţI (şase linii de producţie),  în urma unei investiţii de peste 5 milioane de euro. În 2017, antreprenorul Nicuşor Şerban a contractat 2,8 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru finalizarea investiţiei în fabrica de procesare lactate, o investiţie. De fabrica din Drăgoeşti se ocupă fiica fermierului, Mădalina Cocan şi soţul ei, Adrian Cocan.

În 2020, Agroserv Măriuţa a raportat o cifră de afaceri de 48,7 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de 2019, potrivit datelor publice.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Masterbuild