ZF/PWC La cafea cu Christina Verchere, Petrom: Să ştiţi că România este o ţară foarte, foarte rezilientă. Să treci peste aceste crize care au venit una după alta trebuie să ai o rezistenţă foarte mare atât ca ţară, ca grup, şi nu în ultimul rând ca oameni

 

♦ Cred că am mandatul până în 2027, nu? Cred că mi-ar placea să fiu acolo, când se taie panglica la proiectul de gaze din Marea Neagră, dar cel mai important lucru este să mă asigur că acest proiect va fi făcut.

Ar fi trebuit să fie o întâlnire la o cafea conform proiectului ZF/PwC, dar în realitate a fost o întâlnire la un ceai, la ora 16.00, la mijlocul lunii decembrie, într-o zi destul de friguroasă, la cafeneaua B4 Market (fosta cafenea Ambiance din Dorobanţi, unde pe vremuri se vindeau şi se cumpărau fotbalişti).

Alături de mine a fost Daniel Anghel, partener şi lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC.

Ca să găseşti o oră în agenda Christinei Verchere, cea care conduce OMV Petrom, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, nu este chiar atât de uşor, în condiţiile în care toată lumea vrea să vorbească cu ea.

Dar a fost mult mai uşor decât am crezut, şi asta o pun pe seama faptului că tatăl ei a fost ziarist în Anglia, deci ştie ce înseamnă presa şi nu fuge din faţa ei.

Dacă pentru tatăl ei a fi ziarist a însemnat cea mai interesantă profesie, pentru ea industria de petrol şi gaze, o lume considerată a bărbaţilor, şi care nu avea nicio legătură cu familia ei, a ajuns să fie profesia vieţii ei.

De ce ai ales acest domeniu?

„În primul rând voiam un domeniu care are un produs care contează în societate, care să fie geopolitic cu impact foarte mare şi cu numere foarte mari“, răspunde ea.

Ca o coincidenţă, exact acum şase ani, pe 9 ianuarie 2018, Petrom a anunţat pe Bursa de la Bucureşti că a selectat un nou CEO, care trebuia să ia locul Marianei Gheorghe, cea care a condus timp de 13 ani cea mai mare companie din România.

Alegerea Christinei Verchere de către grupul austriac OMV, acţionarul principal, şi confirmată apoi de statul român, care deţine încă 20% din companie, a fost o mare surpriză pentru piaţă: o englezoaică, cu paşaport britanic şi american, cu studii la Universitatea Tehnică din Aberdeen şi care era director regional în Asia pentru gigantul petrolier BP (British Petroleum), trebuia să lase poziţia din Indonezia pentru a veni la Bucureşti să conducă o companie locală, nici măcar regională.

„Toţi colegii m-au întrebat cum pot să las în urmă BP-ul şi să vin în România, cu care nu aveam nicio treabă, unde nu fusesem niciodată, şi auzisem despre ea doar de Nadia Comăneci“, a menţionat ea în discuţie.

Christina Verchere, Petrom şi Daniel Anghel, şeful Departamentului Taxe la PwC

---

Pe de altă parte, adaugă ea, ştiam că nu voiam să mă pensionez de la BP şi căutam alte poziţii, iar România a fost o oportunitate din mai multe puncte de vedere.

Christina Verchere a fost recrutată prin intermediul unei firme globale de head-hunting.

După şase ani în România, ea zâmbeşte şi îşi aminteşte cum în 2017, înainte să fie anunţată ca CEO al Petrom, a fost în vizită la Bucureşti, iar ghidul pe care îl angajase să-i arate oraşul nu înţelegea „de ce i-am cerut să mergem să vizităm Petrom City“.

Dar până la urmă de ce a ales Petrom?

„Am vrut să lucrez în Europa pentru că nu mai lucrasem niciodată aici. Am lucrat doar în SUA, Canada şi Asia. Am vrut să fie o companie listată la bursă, pentru a avea această experienţă. Am vrut să fie o companie mare, relevantă într-o ţară, care să însemne ceva pentru aceea ţară, iar în final voiam să continui să lucrez în energie. Şi poate a fost vorba şi despre vreme, România fiind cea mai bună ţară din acest punct de vedere“.

În astfel de discuţii de recrutare cât de mult contează pachetul salarial?

De obicei ştii la ce să te aştepţi, iar în astfel de cazuri nu este o discuţie despre bani, ci despre provocarea pe care vrei să o ai, a menţionat ea.

După şase ani de zile în fruntea Petrom, pare că a avut o mână bună în alegerea pe care a făcut-o, mai ales că grupul i-a oferit, iar ea a acceptat, prelungirea mandatului pentru încă patru ani.

Ce a învăţat în cei şase ani despre România în condiţile în care lumea a trecut din criză în criză – pandemie, războiul din Ucraina, creşterea preţurilor la energie, inflaţie, naţionalism economic şi cine ştie ce mai urmează.

„Să ştiţi că România este o ţară foarte, foarte rezilientă. Să treci peste aceste crize, care au venit una după alta, trebuie să ai o rezistenţă foarte mare atât ca ţară, ca grup, şi nu în ultimul rând ca oameni. Cu toţii avem planuri de rezervă pentru lucruri care ar putea să se întâmple, dar nimeni nu a prevăzut pandemia sau acest război de la  graniţa României“, a spus ea.

Am avut şi am oameni foarte buni în companie, care funcţionează foarte bine în crize, avem o echipă de logistică foarte bună, care s-a luptat să găsesească soluţii pentru situaţiile care au apărut, a adăugat ea.

În martie, când a apărut COVID-ul, iar economiile s-au închis, cererea de produse petroliere a scăzut dramatic, de pe o zi pe alta, preţurile s-au prăbuşit (cine îşi mai aminteşte acum, când barilul este la 70 de dolari, că în primăvara lui 2020 preţul barilului era cu minus?).

„Dacă cererea scădea, trebuia să închidem rafinăria şi asta ar fi însemnat să dăm oameni afară, dar nu puteam să facem acest lucru, aşa că toată lumea a luptat să nu închidem rafinăria. Am lucrat de acasă, de la birou, am lucrat de unde s-a putut, nu mi-a fost teamă de COVID, ci de sistemul medical din România. Însă, spre surprin­derea tuturor, acesta a rezistat mult mai bine decât poate multe alte sisteme din alte ţări. Şi de aici s-a văzut capacitatea de rezistenţă pe care o are această ţară“, spune ea.

Nici nu s-a încheiat bine criza COVID, că în februarie 2022 Rusia a atacat militar Ucraina declanşând un război în mijlocul Europei, în secolul XXI, pe care nimeni nu-l aştepta. Poate doar americanii şi britanicii.

Ai vrut să pleci din România când a izbucnit războiul? Nu aveai nicio treabă cu el, de ce să stai aici, la graniţă?

„Eu nu m-am speriat, dar am văzut lume în jurul meu care îşi punea întrebări, era îngrijorată şi care îmi spunea «tu nu ştii cum este cu ruşii»“, a răspuns ea. „Din punct de vedere operaţional noi trebuia să înlocuim petrolul pe care îl luam de la ruşi cu petrol din altă parte, şi am făcut lucrul acesta chiar înainte să vină sancţiunile. Noi avem operaţiuni în Republica Moldova şi trebuia să vedem ce este acolo. Mai greu este pentru cei care sunt acolo. Dar ca să-ţi răspund la întrebare, niciodată nu mi-a trecut prin minte să-mi dau demisia şi să plec pentru că a izbucnit războiul şi îmi era frică“, a răpuns ea.

Daniel Anghel, de la PwC, a intervenit în discuţie spunând că „avem colegi în Republica Moldova şi când a izbucnit războiul a trebuit să facem planuri pentru ei. Trebuia să-i asigurăm că dacă se întâmplă ceva (invadarea Republicii Moldova de către ruşi) au o plasă de siguranţă în România“.

Dar care a fost cel mai tensionat moment din cei şase ani?

Nu a fost nici COVID-ul, nici războiul, ci suprataxa pe veniturile din energie, care crescuseră foarte mult după explozia preţurilor la energie, a afirmat ea.

„Suprataxa a fost impusă pentru a taxa încasările suplimentare ale producătorilor de energie, din creşterea preţurilor. Stupefacţia a fost când, în decembrie, Petrom a anunţat pe bursă, ca o informaţie relevantă pentru investitori, că nu trebuie să plătească această suprataxă, pentru că nu se încadrează în prevederile ordonanţei guvernului, ceea ce pare să fi fost o surpriză şi pentru cei de la Ministerul Finanţelor care au scris şi promovat ordonanţa. A fost o săptămână horror, toată lumea era împotriva noastră, toţi se uitau urât la noi, şi noi nu am făcut decât să constatăm ce scrie în ordonanţa pe care o dăduse guvernul“, a menţionat ea.

Ştii că toată lumea a acuzat o conspiraţie ca Petrom să nu plătească aceea taxă şi că totul a fost un aranjament?

„Da, ştiu, şi de aceea era foarte greu să spui că nu ai nicio treabă cu acest lucru“, a spus ea.

Daniel Anghel, şeful Departamentului Taxe la PwC, a replicat: „Pentru mine nu a fost nicio conspiraţie la nivel înalt ca Petrom să nu plătească, ci pur şi simplu, cei de la Finanţe nu şi-au dat seama de toate implicaţiile ordonanţei“.

Zâmbind, Christina Verchere spune că nu crede în conspiraţii, dar când toată lumea din jur vorbeşte şi vede numai conspiraţii începi şi tu să te gândeşti la acest lucru.

Oricum, pentru Petrom, 2022 a fost cel mai bun an din istoria companiei, cu venituri de 12 miliarde de euro, cu un profit de 2 miliarde de euro, cu 10 miliarde de lei taxe plătite la stat şi un buget de investiţii record de 6 miliarde de lei.

Chistina Verchere dă puţin timpul înapoi şi spune că unul din cele mai importante puncte din cei şase ani a fost prezentarea şi aprobarea planului stategic pentru Petrom, care s-a făcut în 2021 şi care a fost aprobat de OMV şi statul român în calitate de acţionari principali.

„Toată lumea crede că astfel de planuri strategice sunt făcute la Viena, dar nu a fost aşa, a fost făcut la Bucureşti de către Petrom, care este o companie românească indepen­dentă. Iar acest plan a fost aprobat înainte să fie aprobată strategia OMV“, a ţinut să accentueze acest lucru Christina Verchere.

Acest plan implică un focus pe energia verde şi, bineînţeles, către proiectul de gaze din Marea Neagră, care după multe discuţii a fost aprobat anul trecut şi care implică o investiţie de peste 4 miliarde de euro pe care Petrom şi Romgaz trebuie să o realizeze în următorii ani, având în coastă războiul din Ucraina şi tensiunile geopolitice.

Pentru Christina Verchere, România este o ţară plină de oportunităţi, care ar trebui să fie mult mai sus decât este acum, chiar în condiţiile în care, în ultimii zece ani, şi-a dublat PIB-ul.

„România mai are potenţial de creştere, aici există o forţă de muncă, cu o etică a muncii foarte puternică, dar... “, iar ea continuă: „cadrul de discuţii şi de regle­mentare nu este predictibil. România nu mai este o ţară de frontieră, unde lucrurile se pot schimba peste noapte, sunteţi o ţară emergentă, iar guvernul trebuie să se comporte ca atare“.

Poate din această cauză, a deselor schimbări legislative de toate felurile, investitorii străini nu mai investesc şi nici nu mai vin. „Să ştii că nu văd o preocupare a guvernului când unii investitori pleacă şi aici vorbim de investitori mari“, menţionează ea. (Din proiectul de gaze din Marea Neagră a plecat gigantul american Exxon).

„Nu este un bun semnal pentru România, pentru că atunci când un investitor pleacă spune şi altora. Guvernul (ea vorbeşte despre toate guvernele) ar trebui să se întrebe de ce pleacă investitorii din România“, a menţionat ea.

Daniel Anghel spune că guvernul ar trebui să se gândească că România este doar o parte din lumea globală, că poate investitorii descoperă că în altă parte sunt oportunităţi mai bune (adică nu suntem noi buricul pământului – n. red.).

Ce vor să spună cei doi executivi este că România are nevoie în continuare să atragă investiţii străine, să atragă investitori şi să nu-i determine pe cei care sunt aici să plece. Iar toate aceste aspecte legate de modificările legislative şi fiscale peste noapte încep să atârne greu în deciziile luate la sediile centrale ale marilor companii.

„Chiar şi după 20 de ani de la privatizare, lumea spune că Petromul a fost dat gratis  austriecilor, iar pe acest fond se construieşte o retorică economică naţionalistă. Peste tot în lume, când este vorba de resursele unei ţări, sunt astfel de discuţii, aşa că nu este ceva nou pentru mine“, a menţionat Verchere.

Puţină lume ştie că indirect este acţionar la Petrom prin intermediul Pilonului II de Pensii, unde 8 milioane de români au pensia lor privată.

Ce-i lipseşte României?

Nu există eşalonul doi în administraţie, care ar trebui să fie tehnic şi nu politic, care trebuie să fie un eşalon tehnocrat care să cunoască foarte bine domeniul, menţionează ea.

Daniel Anghel dă ca exemplu polonezii, care au acest eşalon tehnic, pentru că ei au pregătit schimbul de generaţii încă de acum 30 de ani, au reuşit să câştige experienţă în acest domeniu, au luat oameni din Big 4 şi bănci şi au reuşit să aibă o administraţie profesionistă, care poate să stea la orice masă de discuţie fără patimă politică.

Când eşti la vârf, întotdeauna există o tensiune şi stres, lucruri care trebuie administrate, Cum faci acest asta?

„Eu am un coach şi cred că este bine să ai lângă tine astfel de oameni care te cunosc foarte bine şi reuşesc să-ţi fie folositori. Când eşti în poziţia de CEO trebuie să iei decizii dificile, care câteodată nu sunt înţelese. Când am venit la Petrom mi-am propus să fac lucrurile cât mai transparent, să ofer şi să cer transparenţă pentru a creşte încrederea, să fac lucrurile într-un mod colaborativ şi nu în ultimul rând să livrez rezultate“, menţio­nează ea.

Daniel Anghel spune că acum cel mai complicat lucru este modul de administrare a echipelor din subordine în condiţiile de astăzi, când pare că există tot timpul crize.

Noi mai vorbim cu foşti parteneri, care au mai trecut prin asemenea situaţii, a adăugat el.

Cum a fost cu publicarea salariului?

„A trebuit să ne conformăm regulilor de transparenţă bursieră. Oricum, publicarea salariului nu a avut în România un impact atât de mare. Dacă aş fi fost în Marea Britanie, ar fi fost «blood bath» în tabloidele de acolo“, spune ea.

Conform datelor publicate pentru anul 2022, pachetul salarial al Christinei Verchere a fost de 1,48 milioane de euro brut, pachet format dintr-un salariu anual de aproape 415.000 de euro la care se adaugă pachetul de beneficii format din bonusuri şi acţiuni în valoare de 1 milion de euro.

Din mai 2018 până în prezent, acţiunile Petrom au crescut cu 62%, capitalizarea companiei a crescut cu 82%, de la 19,4 mi­liarde de lei la 35,5 miliarde de lei (7,14 mi­liarde euro), în timp ce indicele bursier BET a crescut cu 77%.

Conform unor date agregate de Bloomberg, în cei şase ani randamentul acţiunilor Petrom a fost de 275% în­seamnând evoluţia acţiunilor plus reinvestirea dividendelor.

În aceeaşi perioadă indicele BET a avut un randament de 198%.

În cei şase ani la cârma companiei, Petrom a dat acţionarilor dividende de 15 miliarde de lei, adică aproape 3 miliarde de euro.

Mai ştii cât a fost primul tău salariu?

Nu-mi mai amintesc, dar ştiu că atunci când m-am uitat la el, la începutul anilor ’90, când lucram la o firmă de consultanţă, mi s-a părut mare pentru că era brut, dar după ce ajungeam la net nu-mi ajungeau banii pentru a sta în Londra, spune ea zâmbind.

Daniel Anghel spune că primul lui salariu a fost undeva la 80 de dolari, brut, la începutul anilor ’90, la Ministerul Comerţului Exterior, iar apoi, când a fost recrutat în Big 4, a primit de cinci ori mai mult.

Cu cine ai vrea să te întâlneşti, să ai o discuţie la o cafea, cum avem noi acum?

„Nu ştiu, nu m-am gândit la asta. Cu Mariana Gheorghe, singura care ştie ce înseamnă să fii în această poziţie, şi cu Ana Maria Mihăiescu pentru proiectele de CSR“, răspunde Christina Verchere.

Dar cu cineva pe care nu-l cunoşti şi care crezi că ar fi interesant?

„Cu Hagi, poate“, îi spune Daniel Anghel.

„Vorbesc cu Gică Popescu pentru acest lucru“, răspunde ea.

„Poate cu Mugur Isărescu“, continuă Daniel Anghel.

„De câţi ani este Mugur Isărescu la BNR“, întreabă Verchere.

„Din ’90, adică de 33 de ani“, îi răspund eu.

„Deci acolo este adevăratul pol de stabilitate al României“, constată ea.

Dar până la urmă, Christina Verchere spune că ar vrea să stea la o discuţie cu tipul de la eMAG, cu Iulian Stanciu.

Dar tu cu cine ai vrea să stai la o cafea, îl întreb pe Daniel Anghel.

Cu Cristina Neagu, handbalista, cu Daniel Dines de la UiPath şi cu Mauro Guillen, autorul unei cărţi pe care o citesc acum: 2030 - Cum vor afecta şi vor remodela viitorul actualele tendinţe majore.

Ce restaurant ai recomanda în Bucureşti?

„Zexe, Caju şi Kaiamo, unde i-am dus pe nişte colegi de la BP care au venit să vadă cum este în Bucureşti“, răspunde Christina Verchere.

Şi le-a plăcut la Bucureşti?

Bineînţeles!

Deci ai luat o decizie bună când ai acceptat poziţia din România, nu?

Da, răspunde ea.

O oră de interviu a trecut de mult, deja am depăşit două ore, aşa că ultima întrebare a fost: ai vrea să fii în 2027 când se taie panglica la proiectul de gaze din Marea Neagră, cel mai mare proiect din România din ultimii 30 de ani, care porneşte acum de la un cost de 4 miliarde de euro şi cine ştie la cât va ajunge? (Ca o comparaţie, Casa Poporului a fost construită în zece ani“, şi a costat 2 miliarde de dolari).

„Cred că am mandatul până în 2027, nu? Cred că mi-ar plăcea să fiu acolo, dar cel mai important lucru este să mă asigur că acest proiect va fi făcut.“