ZF Transilvania

Proiect de 2 mil. euro pentru realizarea unui centru de intervenţie cardio-vasculară în Oradea

Autor: Laurentiu Cotu

11.10.2011, 17:05 139

Primăria municipiului Oradea a anunţat demararea unui proiect în valoare de circa 2 mil. euro, ce prevede realizarea unui centru de intervenţie cardio-vasculară invazivă. Investiţia constă în reabilitarea unor spaţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dotarea acestora şi specializarea medicilor care vor lucra în noul centru.

În cadrul proiectului, derulat în colaborare cu Universitatea din Debrecen, Ungaria, vor fi specializate timp de un an 20 de cadre medicale. Specializările se vor face în clinica Auguszta din Debrecen şi în centrul Viva Anima din Oradea.

''Zilele următoare vom semna contractul, după care vom trece la organizarea procedurii de licitaţie, astfel ca până în primăvară să putem demara lucrările. Într-un an şi jumătate vom putea dispune de acest centru medical performant", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. Investiţia este susţinută în mare parte din fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF) şi contribuţia guvernului României.

Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională a depus spre finanţare la finele anului trecut, proiectul "Centrul euroregional de Intervenţie Cardio-Vasculară Invazivă Viva Anima" prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013. Circa 248 mil. euro sunt disponibili pentru stimularea cooperării transfrontaliere în perioada 2007-2013, sumă care se compune din contribuţia UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi contribuţia celor două state membre, Ungaria şi România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24