Cristian Teodorescu s-a nascut pe 10 decembrie 1954, laMedgidia, pe atunci raion in Regiunea Dobrogea. A absolvitFacultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti in 1980. Estesenior editor la Cotidianul si director editorial al editiei romanea revistei New York Times Book Review. Debuteaza in 1981 cu opovestire in revista Tribuna, iar editorial in antologia Desant 83(Ed. Cartea Romaneasca, 1983). In 1985 ii apare volumul depovestiri Maestrul de lumini (Ed. Cartea Romaneasca,) care ii aducePremiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul UTC si PremiulFundatiei "Liviu Rebreanu". In 1988 publica romanul "Taineleinimei", Ed. Cartea Romaneasca, premiat de Academia Romana in1990. In 1991, Faust repovestit baietilor mei, Petre si Matei (Ed.Alex). Scoate un nou volum de proza scurta, Povestiri din lumeanoua, in 1996 (Ed. RAO), pentru care ia Premiul USR. Urmeaza dealte doua volume de povestiri, Ingerul de la benzinarie, in 2002(Ed. Paralela 45), Maestrul de lumini si alte povestiri, 2004 (Ed.Curtea Veche). In 2005, reediteaza "Tainele inimei" la EdituraCartea Romaneasca. Traduceri ale povestirilor sale apar inantologii de proza scurta in Olanda, Rusia si StateleUnite.
"Medgidia, orasul de apoi" poate fi, la scara redusa, oricaredintre orasele mici de provincie, iar perioada istorica acoperita,zece ani de zbucium politic, e, de asemenea valabila - cadimensiune si consecinte - pentru intreg teritoriul tarii. Romanul,alcatuit din 103 povestiri, ceea ce se intampla pentru prima oarain literatura romana, este o savuroasa colectie de "istorii"individuale profilate pe fundalul agitat al anilor '40 din secolultrecut. In decorul unui orasel de provincie − care devine, inlogica fictiunii, un fel de centru al Lumii − se "filmeaza", cumaxima acuitate/ fidelitate a imaginii, memorabile secvente dinvremea Razboiului, a rebeliunii legionare ori a ocupatieisovietice. Mersul implacabil al Istoriei se reflecta − amplificatpina la teroare sau, dupa caz, pina la grotesc − in oglinda"istoriilor personale" ale oamenilor din Medgidia.
Dupa ce am publicat primele povestiri din aceasta carte inRomania literara, am primit telefoane de la urmasii unora dintrepersoanele care apar aici ca personaje. Unii au recunoscut o partedintre povestile care circulau in Medgidia despre parintii saubunicii lor si m-au ajutat cu intimplari si detalii pe care nu lecunosteam. Altii mi-au spus ca am mai pus si de la mine, ceea cetrebuie sa recunosc, e adevarat. De aceea as prefera sa cititi celece urmeaza ca si cum toate personajele si intamplarile lor ar fiinventate si sa le luati drept simple potriviri de nume si desituatii cu lumea Orasului de apoi.
As fi putut schimba numele personajelor care au echivalent inlumea reala, dar fiecare dintre ele nu s-ar fi putut chema altfel,fiindca in povestile lor, pe care le-am auzit in familie sau prinoras, de la unul si altul, totul pornea de la numele acelor oameni.Anumite personaje s-au nascut doar din mentionarea indeletniciriilor si a unei intimplari prin care au ramas in istoriile pe carele-am auzit despre altii in oras. De dragul fiecarei povesti inparte, care poate fi citita separat de celelate, m-am gandit sascriu acest, totusi, roman transformand obisnuitele capitole inpovestiri de sine statatoare. Asa ca puteti incepe sa-l cititi deoriunde. Dinspre sfarsit inapoi, cei mai nerabdatori, de lainceput, dar cu sarituri peste asa-numitele capitole de umplutura,cei care vor ca romanele sa nu treneze si de la cap la coada, ceicare vor sa citeasca un roman ca pe un roman, chiar daca e alcatuitdin peste o suta de povestiri care le pot incurca obisnuintele delectura si care, nu ma indoiesc, se vor intreba ce mi-a venit sascriu un roman din piese detasabile. Cand l-am recitit, povestirecu povestire, mi-am dat seama ca nu l-as fi putut scrie altfel,chiar daca as fi stiut ce ma asteapta scriind un asemenea romancare incepe si se sfarseste de o suta de ori, cu fiecare poveste inparte, si continua dupa fiecare dintre dintre ele, pana laultima.
Neli si artistul
In certificatul ei de nastere scria Ioana. Numele ei, la Cheluin deal, era Yvonne. In oras i se spunea Neli. Era inalta, ochiverzi, roscovana si avea un fund de vedeta de cinema. Despre fundulei se exprimase astfel insusi artistul Constantin Tanase, dupa cedaduse un spectacol, in mijlocul verii, chiar in sala mare apalatului primariei. Tanase a remarcat-o cand iesise sa ia aer,inaintea banchetului pe care primarul il dadea in onoarea lui.Galanton si neinformat, maestrul a intrebat-o daca era invitata labanchet si cand a auzit ca o asemenea frumusete de duduiti nu erape lista, i-a spus si ei si primarului, care iesise dupa el, savina, pi conta me, bre! Neli l-a refuzat, dar dupa banchet, dacan-avea nimic altceva in program si daca se grabea, il astepta.Primarul i-a spus apoi marelui Tanase cu ce se ocupa duduita siunde putea fi gasita. "Se, bre, atata mironoseala - dumneata estiprimar, ca stii si fii curva, dumneaiei e doar curva, ca n-o alegenimeni primar!"
Artistul Tanase n-a onorat invitatia lui Neli. Dupa ce s-aterminat banchetul de la primarie a fost insotit, pe jos, de unalai de notabilitati pana la hotelul Traian. Era cald si maestrulisi facea vant cu palaria. Cele trei fete care cantasera sidansasera pe langa el, cand isi spunea cupletele, plecasera maidevreme, cu birja. Neli nu l-a asteptat. Meseria era meserie,totusi a anuntat-o pe patroana ca daca vine Tanase s-o caute, isilasa clientul pentru el, orice-ar fi. Dimineata, Neli s-a dus lagara, la primul tren spre Bucuresti. Pe peron golanii fara banicare pandeau sa care un bagaj au inceput sa fluiere dupa ea. Neli aintrat in restaurant. S-a asezat la o masa de langa fereastra, inasteptarea lui Tanase. Marele invitat a aparut spre pranz, cu fatapungita si cam pamantie. Primarul, obosit si el, ii dadea ocol.Seful garii l-a intampinat impreuna cu sefuleasa, iar Fanica i-afacut repede cateva poze. "Ma neica, si mancam si noi o siorba!"Tanase a intrat in restaurant cu toata suita dupa el. Primarul carenu calcase pana atunci in carciuma lui Fanica i-a deschis drumul.Era o masa pregatita. Ionica chelnerul i-a condus la ea, cu mersulsi cu miscarile lui stilate. Tanase s-a asezat pe scaun si a ceruto ciorba de care-o fi, neica, dar sa fie acra! De la masa ei Nelispera ca el sa-i remarce prezenta. Maestrul se uita in gol. A bautun toi de tuica scuturandu-se si pana sa vina ciorba a mancat, cuscobitoarea, babic si cascaval si masline si a mai cerut o tuica.Cand s-a vazut cu ciorba in fata, a adulmecat-o si s-a luminat.Asta astepta, neica! I-a adaugat cateva picatuiri de otet si ainceput sa-si care cu lingura la gura. Musca si dintr-un ardeibulgaresc, iute de-l luase naduseala. A cerut un repetir si dupace-a golit si farfuria asta si-a scos ceasul din buzunar: "Ma,neica, pleaca trenul fara noi, ma!!" Si chiar daca trenul nuvenise, a iesit pe peron sa-l astepte. Neli s-a luat dupa el. Panasa vina trenul i-a trecut de cateva ori pe dinainte, poate oremarca-o. Li s-au si intalnit privirile, dar Tanase parca n-ovedea. Venea trenul si Neli n-a mai rabdat - ea era duduia deaseara! "Ramani pi data viitoare, duduiti!" si-a adus aminteinvitatul. Dupa ce a plecat trenul, primarul s-a intors spre ea."Lasa, Neli, tot si du-te sa faci filme, ca omul asta mi-a zis ca osa fii vedeta de cinema." Cu fundul ei binecuvantat de actorulTanase, Neli a parasit bordelul din deal. Dar ca sa stranga bani devapor pana in America, a facut mai intai o escala in Bucuresti,intr-un stabiliment mai de lux de la Crucea de Piatra. In oras sespunea ca daca ajunsese in Crucea de Piatra, cu tot fundul ei devedeta de cinema, Neli nu mai scapa de acolo. De-abia dupa razbois-a aflat ca Neli ajunsese in America, unde, comenta aproapemultumit primarul, nu-si folosise doar fundul, ci si capul. Indrumul ei spre Hollywood, se maritase cu un patron de restaurantdin New York.
Orient Express
Militarii aliati, germani si italieni, aflasera ca la carciumadin gara Medgidia era un chelner cu care se puteau intelege candcereau ceva de mancare si prima sticla de vin. Aici se dadeau jostintit din trenurile lor si din camioanele cu care se duceau laConstanta. Dar chiar daca le vorbea pe limba lor, Ionica nu stia safaca pizza pentru italieni si nici carnatii si rasoalele din cap devitel carora le duceau nemtii dorul. Italienii se multumeau cufripturi de porc, cu mult cimbru. Nemtii mancau supa cu taitei sisnitele cu cartofi, iar la bautura nu faceau mofturi. Daca aveautimp, si unii si altii se imbatau, dar nu faceau scandal. Nemtii,mai cu ochii pe ceas, apucau sa faca o vizita si la Chelu in Deal,fara sa intarzie. Italienii notau adresele bordelurile de laConstanta, la recomandarea lui Ionica, si daca aveau timp sa seintinda la bautura, incepeau sa cante, de rasuna gara. Erau baietifrumosi. Cand fetele din deal aflau la timp de venirea lor apareauele in gara si ii luau cu birja la bordel, cu cantecele lor cu tot.Si ei si nemtii plateau si dadeau si bacsis pentru consumatia larestaurant si la Chelu le faceau fericite pe fete cu lirele simarcile lor.
Haikis angrosistul invatase germana la Berlin, in adolescenta,dar nu simtea nevoia sa vorbeasca cu nemtii, desi uneori, cand isilua pranzul la restaurantul lui Fanica, apareau si ei si se asezaula mesele libere. Ionica statea altfel de vorba cu militarii aliatidecat incerca sa o faca profesorul Tase, care vorbea italiana, siseful garii, care stia nemteste. Chelnerul ii intreba mai intai cele-ar pacea sa manance. Voiau un aperitiv? O gustare? Si dupa ceincepea sa le aduca la masa: Pe front ce mai era? Si daca-lintrebau de curve, le spunea cum sa ajunga la fetele de la Chelu inDeal. Uneori Ionica se simtea ca in Orient Express, doar ca acumtrenurile treceau pe langa el, nu el cu trenul prin gari. Dupa ceplecau reprezentantii in uniforma ai aliatilor se umplearestaurantul cu civili dornici sa afle cum mergea frontul sau doarce mai ziceau "astia", daca era ceva in plus fata de ce scriauziarele. Chelnerul ii spuea repede lui Fanica noutatile, pentruclientii care nu voiau sa intre in discutie cu el, iar celor careil acceptau si pe el ca sursa de informatii le spunea cate cevaintre gustare si ciorba, apoi intre ciorba si felul doi, incat erauzile cand gateau bucataresele de doua, trei ori mai multa mancareca de obicei si se ducea si coana Virginica sa le ajute. Fanica seaseza la masa cu judecatorul, cu primarul si, cand venea si el, cudom Caludi si le spunea ce se mai aflase. Din Rusia, numai vestibune, ca in ziare, ai nostri luasera inapoi Basarabia si mergeauinainte, doar ca nemtii erau ingrijorati ca nu mai stiau ce sa facacu prizonierii. Se predau rusii cu sutele de mii. Mai erau sicivilii care nu puteau fi luati prizonieri, dar nici nu puteau filasati in spatele frontului de capul lor, mai ales jidanii. "Nu-ilasa in spate. Si ce fac cu ei daca nu-i iau prizonieri?" intrebaprimarul. Fanica ar fi vrut sa stie si el. Dar la cat erau de bineeducati nemtii care-i intrau in restaurant, presupunea ca se purtaucivilizat cu ei. Judecatorul nu era de aceeasi parere: rusiispuneau ca nemtii omorau civili. "Ai relatii cu rusii?" il contraprimarul. "Cat poti sa fii de prost cateodata!" ii replicajudecatorul, uitandu-si de politete. "Esti tu destept, cu BBC-ultau." Cand incepeau sa se certe, Fanica se ridica de langa ei, samai vada de restaurant. Se intorcea la masa lor numai dupa ce secalmau, ca sa nu fie silit sa-i dea dreptate vreunuia dintre ei,daca ar fi fost invitat sa-i arbitreze. Acasa, si el ascultaBBC-ul, ca judecatorul.
Fragmente din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la EdituraCartea romaneasca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
