Amos Oz (n. 1939) este cel mai important prozator si eseistisraelian. S-a nascut la Ierusalim, parintii sai fiind originaridin Polonia si Rusia. La cincisprezece ani se stabileste inkibbutzul Hulda, unde o cunoaste pe viitoarea sa sotie. Dupaabsolvirea Facultatii de Filozofie a Universitatii Ebraice dinIerusalim revine in kibbutz, unde practica agricultura si preda laliceul local pana in 1986, cand se muta cu familia in orasul Arad,de pe tarmul Marii Moarte. Primul sau volum de povestiri, "Acolounde urla sacalii", apare in 1965, fiind urmat de romanul"Altundeva poate" (1966). In 1967 lupta in Razboiul de sase Zile,iar in 1973 participa la Razboiul de Yom Kippur. Dupa succesulrasunator al romanului "Sotul meu, Michael" (1968), scriitorulcontinua sa publice carti de fictiune: "Pacea perfecta" (1982),"Cutia neagra" (1987), distins cu premiul Femina Étranger, "Sacunosti o femeie" (1989), "Fima" (1991), "Sa nu pronunti: noapte"(1994), "Pantera din subteran"e (1995), "Aceeasi mare" (1999),"Poveste despre dragoste si intuneric" (2002; Humanitas Fiction,2008), "In inima padurii: o poveste" (2005). In 2007 ii apareromanul "Rime pentru viata si moarte", o meditatie despre conditiascriitorului si relatia lui cu lumea, care a fost tradus pana inprezent in treisprezece limbi. Amos Oz este autorul mai multorvolume de povestiri si de eseuri literare si politice, dintre careamintim "Cum sa lecuiesti un fanatic", aparut la Editura Humanitasin 2007. In 2009 publica volumul "Tmunot MiHaiei HaKfar" ("Scenedin viata la tara"). Printre numeroasele distinctii primite deautor se numara: Premiul Pacii (Germania, 1992), Premiul Israelpentru Literatura (1998), Marele Premiu Ovidius (Romania, 2004),Premiul Catalonia pentru Literatura (2004), Premiul Grinzane Cavour(Italia, 2007) si Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008).
"Sa nu pronunti: noapte" va aparea la Editura Humanitas Fiction,in traducerea Marlenei Braester.
Seara la sapte sta pe balconul apartamentului sau de la etajulal treilea, se uita cum dispare lumina zilei si asteapta: cepromite ultima raza de lumina si ce va putea implini.
In fata lui, o curte goala cu o parcela de iarba, oleandri, obanca si un chiosc cu un aer parasit pe care il formeaza crengilede bougainviltaea. Curtea e marginita de un zid de piatra pecare se contureaza urma unei deschizaturi astupate cu straturi depietre. Pietrele care astupa deschizatura sunt mai noi, deschise laculoare, acum i se pare ca nu sunt la fel de grele ca pietrele maivechi. In spatele zidului se inalta doi chiparosi. Acum, in luminaserii, culoarea chiparosilor e neagra, nu verde. Mai departe seintind niste coline golase: acolo e desertul. Si tot acolo seridica uneori cate un vartej cenusiu, care vibreaza o clipa, serasuceste violent, se lasa dus, se potoleste. si reapare in altloc.
Cerul devine din ce in ce mai cenusiu. Nori calmi, unul dintreei trimite un reflex slab al amurgului. Asfintitul soarelui nuajunge pana la balconul acesta. Pe zidul de piatra unde se terminacurtea - o pasare ciripeste plina de insufletire, ca si cum ar fiprimit chiar acum o veste pe care nu poate sa nu o impartaseasca.Dar tu?
Se lasa noaptea Se aprind luminile oraselului, pe strazi si laferestrele caselor, intre un intuneric si altul. Vantul seinteteste si aduce cu el miros de lemne arse si praf. Lumina luniiasterne o masca a mortii peste colinele din apropiere, care parcanu mai sunt coline, ci niste sunete joase. Pentru el, locul acestaeste capatul lumii. Nu e rau la capatul lumii: a facut deja ceea cea putut face, si de acum inainte asteapta.
Paraseste balconul, intra inauntru, se asaza, cu picioareledesculte, pe masa din salon, cu mainile atarnand greoaie de o partesi de alta a fotoliului, atrase parca de racoarea podelei. Nudeschide nici televizorul si nici lumina nu o aprinde. O masinacoboara panta strazii intr-un fosnet de cauciucuri. Niste cainilatra dupa ea. Si cineva canta la flaut, nu o melodie intreaga, cigame simple care se repeta urcand si coborand, aparent fara nici omodificare. Sunetele acestea i se par frumoase. In inima cladiriise aude liftul care depaseste etajul sau fara sa opreasca. Laradio, intr-un apartament vecin, o crainica vorbeste parca intr-olimba straina, dar acum nu mai e sigur nici de lucrul acesta. Pescari, o voce de barbat spune hotarat: in nici un caz. Altcinevaraspunde: daca nu, nu, nu te duce, alta data.
Cand, pentru o clipa, zumzetul pe care il face motorulfrigiderului se opreste, se aud dinspre vale greieri care parcastrapung tacerea. Un vant usor patrunde, agita perdelele, face safosneasca ziarul de pe raft, ca o respiratie care umple camera,face sa tremure frunzele plantei din ghiveci, iese prin fereastracealalta si se intoarce in desert. Pentru o clipa isi strangeumerii in maini ca intr-o imbratisare. Placerea aceasta iiaminteste gustul serilor de vara intr-un oras adevarat, poateCopenhaga, unde a petrecut candva doua zile. Acolo noaptea nu senapusteste, ci tatoneaza locul incet. Valul inserarii se lasa acoloatat de incet - timp de trei sau patru ore - incat seara parea cavrea sa atinga zorii zilei. Se auzeau sunete de clopote de totfelul, unul dintre ele scotea sunete ragusite, asemanatoare cu otuse. O ploaie molcoma unea cerul acela al inserarii cu apelestramtorii si ale canalelor. Prin ploaie strabatea un tramvailuminat, gol, i s-a parut ca vede o casierita tanara care se aplecasa vorbeasca cu soferul, sprijinindu-si degetele mainii pe manalui, a trecut, si iarasi ploaia subtire, de parca lumina serii nuar fi traversat-o, ci ar fi izbucnit din ea, iar picaturile seintalnesc cu stropii unei fantani arteziene dintr-o piatamarginasa. Acolo apa molcoma e luminata dinauntru toata noaptea. Unbetiv zdrentaros, in varsta, motaia pe un parapet, cu capulacoperit de peri aspri carunti ingropat adanc in piept, cupicioarele incaltate cu pantofi, dar fara sosete, scufundate in apafantanii. Imobil.
Dar cat o fi ceasul acum?
Se apleaca prin intuneric sa se uite la ceas, vede acelefosforescente si uita ce se intrebase. Poate asa incepe procesulde decadere lenta de la durere spre tristete. Cainii se pornesc dinnou sa latre, salbatic de data aceasta, furiosi, latra prin curtisi pe terenurile virane si iata si dinspre vale, iar mai incolo,din intunericul indepartat, dinspre coline, cainii ciobanesti aibeduinilor si cainii parasiti poate ca au dat de urma unei vulpi,iata un latrat se ingroasa intr-un urlet, un altul ii raspunde,ascutit, disperat, pierdut parca pentru totdeauna. Asa e desertulintr-o noapte de vara: antic. Indiferent. Sticlos. Nici mort, niciviu. Prezent.
Priveste colinele dinauntru, prin glasvandul balconului, dincolode zidul de piatra ce margineste curtea. Se simte indatorat si nuintelege exact pentru ce, poate fata de coline. Are saizeci de ani;solid, cu o fata lata, lipsita oarecum de finete, o fata galicataraneasca, cu o expresie banuitoare sau de indoiala sub care seascunde o umbra de malitie. Are parul carunt tuns aproape pana laradacina si o mustata autoritara, care incepe sa incarunteasca.Cand e in incapere, in orice incapere, da impresia ca ocupa maimult loc decat corpul sau poate ocupa cu adevarat. Tine aproapeintotdeauna ochiul stang mai inchis, parand nu ca ar face cuochiul, ci ca observa concentrat vreun gandac sau vreun obiectminuscul. Treaz si destins, sta in fotoliu ca dupa un somn adanc.Legatura tacuta a desertului cu intunericul il face sa se simtamultumit. Lumea e ocupata in seara aceasta cu distractii, treburi,regrete. In ce il priveste, el e multumit de clipa aceasta, care nui se pare goala. Desertul i se potriveste acum, iar lumina luniiisi are rostul ei. Pe fereastra din fata lui trei sau patru stelearunca o lumina intepatoare pe deasupra colinelor. Cu voce joasapronunta: Se poate respira.
Doar pe seara se poate respira putin, cand caldura se potoleste.A mai trecut inca o zi nebuna. Sunt incontinuu intr-o goana contratimpului. De la opt dimineata pana la doua fara un sfert - laliceu, doua ore de literatura, doua ore de pregatire pentrubacalaureat si inca o ora cu elevii imigranti din Rusia carora nule sta mintea la disparitia credintei in poezia lui Bialik."Frumusetea" clasei pe care o cheama Ina sau Nina a spus despreBialik: cuvintele lui sunt biblice, felul de a simti l-a luat de laLermontov, poezia, anacronica. Si a declamat doua versuri inruseste, poate ca sa-mi dea exemplu ce inseamna poezia dupa gustulei. Am linistit-o. Desi ma cam saturasem si eu si cu greu m-amstapanit sa nu spun ca, daca divinitatea s-a indepartat de noi, dinpartea mea poate sa ramana acolo unde este.
In ora mea libera, de la unsprezece si un sfert, m-am instalatlanga climatizor in sala de lectura ca sa pregatesc lectiaurmatoare, dar am fost chemata imediat la directorul adjunct pentrua rezolva un litigiu cu una dintre profesoarele mai tinere carefusese jignita de alta cu mai multa vechime. Am fost de acordpartial cu amandoua si am sugerat ca totul sa fie trecut cu vedereasi dat uitarii. Curios cum banalitati de genul acesta, si inspecial cuvantul a ierta, folosite la momentul potrivit sisustinand ambele parti, reusesc sa stoarca cateva lacrimi sicontribuie la reinstalarea calmului. Lucruri asa de marunte ilusureaza pe cel care a avut de suferit, poate tocmai pentru calucruri la fel de marunte l-au facut sa sufere.
In loc de masa de pranz am mancat din mers un falafelca sa nuintarzii la intalnirea fixata la ora doua si un sfert la CasaSindicatelor. Ne-am dus acolo cu scopul de a obtine sprijin infavoarea ideii cu "caminul". Piata de langa semafor era goala siuscata de arsita. In mijlocul unui strat uscat de rozmarin stateaun imigrant grasuliu, in varsta, purtand ochelari si o basca neagradin lana, sprijinindu-se intr-o sapa, imobil ca si cum ar filesinat stand in picioare. Deasupra lui chiar si soarele parealesinat intr-un nor arzator. La ora patru, cu o intarziere de oora, a sosit de la Tel Aviv avocatul lui Avram Orvieto, Ron Arbel,cu aerul unui copil dulce si alintat pe care mama l-a obligat sa sedeghizeze in om de afaceri. Ne-am asezat impreuna la cafeneauaCalifornia si am ascultat o explicatie incalcita in legatura cuaspectul banesc. La cinci fara un sfert l-am condus sa-l cunoascape contabilul primariei, transpiratia devenise deja lipicioasa, iarsubsuorile emanau un miros acrisor ca mirosul unei femei straine,iar de acolo la biroul de intermediari al lui Muki, care promiseseca va pregati o dare de seama, insa nu pregatise, si in schimb avorbit o jumatate de ora despre el insusi si despre ceea ceguvernul acesta nu poate sa inteleaga. Pe camasa, de-a latul, aveaimprimat numele unei formatii noi de rock: Lacrima Diavolului.Apoi, la centrul pedagogic si la farmacia de langa semafor, dupacare am reusit sa ajung si la supermarket cu mai putin de un sfertde ora inainte de inchidere, si sa scot bani de la distribuitorulautomat si fierul de calcat de la reparat. Era deja intuneric candam ajuns acasa, extenuata de caldura si de alergaturi, si l-amgasit in fotoliul din salon, tacut, in intuneric. Greva pasiva, dinnou, ca sa nu uit cumva ca toata agitatia mea e pe seamasinguratatii lui. Ritualul acesta are reguli mai mult sau mai putinfixe: in principiu, eu sunt cea vinovata de faptul ca intre noi e odiferenta de cincisprezece ani. El, in principiu, este cel careiarta pentru ca este un om intelegator.
Cina a pregatit-o el: Esti obosita, Noa, stai jos, uita-te lastiri. A pregatit o omleta cu ceapa, o salata de legume aranjatageometric, a taiat paine neagra si a servit-o pe o tava din lemn,cu branzeturi, felii de ridiche taiate in forma unor boboci detrandafir. Astepta complimente ca si cum ar fi fost contele Tolstoicare a avut si de data aceasta bunavointa sa aprinda el insusifocul in coliba servitorilor.
Dupa stiri a fiert aga si a facut ceai de plante pentru amandoi,mi-a pus o perna sub cap si una la picioare si a pus un disc.Schubert "Tanara fata si moartea". Dar cand am trastelefonul langa mine si am format numarul lui Muki Peleg ca sa-lintreb daca darea de seama era deja batuta la masina, si i-amtelefonat apoi lui Ludomir si apoi Lindei ca sa verific ceva inlegatura cu autorizatia, generozitatea i-a secat dintr-o data sis-a ridicat, a strans si a spalat vasele si s-a dus in liniste incamera lui inchizand usa, ca si cum ar fi riscat ca eu sa-lurmaresc pana acolo. Fara acest spectacol demonstrativ, as fi facutpoate un dus si m-as fi dus la el, i-as fi povestit ce s-aintamplat, m-as fi sfatuit cu el, dar de fapt nu sunt sigura. Nu eusor nici cand vorbeste cu mine, stiind exact ce e gresit inproiectul nostru si ce nu ar fi trebuit sa spun si cui, dar e simai greu cand tace si asculta straduindu-se sa nu piarda firul, caun unchi rabdator care a hotarat sa-si sacrifice cateva minutepretioase ca sa afle din gura fetitei ce a speriat-o pe papusaei.
La zece si un sfert, dupa ce am facut dus cu apa rece si calda,am cazut moarta de oboseala pe pat, dar am incercat sa maconcentrez putin citind dintr-o carte despre caracteristicileintoxicarii cu droguri, in timp ce din camera lui razbatea pana lamine programul international de la BBC. In ultimul timp, ca siMenahem Begin in anii de izolare voita, se cupleaza in fiecarenoapte la reteaua programelor de la Londra Asteapta oare vreo stirecare aici ni se ascunde? Sau cauta vreun alt sens? Sau isi vorbestelui insusi cu ajutorul lor? Poate incearca pur si simplu saadoarma. Insomniile lui mi se strecoara in somn si imi sting siputinele visuri pe care le-as fi putut avea
Tarziu, epuizata - si ochelarii si lumina si cartea erau departe- i-am descifrat ca sub apa pasii pe hol, descult, pe varfulpicioarelor ca sa nu deranjeze, apoi frigiderul deschizandu-se, sirobinetul, cum se stinge lumina in camere dupa o anumita ordine, seincuie casa, bantuirea aceasta nocturna care de ani de zile imiprovoaca obsesia ca cineva strain a patruns in casa. Dupa miezulnoptii mi s-a parut ca cineva a atins usa si din adancul oboseliim-am simtit supusa tristetii lui si aproape ca am spus da, ca s-asi indepartat pe varful degetelor, pe hol, sau poate ca a iesit pebalcon fara sa aprinda nici o lumina. In noptile acestea de vara,balconul ii este buna companie. Sau poate nimic nu s-a intamplat,pasii, atingerea usii, tristetea lui strabatand peretii, totul eincetosat pentru ca dormeam probabil. Am avut o zi grea astazi, iarmaine, dupa scoala, inca o intrevedere la Muki Peleg si s-ar puteasa plec la Beer-Sheva ca sa incerc sa rezolv in sfarsit problemaautorizatiei. Trebuie sa dorm ca sa pot fi maine si mai in formadecat astazi. Si maine va fi o zi grea. Si caldura asta. Si timpulcare trece.
Fragment din romanul cu acelasi titlu care va aparea la EdituraHumanitas Fiction, in traducerea Marlenei Braester
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
