Iasi, 1841. Prima zi a anului. Sau, mai corect, prima noapte a noului an. Ger de ingheata pietrele. La palatul domnesc e mare animatie. Ferestrele sunt luminate briliant. Calestile sosesc una dupa alta si trag la peron. Pe capre, vizitii in livrele galonate. Uneori, alaturi de ei, este cocotat si cate un arnaut mustacios, cu fustanela alba, cepchen muiat in fir de aur si braul plin de pistoale si iatagane (mai mult pentru a impresiona decat pentru a le folosi).
Cu un salt vioi (inviorat si de frigul de afara), arnautul se repede la usa calestii si o deschide, cu o plecaciune, pentru a lasa sa coboare vreun boier velit, cu islic si giubea imblanita, urmat de sotie si de duducutele scoase pentru prima data in lume. Mama si fiicele sunt imbracate in rochii albe, de seara, dupa ultimul jurnal, contrazicand oarecum conservatorismul sotului si parintelui lor. Din alte trasuri coborara ofiteri spilcuiti, purtand uniforma stramta si marii epoleti ai Militiei pamantene. Vin si inaltii demnitari, care, pentru a accede la functii in stat, au renuntat la straiele orientale, si-au ras barbile si au luat fracul democratiei occidentale. Consulii straini poarta uniforma de mare gala, cu broderii de fir pe piept, la guler si mansete, iar capul le este acoperit cu bicorn. Toti au fost invitati la balul curtii, eveniment insemnat al orasului.
Vehiculele sunt garate in curtea spatioasa a palatului, iar blanurile scumpe sunt lasate in grija feciorilor si arnautilor. Pentru a nu ingheta in rastimpul cat isi asteapta stapanii, au fost aprinse focuri din loc in loc, iar slugile domnesti le aduc si lor, de la cuhnie, tuici si bucate simple.
Mihalache Voda Sturdza isi face aparitia in marea sala de bal si-si saluta, cu amabilitate, oaspetii. Cu barba rosie, mic de statura si cu picioarele strambe, domnitorul impune prin manierele de grand seigneur, prin inteligenta sclipitoare impletita cu multa viclenie si cinism. Uniforma de general, epoletii cu franjuri groase, lenta de matase moarata si mai multe decoratii turcesti si rusesti, batute in diamante, il fac sa para chiar impozant. La un semn al lui Voda, muzica incepe sa interpreteze un vals saltaret. Balul e deschis si lumea se porneste a dantui cu voiosie. Cu exceptia suculentului supeu, care ofera o binemeritata pauza si ocazie de refacere a fortelor cu mancaruri si bauturi alese, dansul tine pana la ziua.
Iata cum descrie cronicarul Albinei Romanesti sezonul carnvalului din 1841, deschis de balul princiar: "Precum batranii nostri zic ca nu pomenesc iarna mai grea decat a anului acestuia, asa tinerii giura ca nu-si aduc aminte de un carnaval mai voios decat acesta carele au urmat in Esi. Multumita fie Stralucitilor si amabililor datatori de baluri si picnicuri, cari prin sir neintrerupt de incantari au scurtat si au imblanzit aceasta iarna indelungata. In adevar, precat gerurile erau mai aspre si vanturile se infuria, cu atat adunarile samana transportate in cel mai placut timp al anului plin de inmiite flori ce aburea a lor miresme. Modele Parisului, infrumusetate de gratia damelor Moldovene, infatosa o magica vedere a zanelor in templul Terpsihorei unde armonia insufletea fetile de bucurie si inaripa pasurile grupelor plutitoare care, ascultatoare legei cadentei, cu maestrica stiinta, cand urzea, cand desfacea labirintul dantului. Dupa asemenea indeletnicire ostenitoare a noptei, zilele adaogea ingrijirea toaletelor pe sara viitoare, studiul figurilor celor noua de dant si clasificatia cavalerilor dantuitori la termenul cadrililor hotarate, incat madularilor acestor operatii nu era ingaduit alt repaos decat a plange in teatru la o drama sau a rade la comedie. Cat despre alta parte, balurile mascuite era pline de masce, de voie buna, de intrigarii si de aventuri."
Asa se petrecea in vechime!
Timpuri noi
Acum avem Balul Arhitectilor, la fel de elegant, la fel de rafinat, la fel de vesel. Si prezidat de arh. Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor, care duce mai departe traditia balurilor, creand un arc peste timp.
De la Anul Nou pana la Lasata Secului pentru Postul cel Mare al Pastelui - cu o scurta pauza de Boboteaza -, in tarile romane se desfasura voioasa perioada a carnavalului. Carnavalul nu avea legaturi cu traditiile locale, ci era o asimilare a unor stravechi obiceiuri ale Europei apusene, implantate aici odata cu occidentalizarea. Balurile si mascaradele se tineau lant. Balurile de societate au fost reluate, cu entuziasm, abia dupa "marea cotitura" din 1989.
Unul dintre cele mai selecte este Balul Arhitectilor, reinstituit de breasla in 1992. El se desfasoara la Bucuresti, in jurul zilei de 26 februarie, spre a celebra momentul fondarii Societatii Arhitectilor, in 1891. Locurile alese pentru fastuoasa petrecere anuala au fost diverse, de la Cercul Militar National la Casa Oamenilor de Stiinta, de la Palatul CEC si Ateneul Roman, din nou la Cercul Militar si, de doi ani incoace, in provincie. Asta pentru a da posibilitatea arhitectilor din alte zone ale tarii sa se bucure in numar cat mai mare (si nu doar prin "reprezentanti") de aceasta mondenitate rafinata. In 2007, urbea aleasa a fost tocmai capitala culturala a Europei, Sibiul, careia nu i se mai putea aplica termenul de "provincie". Iar eleganta si opulenta serii au demonstrat, cu prisoninta, ca ne aflam intr-o adevarata capitala. Aceasta mutare a impus si modificarea datei traditionale a intalnirii, prin plasarea ei chiar intr-a doua saptamana a Postului Mare, pe 3 martie. Dorind a nu pacatui prea mult prin petrecerea noastra, am avut in vedere stabilirea unui meniu in concordanta, din care am exclus carnea patrupedelor si zburatoarelor, dar am pastrat pescaria. Prima parte a serii a fost petrecuta in saloanele Primariei, iar supeul a fost servit, dupa ora zero, la restaurantul de mare renume si de lunga traditie Imparatul Romanilor.
Bal de Cluj
Anul acesta, Balul Arhitectilor a voiajat la Cluj-Napoca, gazduit de Filiala Transilvania a Ordinului Arhitectilor si de indatoritorul ei presedinte, arh. Serban Tiganas, care a si ales spatiul de desfasurare in impunatorul Teatru National. Invitatii veniti din toata tara au fost impresionati de grandoarea imperiala a edificiului, de paramentele si coloanele de marmura, de draperiile grele de plus rosu si de stucaturile aurite. A fost stabilita data de 8 martie (nici o legatura cu Ziua Femeii, ci doar o fericita coincidenta) pentru a ne incadra in ultimele zile ale Carnavalului. Ca de obicei, dupa alocutiunile de salut ale presedintelui OAR si ale gazdelor, un grup de balerini, pe acordurile valsului vienez, a deschis balul. Oaspetii au fost invitati la dans.
Dar, in zilele noastre, mobilul hedonist al balurilor a fost uitat. Multa lume nu mai danseaza - sau nu mai stie sa danseze! Pentru multi, balurile au devenit ceva mai mult (si sigur mai sic) decat o "reuniune tovaraseasca" din anii tineretii lor comuniste. Adica un prilej de a se intalni si de a conversa, de a se lauda fiecare cu ultimele succese in afaceri - momente pecetluite de aprinderea unui trabuc, ca semn al prosperitatii absolute. Lumea s-a dezobisnuit sa mai imbrace toalete elegante, cumparate special pentru asemenea evenimente si purtate doar o data pe an. De aceea se si organizeaza parade ale modelor trecute la asemenea baluri - practica devenita deja traditie sub bagheta noastra -, spre a deprinde asistenta cu rafinamentul vestimentar de altadata. De aceea asezam un majordom cu chip de sfinx si livrea galonata la intrare sau la capul scarii, ca la Palat, spre a atrage atentia ca suntem la o petrecere cu adevarat regala.
Lumea s-a dezobisnuit de supeurile rafinate, servite, cu stil, dupa miezul noptii. Pentru unii este de neconceput sa mai manance la o asemenea ora tarzie. Dar, dupa zece valsuri, cinci polci, patru cadriluri si un galop, dansatorii de pe vremuri trebuia sa-si mai traga sufletul si sa-si refaca fortele cu bucate gustoase si bauturi invioratoare (si inspiratoare) inaintea cotillonului final, din zori.
Comme il faut
De fapt, lumea a uitat sa se distreze! Noaptea comunista a fost prea adanca, prea profunda si a sters din comportament bunele maniere, stiinta de a te imbraca si de a te prezenta la un bal, curtenia si galanteria care, altadata, erau biletul de intrare in saloanele cele mai exclusiviste ale inaltei societati. Toate aceste lucruri trebuie reinvatate pana la a deveni naturale, normale, a doua stare a fiecaruia.
Comme il faut era o expresie des folosita in timpurile normale ale veacului al XIX-lea - veacul frantuzit - si al primelor patru decenii si jumatate ale urmatorului, pana la marea ruptura cu traditia si cu bunastarea. Desi avea o semnificatie generica si suficient de vaga, era intrebuintata pentru a desemna rigorile si convenientele unei societati foarte atente la acestea. Comme il faut insemna a fi bine postat financiar si genealogic, fapt ce te indrituia a te socoti inclus in protipendada, a sti frantuzeste si a te exprima cu rafinament in acea limba, a avea maniere (adica a te purta civilizat, curtenitor si indatoritor), a te imbraca plin de eleganta si conform cu ocazia careia trebuia sa-i faci fata. O coafura si o barba neingrijita, o rochie nepotrivita situatiei, un frac ponosit ori manusi murdare descalificau pe purtatoare sau pe purtator si-i inchideau usile saloanelor elitei. Iar o asemenea excludere echivala cu o excomunicare din Evul Mijlociu. De aceea, nimeni nu indraznea sa ignore convenientele, sa fie nonconformist, cum se spune astazi.
Existau reguli stricte pentru felul in care te puteai prezenta la o audienta regala sau ministeriala, la o vizita de zi sau de dupa-amiaza intre cunostinte vagi sau prieteni apropiati si rude, la o receptie sau serata, in sfarsit, la opera, bal si supeu.
Spectacolul schimbarii modei fiind atat de atractiv prin noutatea sa, oamenii secolului al XIX-lea erau mult mai atenti la derularea lui, iar aceia dotati cu talent literar - sau macar interesati de a-si pastra impresiile pentru propria amintire - consemnau tot ce observau interesant in tinuta contemporanilor, fapt ce azi se intampla mult mai rar. Presa si beletristica erau impanate cu descrieri amanuntite privind tinuta cutarei sau cutarei personalitati in anumite ocazii. Astazi nimeni nu se mai intereseaza ce a purtat presedintele tarii sau primul-ministru la depunerea juramantului sau in alte momente solemne. Interesul stramosilor nostri pentru imbracamintea mai-marilor tarii era legat si de respectul pe care il avea societatea de atunci pentru tinuta de rigoare, tinuta de ceremonie si de mare gala, care erau obligatorii la festivitati si totdeauna erau precizate pe invitatie, fapt ce a fost uitat, ori nu i se mai da atentie in zilele noastre. Existau chiar regulamente speciale in care erau desemnate hainele pe care trebuia sa le imbrace participantii ori acestea erau specificate in anunturile din presa pentru anumite ceremonii.
Fata de indiferenta literaturii contemporane pentru moda vestimentara, scriitorii de acum ignorand aproape total aspectul exterior al personajelor, cea din secolul al XIX-lea - mai ales din perioada romantica - abunda in descrieri detaliate, care ofereau pretioase informatii asupra rochiilor, palariilor, coafurilor, jiletcilor si legaturilor de gat ale eroilor.
Existau apoi cronicile mondene, din care nimeni nu si-ar fi dorit sa fie omis, iar ignorarea numelui si a toaletei de catre semnatarul acelei rubrici erau dezonorante si insemnau ca tinuta nu suscitase interes, fusese nepotrivita sau, si mai rau, de prost gust. Cel care a adus acest gen, aparent minor, la rangul de mare arta in paginile periodicului L'Independance Roumaine a fost Misu Vacarescu, al carui pseudonim, devenit celebru, era Claymoor. In rubrica sa, Carnet du High-Life, pe care a redactat-o fara intrerupere timp de 25 de ani, el se entuziasma in fata elegantei doamnelor din inalta societate si se pricepea, ca un croitor de lux cu multa experienta, sa descrie rochiile, materialele, culorile si taieturile de ultima ora ale acestora, accesoriile - analizand bijuteriile ca un bijutier, aranjamentele florale de pe paruri si corsaje ca un florist, apoi aventurandu-se in savante comparatii cu modele epocilor trecute si facand trimiteri la pictorii francezi, fapt ce-l recomanda ca pe un excelent cunoscator al marilor muzee ale Parisului, capabil sa faca oricand un excurs in istoria artei, unde-si demonstra gustul ireprosabil in materie de plastica; nu lipseau din cronicile sale nici prezentarile interioarelor in care se desfasurau petrecerile si seratele, nici meniul suculent al festinurilor la care lua parte, aici dovedindu-se un neintrecut estet si gourmet. Delicat si discret, observator fin fara a face parada de calitatile sale, eseist de forta si cronicar avizat nu numai pentru viata mondena, ci si pentru cea artistica - unde emitea judecati de valoare privind spectacolele de opera, teatru, concert si, mai tarziu, chiar de cinematograf, si se arata la fel de competent in comentarea expozitiilor de arta plastica -, Claymoor a creat un stil inconfundabil, care a devenit sinonim pseudonimului sau. Scrierile sale savuroase conturau tabloul fidel al unei societati elitiste si exclusiviste, care nu admitea compromisurile si mezaliantele si care-si ducea existenta intr-un vis frumos, acela al tineretii si fericirii vesnice, unde totul era subsumat eternului comme il faut.
Nu demult, am vazut doua dudui mai umblate prin lumea larga ce priveau, cu ochi avizi, o vitrina cu toalete de seara foarte sic, foarte decoltate si foarte scumpe. In trecere, aud cum una ii spune celeilalte: "Fata! Hai sa ne facem si noi 'comilfo'!" (sic). M-am intrebat de unde or fi aflat ele aceasta expresie si cum de-o foloseau cat de cat corect, independent de pronuntia damboviteana. Chiar sa fi revenit in moda? Sau s-or fi referit duduile la altceva?!?
A venit momentul ca si lumea noastra sa redevina comme il faut. Iar Balul Arhitectilor este o promisiune in acest sens.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
