Recunosc: sunt ceva mai mult decât pasionat de subiectul relaţiei dintre religie şi ştiinţă, sunt chiar obsedat de el. A fost, de altfel, punctul principal de plecare al actualei rubrici.
- că marea schismă religie-ştiinţă acoperă doar vreo cinci secole din existenţa multimilenară a fiinţei umane (indiferent dacă te raportezi la calendarul darwinian sau la un calendar religios, cel puţin câteva mii de ani tot sunt de la apariţia omului);
- că problema relaţiei religie-ştiinţă nu numai că s-a pus încă din antichitate (şi probabil chiar dinainte), dar a fost şi lămurită, măcar parţial, de pe atunci, de pildă în Dialogurile lui Plutarh;
- că ruptura din Evul Mediu a fost provocată mai degrabă de nevoia ştiinţei de a se autonomiza pentru a se dezvolta decât de obscurantismul (real) al unei părţi a Bisericii;
- că astăzi eforturile de reapropiere se fac din ambele părţi - de fapt ar trebui să spunem din toate părţile, pentru că Biserica nu e una singură (din păcate);
- că sunt foarte rari, în istoria ştiinţei, cercetătorii care să nu fi crezut în Dumnezeu;
- că sunt din ce în ce mai rari clericii care să nu accepte majoritatea afirmaţiilor ştiinţelor;
- că sunt destul de multe cazurile de "dublă specializare", oameni care sunt teologi, chiar preoţi, şi în acelaşi timp filozofi sau specialişti într-o ştiinţă;
- că marii învăţători ai Bisericii nu sunt oameni rupţi de lume, plutind la nivelul unor principii atemporale, generaliste şi didacticist-moralizatoare, ci pot avea păreri foarte concrete despre lucruri foarte concrete (vezi, de pildă, uluitoarea carte "Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi", semnată de Sfântul Nicolae Velimirovici, care vorbeşte - pe la 1950! - inclusiv despre concursurile de Miss!!).
Am dedus din toate acestea şi din multe altele că nu sunt dus cu sorcova în visele mele şi că în absurdul război dintre religie şi ştiinţă s-a semnat de mult pacea, doar că mai sunt de făcut nişte aranjamente post-belice. Ştiţi dv., e ca la o lege: legea ca legea, mai greu e cu normele metodologice de aplicare a ei.
Trei sunt cele mai recente elemente care au intrat pentru mine în acest uriaş puzzle al spiritului. Primul, plăcuta surpriză pe care am avut-o urmărind postul TV al Patriarhiei române, Trinitas: oameni "open minded", discuţii libere, relaxate şi tocmai de aceea folositoare, invitaţi de toată mâna, de pildă Elisabeta Lipă sau Leonard Doroftei!
Al doilea, ziarul Lumina, editat de asemenea de Biserica Ortodoxă Română, unde am găsit inclusiv un comentariu avizat (şef de Bancă importantă) asupra cursului de schimb!
Al treilea, o sintagmă care m-a fulgerat într-o duminică. Deschisesem televizorul pe "Universul credinţei", de pe TVR1, dar în clipa aceea nu eram foarte atent. Era un reportaj despre o mânăstire, nu ştiu care, şi erau descrise frescele, printre care cea reprezentând Facerea - când am ridicat brusc capul auzind cuvintele: "o adevărată explozie, Big Bang-ul Creaţiei"!
Am zâmbit fericit. În loc să încercăm să anulăm teoria Big Bang, nu e oare mult mai firesc şi mai frumos să spunem că, dacă a existat un Big Bang, şi pe acela tot Dumnezeu l-a făcut?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
