Pentru a opera in Romania, Clemenceau i-l trimite lui d’Esperey pe generalul Berthelot, care constituie o armata a Dunarii. E obligat la aceasta reorganizare de hotararea lui Lloyd George de a-l lua pe generalul englez Milne de sub comanda lui d’Esperey si a-l trece sub comanda generalului Allenby, care isi avea cartierul general in Palestina. Britanicii voiau sa aiba cuvantul decisiv in ocuparea Constantinopolului. De aceea si trimit trupe la Kavala, la 28 octombrie, pentru o operatiune combinata asupra Constantinopolului.
Imperiul Otoman se rupe de Puterile Centrale
Actiunea anglo-franceza dinspre nordul capitalei otomane e concomitenta si succesiva cu aceea din Orientul Mijlociu. Aceasta din urma, condusa de generalul d’Allenby, obtinuse victorii decisive in Palestina si Siria, cu ocuparea Nazaretului (surprinderea cartierului general al generalului Otto Liman von Sanders, la 20 septembrie 1918), a Damascului si Alepului. Victoriile acestea, alaturate celor din Peninsula Balcanica ale lui d’Esperay, dusesera deja la caderea lui Enver Pasa si a lui Talaat Pasa la Constantinopol, la 7 octombrie. Noul mare vizir, Izzet Pasa, il convoaca la 16 octombrie pe generalul englez Townshend si ii cere sa negocieze o pace cu englezii. Townshend era fostul comandant al Kut-el-Amarei si cazuse prizonier la turci in 1916. Avusese parte de un prizonierat comod (cu intentie) si acum noii conducatori otomani apelau la serviciile sale. Prin Townshend se ajunge la capitularea de la Mudros (in insula Lesbos) din 30 octombrie 1918, semnata pe cuirasatul Agamemnon, chiar in ziua in care Ismail Hakki pasa preda cheile orasului Mossul in mainile generalului Marshall. Imperiul Otoman o rupea cu Puterile Centrale, demobiliza si urma sa suporte ocuparea aliata a punctelor sale strategice importante: Dardanele, Bosfor, Batum, Baku, Taurus.
Conventie fara participarea Romaniei
Intre timp, trupele lui d’Esperey ating Dunarea si Sava. La sfarsitul lui octombrie sarbii reintra in Belgrad. Guvernul Mihaly Karolyi al Ungariei incearca sa faca fata situatiei intrand in legatura cu generalul d’Esperey. Iar la 31 octombrie/13 noiembrie, delegatul guvernului maghiar, Bela Linder, semneaza alaturi de generalul Paul Prosper Henrys si de voievodul Zivojin Misic, Conventia de la Belgrad. Potrivit acesteia, guvernul maghiar isi retragea trupele la nord de linia Somesului Mare, de Bistrita, de cursul Muresului pana la confluenta cu Tisa, de Subotica, Baja, Pecs, de cursul Dravei, pana la frontiera cu Savonia. In acelasi timp, armata maghiara era demobilizata, cu exceptia a sase divizii de infanterie si doua de cavalerie, destinate sa mentina ordinea. Trupele Antantei aveau drept de libera trecere pe teritoriul Ungariei, ca si dreptul de a ocupa orice punct strategic, daca necesitatile militare o impuneau. In 15 zile, trupele germane urmau a parasi Ungaria. Totodata Aliatii isi luau angajamentul ca nu se vor amesteca in treburile interne ale Ungariei. Precum se observa, Conventia a fost incheiata fara participarea Romaniei.
Miscarea diplomatica a guvernului Karolyi
S-a intamplat asa pentru ca Romania nu era in acel moment in razboi, iar Conventia nu avea decat un rost militar. Dar ea dispunea si facea referire la un teritoriu pe care romanii din Transilvania tocmai declarasera in parlamentul de la Budapesta ca intra sub jurisdictia lor (Declaratia lui Alex. Vaida Voevod, din 18 octombrie). Totodata Conventia nu tinea seama de tratatul de alianta al Romaniei cu Antanta din 4 august 1916. Franchet d’Esperey va afirma in 1919 ca el nu stia nimic de prevederile tratatului cu romanii si ca respectivul act de la Belgrad nu avea decat un scop militar. Nu acelasi lucru il vor afirma ungurii, care acordau Conventiei o valoare politica. Adica ea ar fi consfintit o granita definitiva a Ungariei („Linia Diaz", cum a mai fost denumit aliniamentul trasat la Belgrad). Diplomatia Bucurestiului si istoriografia romana vor cheltui multa energie pentru a combate diplomatia si istoriografia maghiare. Un fapt este cert, miscarea diplomatica a guvernului Karolyi era inteligenta. Conventia, in fapt un armistitiu, incerca sa desprinda soarta Ungariei de acea a Austro-Ungariei (exista insa armistitiul Diaz, al Italiei cu Austro-Ungaria, valabil pentru intreaga Austro-Ungarie), recunostea, intr-un fel, existenta unei Ungarii independente, care trata cu Aliatii, impunea spre Romania o granita pe Mures, care nu tinea seama de tratatul din 1916 si lasa ungurilor intreaga administrare a teritoriului „Ungariei milenare", cum cu temei remarca generalul Radu Rosetti.
Cum reactioneaza Romania
Ce face in acest timp Iasul, capitala temporara a Romaniei? Miscarile sale diplomatice, politice si militare sunt lente. Guvernul Marghiloman profita de succesele Aliatilor pe toate fronturile si cauta sa-i determine pe Centrali sa fie din ce in ce mai concesivi cu termenii Pacii de la Bucuresti. „Am luptat cu tot ce-mi da experienta mea, cu tot darul meu de persuasiune, ca sa rup din clauzele tratatului astazi o bucatica, miine o bucatica si sa-l fac acceptabil", spunea Al Marghiloman in excelentul sau discurs din 17 decembrie 1919. Actiunea lui Marghiloman sustinea eforturile pe care le facea ministrul sau de Externe, C.C. Arion. Cei doi oameni politici obtin intr-adevar diminuarea prevederilor Tratatului de la Bucuresti.
Dar un astfel de demers diplomatic era de bun augur in conditiile in care invingatorii in razboi ar fi fost Centralii. Acest demers e desfasurat tot timpul guvernarii lui Marghiloman, e adevarat, dar el incepe sa dea roade dupa ce infrangerile de pe front ale Germaniei si aliatilor ei devin tot mai evidente. Odata cu ele, toate tratatele impuse de Centrali prin forta cadeau. Preocuparea de slabire a tratatului de la Bucuresti era necesara, dar nu ea era esentiala. Nu aceasta preocupare trebuia sa aiba intaietate. Ci aceea de a urmari evolutia operatiunilor militare din Balcani si a reactiona cat mai rapid si mai adecvat. Reactioneaza Romania in acest fel?
Generalul Christescu, sef al Marelui Stat Major - noua denumire, de pace, a Marelui Cartier General, denumirea de razboi -, numit in locul generalului Prezan, trimis in pensie la 5 aprilie 1918, in septembrie 1918 definitiveaza un proiect de operatiuni militare in cazul reintrarii Romaniei in razboi alaturi de Aliati. Potrivit acestuia un corp de armata, format din patru divizii, urma sa fie dislocat in Basarabia (Armata de Prut) si un al doilea, format din patru divizii, in regiunea Pascani, Roman, Bacau, Onesti, Panciu (Armat de Siret). Proiectul indica unitatile militare care urmau sa compuna cele doua corpuri de armata si etapele constituirii lor. Daca din partea guvernamentala acestea erau intentiile si materializarea lor, din cealalta parte, a „guvernului ocult", cum numea Marghiloman tot ceea ce era sub influenta Partidului National Liberal si a lui I.I.C. Bratianu, seful liberalilor, in taina desigur, ia legatura cu generalul Prezan, retras acum la mosia lui de la Schinetea, solicitandu-i colaborarea. In taina se reia contactul si cu colonelul Ion Antonescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
