În spate, o parte moartă a combinatului, care pe vremuri trepidade oţelul încins până la incandescenţă. Şarja lumina noapteacasele. Le încălzea. Părea că acestea se incing gata să renunţe laîmbrăcămintea de cărămidă şi la zugrăveală şi să devină şi eleoţel.
Nu mai este aşa. Reşiţa mai produce din când în când metal. Rar.Aşa citesc în ochii unor intelectuali, unde mai sălăşluieştemândria de-a trăi în oraşul foştilor oţelari. Nici vechile cuptoarede fontă din 1771 nu vor mai rămâne în picioare, odată ceproprietarul rus va vinde tot ce va putea din combinat, inclusivistoria oraşului. Da, istoria oraşului e de vânzare, dacă profitulo cere.
Într-o epocă în care simţul valorii s-a pierdut, într-o epocă încare simţul istoriei s-a pierdut, pe apele Bârzavei trece totuşi,în aburii dimineţii, bucuria. În această dimineaţă, se deschideLibrăria "semn de carte". Cu totul neaşteptat, o librărieparticulară a apărut ca din nimic în plină criză a cărţii, în spateatârnându-i o aripă moartă, cu geamuri fumurii, a combinatului, iarprin faţă trecându-i tramvaie ce-ţi dau impresia c-or să deraiezeîn fiece clipă, în timp ce poartă oamenii spre treburile lor.
O casă veche, cu două curţi, încălzită de lemnul care-o îmbracă.Aici, Camelia şi Lucian Duca s-au aventurat într-un nou proiect:cărţi, în română, germană şi engleză, reviste, lucrări de artă, unceai de plante.
Nu sunt, totuşi, singuri în această întreprindere, ci au alăturiun partener de ţinută, participant la toate evenimente culturaleorganizate de cei doi. Este vorba de Radio Reşiţa. Printre cărţisau în curtea triunghiulară, demnă de învăţăturile lui Eucliddespre geometrie, au loc lecturi de poezie, lansări de carte,simpozioane ştiinţifice. Copiii din Reşiţa vin alături de CameliaDuca să înveţe desenul, coruri de tineri şi foarte tineri vin săcânte de Ziua Copilului, sărbătorindu-şi ziua prinmuzică.
Librăria are şi valenţa unei galerii de artă, expunând lucrăride sculptură în lemn, dar şi picturi, fotografii. Cu toate că aîmplinit de curând o lună, librăria a devenit un venue, cumar spune englezii, ceea ce înseamnă un loc în care cultura îşiclădeşte cu fiecare zi aşezământul.
Iar proiectele celor doi nu se opresc aici, căci vor amenajafoarte curând spaţiul din cealaltă curte, încă plin de o vegetaţieluxuriantă. Când va fi gata a doua curte, va începe seriaconcerelor de jazz şi rock. Librăria va deveni astfel mai degrabăun centru cultural, gata să capteze pasiunile reşiţenilor şi aleinvitaţilor din Caraş-Severin şi din ţară, gata să le dea glas.
Pentru mine, se numeşte librăria de suflet. Şi uşilelibrăriei nu se închid chiar la ora care stă scrisă pe uşă, căcidiscuţiile aprinse de după un eveniment pot ţine ore în şir, pânăla miezul nopţii. După un recital de poezie, am stat de vorbă pânăîn crucea nopţii, iar seara a fost încheiată de o poezie citită lalumina lumânărilor, pe când literele de pe hârtie abia se vedeau.Ce se vedea cu mare limpezime erau sufletele noastre, adunateacolo, în triunghiul lui Euclid de la Reşiţa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
