Zilele trecute, m-am pus pe răsfoit o carte "veche". Mă întorcla ea când şi când, la intervale neregulate, după un orar ciudat,care mă ia şi pe mine pe nepregătite. Dar fiecare lectură îmiprocură delicii de nedescris. Găsesc mereu într-o observaţie,într-o întorsătură a frazei, într-un diagnostic sau într-o ironieceva proaspăt, ceva care să-mi cureţe mintea şi ochii de praful şinoroiul cotidian. De data asta, am dat peste un pasaj pe care îmipermit să-l reproduc aici:
"În epoca de tranziţie, prin care a trebuit să trecem ca să ieşimdin starea de umilinţă în care eram căzuţi şi să ne ridicăm la oviaţă civilă şi politică, am putut avea multe şi mari decepţiuni,am putut întâlni în cale fel de fel de caractere: oameni, uniislabi de înger, cari la momentul chemării au lipsit de la datorialor, alţii, regretând o stare de lucruri în care trăise, care leconvenea şi le profita poate, se uita cu dor la trecutul ţării; pealţii, îngrijaţi de repegiunea cu care se succedau aspiraţiunile şiexigenţele naţionale, rămâneau înapoi; pe mulţi îngâmfaţi desuccesele naţiunei, la cari nici cu gândul nu gândise, îşiatribuiau lor tot meritul, fără a voi să recunoască cea mai micăparticipare nici mersului natural al lucrurilor, niciîmprejurărilor dinafară. Am putut vedea oameni orbiţi de invidiesau de ambiţie care nu au cruţat nici intriga, nici clevetireapentru a ajunge sau pentru a se susţine la putere sau la favoare,sau pentru a-şi face o popularitate."
Dacă n-aş fi amintit de la bun început despre cartea "veche"; dacăaş fi umblat puţin la topica şi stilul autorului; dacă aş ficonstruit altcumva aceste rânduri, cu siguranţă că paragraful demai sus ar fi putut trece drept o analiză laconică, rece şinecruţătoare a prezentului.
Dar el nu a fost scris nici ieri, nici alaltăieri, ci pe la 1880,de lucidul şi savurosul, cel puţin pentru mine, Ion Ghica. Şi el neaminteşte, astăzi, că locuim într-un soi de eternitate nătângă şipăguboasă, că arătăm acum ca în anii '90 ai sfârşitului de secol XXşi la fel arătam şi în anii '80 ai sfârşitului de secol XIX.
Suntem pereni în metehnele şi tarele noastre. Multe dintre elele-am transformat în virtuţi şi le privim ca pe nişte odoare.Măcinăm la moara neputinţei cu sârg şi îndărătnicie. Ne-amdescoperit vocaţia statului pe loc. Mimăm modernitatea, justiţia,morala, educaţia, democraţia. O facem cu o voluptate bolnăvicioasăşi cu rânjete superioare, în vreme ce în jurul nostru totul aînceput să miroase urât şi alarmant.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
