Titlul de mai sus mi-a fost sugerat de o marturisire a artistei, reprodusa si in catalogul admirabilei expozitii personale gazduita in aceasta toamna de Muzeul Taranului Roman - sala "Irina Nicolau". Un eveniment artistic ce poarta semnatura uneia dintre cele mai pretuite specialiste in arta modelarii portelanului, Gherghina Costea. Dupa mai bine de treizeci de ani de cariera, artista se afla abia la a cincea expozitie personala, din care una organizata in strainatate intr-una din patriile europene ale portelanului: Germania.
O ciclicitate ce ofera modelul de exigenta si rigorism al cercetarii ei creative, idealurile sale estetice avand in aceste doua atribute un temei ireductibil. Este unul din exponentii prestigiosi ai breslei sale artistice, prezenta sa in majoritatea saloanelor consacrate artelor focului fiind o constanta si un reper reprezentativ prin prestanta performantelor sale creative.
Asadar, o expozitie de arta ceramica gandita si migalita indelung, anume pentru spatiul ambiental oferit de Muzeul Taranului Roman. Gherghina Costea a elaborat in acest sens un concept expozitional construit in jurul unei idei, ceea ce confera profunzime si coerenta discursului sau plastic, in ansamblu. Pornind de la realitatea obiectiva, materiala a "pamantului", perceput ca esenta matriciala, germinativa, vie a unei meta-realitati - de data aceasta, subiective, indestructibil legata de facultatile imaginative, poetice ale creatorului - Gherghina Costea initiaza un proces de metamorfozare a substantei minerale primordiale. Pe care o plastifiaza, mai intai, cu ajutorul apei - alt element primordial din codul mnemonic al Facerii - returnand-o apoi, in trup si plamada innoita, prin mijlocirea miraculoasa a focului, universului mineral originar.
Acest tip de ritual/mister, ce reconstituie iterativ, prin ingeniozitate tehnologica si cutezanta/visare poetica, marele gest creator asa cum este el conservat de memoria ontogenetica a umanitatii, are si pentru Gherghina Costea o functie aproape magica. Careia i s-a dedicat cu o pasiune niciodata slabita, dar si cu o verva iscoditoare, ce a impins iscusinta profesionala deopotriva spre exercitiul virtuoz, dar mai ales catre implinirea revelata a viziunii sale plastice.
"Terra incognita" este genericul sub care si-a asezat artista acest proiect expozitional. O formula ce rezuma infinitatea organica si structurala a materiei minerale cu care lucreaza, dar si bogatia de sensuri si forme pe care aceeasi materie o poate imbraca la capatul aventurii creatoare a omului. Ceramista desluseste in aceasta relatie palpitul divin si imboldul luminator, care germineaza viata si destinul formelor sale, nutrind totodata si energiile spirituale ale celei ce le plamadeste. Este mai mult decat un crez estetic sau artistic complezent. Pe o astfel de cale, "a celor alesi", pare sa fi ajuns Gherghina Costea la superbia atat de rafinat scenografiata a spectacolului vizual pus in opera in incinta Muzeului Taranului Roman.
Artista isi conduce privitorul in universurile facsinante ale fapturilor vegetale, sugerand pulsatiile ascensoniale si vitaliste ale sevelor (esente ale Pamantului!) si variabilitatea polimorfica a fiecarei plamade, tradusa in gigantesti simboluri plastice ale incoltirii, inmuguririi, infrunzirii, lastaririi, infloririi, fructificarii, desfrunzirii... Totul in nuante imaculate supuse unor puternice ecleraje, ca de la inceput de lume, lumina fiind introdusa in ecuatia plastica ca o sublimare a focului, menita sa amplifice aura spirituala a obiectelor, inducand o difuza stare de sacralitate. Ma gandeam, la un moment dat, admirandu-i monumentala suita de sculpturi ceramice in portelan la "gradina de dinaintea lumii" - acel eden preadamic, primordial si atotstapanitor, in care Viul, puternic si fragil, totodata, vibreaza intre transparente diafane si adumbriri opalescente! Apoi toate acele alegorii metaforice ale "Regenerarii", ori ale "Rodniciei", ale Timpului care se scurge (in acel flux de gresii petaliforme hiperpolizate), purtand insemnele cromatice ale oxidarii (imbatranirii, vestejirii) sau acele "pupe" si tulpini din fibre de cocos si iarba de mare, din care irump fractalii din portelan ce evoca o lume botanica, florala, ori osificata precum cea a exoticelor vestigii animaliere litorale. Dar componenta care justifica in sensu verbis conceptul de "pamant necunoscut" este acea tentativa singulara de a da contur si expresie viabila unei materii insolite - "pamantul de pestera" - intr-un act experimentator suprem, pe care artista promite ca il va continua sensibil si novator.
O alchimie a necunoscutului, asadar, pe care modelarea misterului in starea lui genuina il poate duce la revelarea unor forme ce anticipeaza fantaste geneze mineralogice si nemaivazute chipuri ale lutului si visarii ingemanate in gestul, insolent adesea (in genialitatea si candoarea lui), al artistului autentic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
