Tara Lapusului-Cluj-Bucuresti-Osaka-Londra-Bucuresti, iata traseul unei cariere exemplare de artist, trecut cu putin de varsta jubileului. Dupa extraordinara demonstratie de ansamblu sculptural DesOrient Expres, de la Muzeul Taranului Roman, din luna mai, Mircea Roman a oferit, incepand cu 18 iunie, Complexului de la Mogosoaia, in tandem cu pictorita Anca Muresan, un grupaj de piese spatiale (siluete si portrete monumentale) si linogravuri de mari dimensiuni. Tandemul expozitional se reia cu piese de grafica si pe simezele Anticariatului Curtea-Veche, cu discursul exegetic al lui Erwin Kessler, intitulat Neted.
De peste 20 de ani, sculptorul Mircea Roman a investit o talpica de lemn, adica un fragment de scandura, drept cheia de bolta a unei productii sculpturale "construit-figurative", de mare forta generatoare. Sipcile lipite, imbricate, zidite ridica trunchiuri piramidale peste care, intr-un gest disperat, se anina cate un chip, la randul lui obtinut din placari de scandurele. De obicei cu bratele amputate, personajele lui Mircea Roman sunt terminale anxioase ale unor esafodaje care tin de umanismul rudimentar si agresat. Planurile-stavilar sau turnurile figurate, inclinate ori pliate, inaintand cu bustul ca un ultim zvacnet al frangerii, emana sentimentul solitudinii oprimate. Lemnul lasat natur este lipit cu gudron si incondeiat cu miniu. Cele trei nuante sunt primordiale pentru un regim de austeritate si supravietuire. Probabil ca asa arata Arca Potopului. Chipurile ascutite si halucinante ale personajelor lui Roman pot fi prorele unor astfel de arce. Trimiterea la stilizarile arhaice, fie ele asiriene sau precolumbiene, de figuri din placute de piatra, se insinueaza dincolo de expandarea dimensiunilor, pana la monumental, in ansamblurile lui Mircea Roman. Terminatia picioarelor, cele doua radacini cu bulbii degetelor, sunt formele care lesteaza lazile piramidale unite in clepsidra si, mai nou, pliate si adosate la zid. Gatul si gleznele, mereu privilegiate de figurativul lui Mircea Roman, sunt istmurile intre uman si reificat, conductele comunicante ce trec prin lazile-trup, intre chip si portretul talpilor. Statui-coloana cu asprimi catalane, rastignitii fara brate, devin, la limita, cutii-palnii, un hau al cofrajului, deschideri de hote, la care doar talpile marturisesc umanul, ca fragmente. Fragmentele care se imbina intr-o carcasa nu intregesc niciodata figurativul marca Roman. Sunt fragmente care construiesc un trunchi trunchiat si, in ultimii ani, un trunchi decapitat, unde se casca un hau, o stranie cutie de rezonanta a lemnului. Daca in sculptura noastra Napoleon Tiron a inaltat homunculi din surcele, Doru Covrig a facut Golemi din cartoane presate si alte deseuri, Simion Moldovan ridica humanoizi din lemn si deseuri industriale, numai Mircea Roman nu "incheie" figura. Procesul lui de elaborare fiind unul ingenios, de placare compacta, apt de finitudini circulare, fragmentarea, frangerile, retezarile si impostarea personajelor sale este, prin aceste consecvente retezari, transmitatoare de tragism. Inceput cu grija, parca din varful unghiilor de la picioare, pattern-ul uman nu se va intupa definitiv niciodata. Ramane un vestigiu cu o istorie dureroasa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
