Ziarul de Duminică

Gesturile care ne trădează/ de Ziarul de duminică

Gesturile care ne trădează/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

14.02.2013, 23:52 138

Rudolf Steiner

Bazele naturale ale alimentaţiei

Univers enciclopedic/Triade

Conferinţe selectate şi cuvânt înainte de Kurt Th. Willmann. Traducere de Michael Buchholtzer. Conferinţele despre alimentaţie ale lui Rudolf Steiner destinate publicului larg se află în relaţie nemijlocită cu concepţia ştiinţei spirituale despre istoria culturii şi educarea spirituală a omului. Volumul cuprinde instrucţiuni dietetice privind cerinţele alimentaţiei şi reprezintă un veritabil ghid pentru un mod de viaţă sănătos. Ni se deschid perspective spre o viitoare nouă dietă, spre metode de îmbunătăţire a fertilităţii solului şi a calităţii vieţii.

Joseph Messinger

Gesturile care îi trădează pe politicieni

Editura Litera

Prefaţă de Loredana Ivan. Traducere din limba franceză de Aurelia Ulici. Vreţi să ştiţi ce gândesc de fapt oamenii politici şi mai ales când spun minciuni? Studiaţi-le gesturile şi posturile, cu precădere trei dintre ele: cum îşi încrucişează braţele, cum îşi incrucişează degetele, la ce ureche ţin telefonul atunci când vorbesc. Aflaţi care sunt profilurile gestuale - Cartezian, Challenger, Creativ, Idealist, Narcisic, Relaţional, Senzitiv şi Tribal - şi învăţaţi să vă recunoaşteţi propriul profil!
Psiholog şi scriitor, expert în comunicare nonverbală şi în limbajul gestual, Joseph Messinger trece în revistă gesturile care trădează personalitatea politicienilor. Autorul a petrecut mai mult de şase luni în Adunarea Naţională, printre deputaţii francezi. Le-a studiat fiecare gest în timpul dezbaterilor, în emisiunile de televiziune sau în cadrul întâlnirilor cu electoratul. Aceste gesturi, mai ales atunci când "spun altceva" decât spun cuvintele, ne dezvăluie adevăratul profil psihologic al celor care aspiră la funcţii în stat.
Gesturile care îi trădează pe politicieni este o lucrare esenţială pentru a descifra atitudinile, posturile şi, în consecinţă, ipocrizia oamenilor politici. Cartea este utilă atât specialişlilor în psihologia comportamentală, cât şi publicului larg, căruia îi va oferi o lectură facilă, cu exemple sugestive şi actuale. Învăţaţi să recunoaşteţi gesturile care îi trădează pe politicieni şi votaţi în cunoştinţă de cauză!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO