Ziarul de Duminică

IASII LUI CRETU/ Cobadin, centrul lumii

IASII LUI CRETU/ Cobadin, centrul lumii
16.03.2010, 15:32 1344
Citesc mereu cu plăcere textele lui AlexŞtefănescu din "Ziarul de Duminică"; autorul lor are suficient umorincât să surprindă, aproape de fiecare dată, intâmplări amuzante,povestite cu o bonomie care face agreabile chiar şi nişte creaturiatât de orgolioase şi atât de predisupuse, tocmai din aceastăcauză, la alunecarea in ridicol cum sunt scriitorii. Criticulmemorialist nu are insă răutăţi inutile, maliţii muşcătoare, ci purşi simplu decupează din memoria sa scene pitoreşti, de un haznebun. Adunate cândva intr-o carte, aceste cioburi de memorie voroferi pasionaţilor de cancanuri un puzzle pestriţ, din carevor putea reconstitui culisele vieţii literare din ultimeledecenii.
In fine, in data de 16 februariea.c., dau peste următorul paragraf de deschidere, al unui articolintitulat Scriitori la ţară: "Era in februarie 1972, aveamdouăzeci şi patru de ani şi lucram ca redactor la revista «Tomis»din Constanţa. In martie urma să plec in armată. Ca redactor alrevistei «Tomis», am fost cooptat intr-un grup de scriitori şiactivişti care avea «sarcina» să participe la o intâlnire cucititorii intr-un sat (nu-mi aduc aminte numele satului; fiindoriginar din Bucovina, toponimele din Dobrogea mi s-au părutintotdeauna ciudate şi greu de memorat: Topraisar, Cobadin etc.).Intâlnirea făcea parte din programul «Luna cartii la sate»".Care e problema? vă puteţi intreba. Pentru dumneavoastră nu o finici una, dar pentru mine, dobrogean până-n vârfurile unghiilor,exilat din pură intâmplare in capitala Moldovei (dacă admitem căastfel de intâmplări chiar există - eu nu prea cred asta!), măzgândără atâta nonşalanţă in recunoaşterea propriei ignoranţeprivitoare la geografia Dobrogei. Glumesc, desigur şi, tot intr-unspirit de glumă, pe care l-am exersat de câte ori m-am intâlnit cudl Alex Ştefănescu, am să-i ofer amical câtevainformaţii.
Ceea ce trebuie să precizez dela bun inceput, pentru a fi bine inţeles, este că, deşi născut inspitalul din Medgidia, am copilărit şi am deschis ochii către lumein... Cobadin. Satul dobrogean mi se pare, şi azi, buricul lumii.Acolo e acasă, chiar dacă in Iaşi am o familie (mai exact, osoţie şi un copil), o casă, un serviciu, nişte prieteni, o maşinăşi o bibliotecă fără de care n-aş mai fi eu. Acolo mă simt insă celmai bine, mă liniştesc şi devin, iar, copil. Dar să depăşesc acestmoment lacrimogen. Să trec la lucrurile concrete. Cobadin este ocomună foarte mare; când eram eu copil număra peste 10.000 desuflete, iar eu eram tare mândru că este cea mai mare comună dinjudeţ. Situat pe drumul naţional Constanţa-Ostrov, la 40 dekilometri de mare si 25 de Adamclisi, satul e un loc greu dedefinit. Asta pentru că e un spaţiu etno-lingivistic (aş adăuga şicultural, dar mi-e teamă să nu par semeţ) pestriţ: turcii incă işiau cartierul lor, tătarii aşijderea, iar aromânii ("machedonii",cum le spune lumea), veniţi, in mare parte, la inceputul ultimuluirăzboi, din Bulgaria, ocupau, in copilăria mea, vechile casenemţeşti, mari, dinspre gară, situate la şosea şi aveau, mai toate,ţarcul oilor chiar la intrare, in bătătură, ceea ce emana in jur unmiros liniştitor, la care tresar şi azi. Căsătoriile mixe nu erauşi nu prea sunt nici azi tolerate. La sfârşitul secolului alXIX-lea, in sat s-a aşezat o mare comunitate germană, epurată in1941: mai rămăseseră, până de curând, când au murit, doi nemţi incomună, ambii foarte gospodari şi de omenie. De la nea' Carolmergeam mereu in jurul Paştelui cu tata să cumpărăm salată şi alteverdeţuri şi ne minunam de grădina aliniată la milimetru. Există şiazi un cimitir al germanilor, cu cruci mari, sculptate decent inblocuri masive de calcar, acoperite cu licheni.
Când a ajuns in Cobadin, in anii'50, bunicul meu, miliţian de treabă, numit apoi şef de post(singurul care a rezistat peste 25 de ani in sat, neavând conflictecu oamenii), a găsit un sat rupt in două: pe de o parte, eraumusulmanii, cu cartierele lor de bordeie lipite cu pământ, pe carecreşteau in voie bălăriile, cu oameni simpli, care trăiau parcă insecolul al XV-lea, fără să cunoască limba română şi fără să le pesede ceea ce se intâmpla dincolo de partea lor de sat, cu tătariicare se aprindea repede şi scoteau cuţitul din orice şi zona maideschisă, mai civilizată, care fusese populată de nemţi. Uşor-uşorsatul s-a ridicat şi, in 1989, era pe punctul de a deveni oraş(agroindustrial, e drept). Altfel, există câteva blocuri, un cămincultural mare, arătos după renovare, pe care scrie, azi, la vedere,"Casa de cultură" (intr-o latură a lui se află şi o pancartă careanunţă ca acolo sunt... "Galeriile de artă"). Cum Alex Ştefănescuvorbeşte şi de o existentă sală de spactacole, presupun căintâlnirea evocată de el a avut loc chiar in Cobadin, de vreme cesatele mărunte din jur aveau o coşmelie pe care scria, de formă,"Cămin cultural", cu câte o sală mică şi intunecoasă de şedinţe, nupentru spectacole. Piaţa cea mare din "centru" este străjuită dedouă statui, una mai impunătoare şi mai veche, a soldatuluinecunoscut (pe care autorităţile o vopsesc in apropierea zilei de 1Decembrie, când se depun coroane de flori), alta (de fapt, un bust)mai recentă, făcută chiar de cel imortalizat in ipsos, un general,veteran de război.
Satul a avut unul dintre celemai mari IAS-uri din judeţ (tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, alucrat ca inginer-şef acolo), un CAP, un SMA, are mai multe şcoli,un liceu mare cât orice clădire similară de la oraş (mama mea esecretară acolo), bănci, CEC, gară, birou de cadastru, notariat,supermarketuri, crâşme de cartier cu zecile şi localuri maiacătării in centru, două biserici şi o geamie (foto 1), din care seaude periodic vocea lunguiaţă a hogelui indemnându-şi credincioşiila rugăciune, din ce in ce mai multe cimitire, un stadion şi, decurând, dat fiind orgoliul unora, două echipe de fotbal care joacăin divizia "onoare" ş.a.m.d. Comuna este inconjurată de păduri, dince in ce mai subţiri, din păcate şi, la 10 km, se află o baltă carese intinde de-a lungul câtorva sate, intr-un peisaj carstic de-adreptul cuceritor. Pescarii cu experienţă trebuie să fi auzit debalta de la Negreşti-Conacu.
De când mă ştiu, am locuit, deşila ţară, la bloc. Tot in blocul de lângă primărie mă intorc şi acumde câte ori am ocazia, in camera mea din copilărie şi simt căalergătura de peste an a luat sfârşit şi că pot, in fine, să mărelaxez. Cobadinul se situează, pentru mine, in afara timpului şicred că aşa o să fie mereu. Nu mi-au mai rămas mulţi prieteniacolo, dar unul dintre ei imi este şi naş şi cred că sunt norocoscă am prieteni pe care ii ştiu de când mă ştiu pe mine. Ce să maispun? Acolo se află intreaga mea copilărie, cu toată mitologia ei,de care nu m-am rupt până astăzi. Tot acolo mi-am scris mare partedintre cărţile de până acum, profitând de răgazul verii şi deconfortul de a redeveni, sub protecţia mamei, liber de oriceobligaţii.
In Cobadin s-a născut, in 1909,poetul suprarealist Virgil Teodorescu (foto 2), care şi evocă satulinceputului de secol al XX-lea in nişte pagini cu iz memorialistic.Am de gând să vorbesc cu primarul să numească măcar o străduţă,dacă nu ceva mai acătării, după autorul Blănuriloroceanelor. Din Viişoara, sat ce ţine de comuna Cobadin, eraPericle Marinescu, pe care, in calitatea sa de redactor al revistei"Tomis", dl Alex Ştefănescu trebuie să-l fi cunoscut. In fine, ospun cu modestie, in Cobadin am absolvit şi eu primele cinci clase:când ne-am transferat la o şcoală din Constanţa, eu şi fratele meugeamăn am simţit că s-a rupt iremediabil ceva. Şi aşa a şi fost. Nul-am luat niciodată peste picior pe Cioran când i-am citit paginiledespre pierderea paradisului din Răşinari.
In Iaşi, impart aceeaşislăbiciune faţă de comuna dobrogeană cu Maria Magdalena Szekely,ilustru universitar, istoric medievist. Ştiu că mai sunt vreo 2-3familii de "refugiaţi" pe care viaţa i-a dus atât de departe.Pentru toţi, bag mâna in foc, nici Iaşul, nici Bucureştiul, niciConstanţa nu se compară cu satul copilăriei mele,Cobadin.
Sigur că acest articol nu arealt scop decât unul informativ. Sunt convins că, de acum inainte,dl Alex Ştefănescu, dacă va rămâne la fel de opac in faţatoponimelor dobrogene, nu va mai confunda Cobadinul cu nici un altsat.
In plus, l-aş mai anunţa peaceastă cale despre un lucru la care ştiu, pe propria-mi piele, cănu poate rămâne indiferent: că ar putea găsi oricând acolo unghiudem excelent, făcut de turcii din sat din carne de oaie şi decal (nu strâmbaţi din nas, nu se compară cu nimic sub aceeaşidenumire, incercat de mine) şi o pastramă de oaie extraordinară, obrânză a machedonilor cum nu am mai mâncat nicăieri, şuberec şibaclavale după pofta inimii. Mă indoiesc că, dacă ar fi gustat dinaceste trufandale, simpaticul critic nu ar mai fi putut puneCobadinul in rând cu alte sate dobrogene...

BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.

AFACERI DE LA ZERO