Anul acesta are pentru Iasi o semnificatie speciala: in 2008 se implinesc sase veacuri de la atestarea sa documentara. Nu stiu cum se vor fi gandit autoritatile sa marcheze momentul, dar aspectul edificiilor care au adus faima orasului nu s-a schimbat mult in bine.
E drept, ruinelor nu le lipseste farmecul, fiind chiar un pretext ideal pentru meditatia neagra si voluptuoasa melancolie, altminteri foarte in spiritul locului. In orice caz, Iasiul nu seamana cu Venetia, in pofida marturiilor unor vestiti calatori din trecut, si frumusetea discreta a decrepitudinii se estompeaza acut, cand nu dispare cu totul, ca si cum n-ar fi fost. Inconjurat din toate laturile de un imens santier, Palatul Culturii tinde sa-si piarda grandoarea de altadata si sa cada efectiv in paragina, asa cum arata astazi, cu tencuiala cazuta si turnuletele asimetrice, inclinate parca a mirare spre amenintatoarea groapa de fundatie a proiectatelor blocuri din jur. Renovarea hotelurilor Select si Traian merita toata lauda, ca si reamenajarea inteligenta a izvorului de la Rapa Galbena, cu proximitatile aferente. Universitatea arata, de asemenea, splendid, insa Piata Unirii sufera cumplit de pe urma ambitiilor edilitare ale actualului primar, priceput mai mult la fotbal decat la arta. Bine macar ca pretentiile de estet ale lui Gheorghe Nichita sunt mai modeste decat ale predecesorului sau, iubitor de statui si istorie nationala! La urma urmei, sportul nu-i atat de nociv pe cat gargara patriotismului de doi bani. Oricum, cu voie sau fara voie de la primarie, lucrurile isi urmeaza cursul firesc.
Pe strada Lapusneanu, despre care am spus cate ceva in episoadele anterioare, felinarele si bancile de fier forjat, plasate pretutindeni, creeaza un efect retro de toata frumusetea, in ciuda impresiei neplacute datorate amestecului de vechi si nou, in maniera pestrita a kitsch-ului din zilele noastre. La Corso, acum un local pentru pustanii de bani gata, nu mai calca deloc boema, cum nici in ultraluxosul Traian nu se mai aduna scriitorii sa joace sah sau table, la un pahar de vin si de vorba (aici veneau regulat si taciturnul Sadoveanu, sahist patimas, si sonetistul Mihai Codreanu, si veselul Pastorel, aici a facut senzatie Ibraileanu aparand intr-o zi la brat cu frumoasa Olga Tocilescu, tanara sa asistenta de la Universitate, in fine, aici venea lumea buna, elita care a dat stralucire acelei societe polie de odinioara). O relicva din alta epoca, relativ recenta, este cinematograful Tineretului (unde se puteau viziona candva filme la pret de nimic, printre fluieraturi si zgomot de seminte sparte, combustibil masticatoriu furnizat chiar la intrare de niste tiganci extrem de persuasive), edificiu ce va fi probabil in curand daramat, spre regretul multor nostalgici. Abia cofetaria Tuffli sau Anticariatul Grumazescu, am vazut, pastreaza o patina veritabila, sau macar apropiata de calitatea acelui trecut evocat cu infiorata placere ori de cate ori se iveste prilejul.
In imediata vecinatate au fost exilati de curand buchinistii, cu tarabele lor din ce in ce mai jerpelite, pe masura dezinteresului crescand fata de lectura. Privelistea e totusi incantatoare, ca in tablourile cu tenta melancolic-decadenta, infatisand crepusculul unei lumi in destramare. Si cate secrete nu ascund volumele aruncate claie peste gramada in insalubrele cutii de carton! Cine or fi fost, oare, Dita si Krol, personajele enigmatice ale caror nume s-au pastrat pe pagina de garda a sutelor de volume intrate numai in posesia mea? Amintesc, dintre atatea altele, Cantecul Nibelungilor, in talmacirea exceptional versificata de Virgil Tempeanu, cu desenele stilizate dupa o figuratie anguloasa, precisa si aspra, in acord cu intunecata viziune a poemului. Sau Renart Vulpoiul, sau Faust-ul in traducerea lui Blaga, din care amicul Dragos Cojocaru obisnuia sa-mi citeze pasajele apostilate de fostul proprietar cu vadita satisfactie de cititor hedonist: "Nimic duminica nu matura mai bine decat mana/ Ce-a maturat prin casa toata saptamana", ori "Ti-o spun asa,-ntre patru ochi/ O curva esti, nu-ti fie de deochi!" s.a.m.d. Unde sunt acum Dita si Krol? Ce dezastru o fi facut ca minunata lor biblioteca sa se risipeasca in cele patru vanturi?
Dar Dan Petrescu, celebrul lider al disidentei iesene din anii '80, inteligentul editor si redactor de la Nemira, jurnalist temut si ramas de pomina pentru intransigenta si radicalismul judecatilor sale morale? Ce s-a ales de cartile domniei sale daca ultima oara, acum cateva saptamani doar, am pus mana pe Scena literaturii, de Mihai Dinu Gheorghiu, si Paradoxul lui Solomon Marcus, ambele cu dedicatii tusante, afectuoase? Cum or fi ajungand cartile acestea la anticariat? Reflectand la rizibila istorie postdecembrista a rezistentei anticomuniste de pe malurile Bahluiului, ma tem de ce e mai rau. Probabil in fosta locuinta a lui Dan Petrescu, unde am auzit ca nu mai sta nimeni de multa vreme, au patruns prin efractie niscaiva agenti sub acoperire, care n-au indraznit sa plece cu mana goala. Alta explicatie nu gasesc, deocamdata. La ceas festiv, Iasiul parca ar vrea sa se desparta de propriul sau trecut fara resentimente, cu zambetul pe buze.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
