Ce să înlocuiască literatura, mă întreb de câte ori aud în jurulmeu discursuri înflăcărate despre menirea civică a scriitorului.Discursul politic, angajarea atâtor organisme şi instituţii ce audrept scop declarat civismul şi societatea civilă, acţiuneareparatorie a justiţiei?
Trebuie ca subiectul scriitorului să fie ultima dramă văzută depublic la televizor, să dezbată ultima mare controversă a lumii, săaibă justeţea corectitudinii politice? Sigur, poate fi, dar nu eobligatoriu.
Imediat după ce o măicuţă s-a stins legată pe o cruce, de carefusese ţintuită pentru exorcizare, s-au scris cărţi şi piese deteatru despre ceea ce s-a chemat "Cazul Tanacu" (fotografiareproduce o scena din spectacolul "Spovedanie la Tanacu"). Ele auspeculat orizontul emoţional al publicului, pe un canal gataîncălzit, dacă nu cumva înfierbântat de către media, şi s-aureîntors în ceea ce fusese un fapt divers. Nici "Lizoanca" DoineiRuşti -pornind tot de la un fapt semnalat de presă - nu a menţinutmai mult decât a reverberat ca ecou faptul brut interesul pentruroman.
Astfel de subiecte beneficiază de publicul gata format, pot fiîn atenţia unei mase o vreme, dar sunt uitate sub presiunea altorşi altor fapte ce sensibilizează. Îmi este greu să prevăd care vafi soarta lor peste câţiva ani: se vor mai fi citind cu aceeaşiaviditate, vor mai fi preamărite de critici care cer imperativracord cu realitatea fierbinte, angajare a scriitorului, sau, cazuluitat fiind, lumea va da indiferentă, ridicând din umeri lasubiect?!
Nu subiectul în sine şi actualitatea lui vor fi rezistente întimp, ci "cantitatea" de literatură cuprinsă. Un subiect prostscris poate fi interesant prin reverberaţiile sale extraliteraredoar o vreme şi va rămâne doar o pagină prost scrisă fără interespentru cititorii viitori!
De o voce notorie, puternică şi credibilă e de multe ori nevoie.Din postura lor de personalităţi cunoscute şi apreciate, scriitoriipot lua poziţie, pot sensibiliza şi pot înclina balanţa în favoareaunei cauze juste. Ei îşi pot folosi doar statutul pe care îl au înopera civică, nicidecum nu îi poţi obliga să îşi pună opera înslujba cauzelor imediate care animă omenirea. Mi i-aş doriangajaţi, programatic şi perseverent, în cea mai nobilă cauză alor: literatura. Pentru că de dispariţia făgeţelului de pădure, depericolele încălzirii globale, de situaţia democraţiei şidrepturilor omului din Cuba lui Fidel, de soarta câinilorcomunitari ar trebui să se preocupe cei deseori plătiţi să o facă,ori cei care toacă fonduri spre a se ocupa de aşa ceva.
Mai ales la noi, scriitorii -unii dintre ei - sunt folosiţi casfintele moaşte pe vreme de ploaie: sunt chemaţi să alunge secetadin politică, din justiţie, din corupţie şi chiar seceta dinminţile politicienilor în vremuri de criză şi de inundaţii. Suntgravi, au elocinţă, dar au doar notorietatea, nu şi autoritatea îndomeniile respective. Iar notorietatea nu i-a adus-o lui TudorOctavian, de exemplu, situaţia digurilor şi despăduririlor dinRomânia ultimilor 20 de ani. Cu toate acestea, îl vedem aproapeseară de seară chemat să încline balanţa dreptăţii în fotbal,problemele de mediu, în chestiuni politice, în probleme deprocedură parlamentară. Cam tot ceea ce este subiectul zilei este opreocupare gravă şi responsabilă a scriitorului Tudor Octavian. Înmai puţine rânduri - ca să nu zic niciodată - nu l-am văzut a luaatitudine în problemele literaturii, culturii române care or aveaşi ele nevoie de a fi susţinute, impuse în atenţia publicului.
Să nu ne amăgim; prezenţa activă în plan civic a scriitorilor nurezolvă problemele culturii şi nu întoarce nimănui privirea cătrecultură. Scriitorii apără cauzele tuturor, dar mai nimeni nu apărăcauza lor. Iată, nici măcar ei. Nu militez pentru închidere încercul (mic, în raport cu problematica lumii) literaturii (deşiliteratura bună cuprinde întregul cerc al problematicii lumii, dela origini şi până când ea va mai fi), ci pentru profesionism şispecializare.
De la un foarte bun specialist în domeniul hidrologiei (nu, nu evorba de Ion Iliescu) am înţeles cât heirupism există în acestesoluţii pe care le-au îmbrăţişat cu frenezie toţi băgătorii înseamă la inundaţii; digurile nu rezolvă problema, ele fiind menitedoar a apăra o zona limitată în caz de forţă majoră. Şi în nici uncaz nu vom lăsa construcţia în lucrarea făcută ca soluţie imediată(că doar nu o rămâne digul de la Galaţi pe mijlocul şoselei!).Nespecialiştii, printre care evident şi cei câţiva scriitori deprofesie invitaţi la toate talkshow-rile, bănuiesc că nu chiar pegratis invitaţi, au creditat astfel, prin susţinerea acesteisoluţii, un regim politic pe care unii chiar îl detestă.
Acerstea sunt paradoxurile datului cu părerea în afaraproblemei. Haideţi să îi lăsăm pe specialişti să se pronunţe îndomeniile lor şi noi să ne pronunţăm, cu aceeaşi fermitate şiadrenalină, în domeniul în care suntem specialişti. Să nu cerem dinnou literaturii să fie "tribună de luptă şi propagandă a ideilornoi". Dacă o vom lăsa să fie literatură, va fi şi un glas ascultat,şi o voce de urmat, şi o pildă de arătat.
Cel mai aprig susţinător al ideii de literatură ca tribună afaptului de viaţă imediat, o distinsă profesoară universitară, carenu a împlinit 30 de ani, mărturisea că, totuşi, scriitorul eipreferat este Marcel Proust!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
