Nani şi Horia
Tot aştepţi, tot aştepţi?
Simt aceste întrebări în ureche, ca pe o mână străină care mis-ar furişa în buzunar şi ar cotrobăi acolo în speranţa că ar găsipuţinul agoniselii mele. Doar că nu mai e vorba de un câştigdeterminat, ci de toată zestrea acumulată într-o viaţă, nimicaltceva decât o singură şi uriaşă investiţie, aşteptarea. Amaşteptat. Ce? Marea iubire, norocul bulversant care te face din omneom şi din sărăntoc miliardar, iluminarea prin care toatesertarele fiinţei s-ar contopi într-unul singur şi aş deveni omullui Dumnezeu? Rostogolirea cerului aducător de furtună peste un lande floarea soarelui e un alt nume al aşteptării. Am trăit uneorisenzaţia aceasta, care e prăbuşire în simbioză cu înălţarea. Cevase clinteşte şi o ia la vale, dar în momentele cele mai febrile alesurpării se petrece şi o suspendare, te reechilibrezi şi scoţicapul din iureş. Rostogolirea cerului ca în pictura lui Van Goghface să vibreze harfa sufletului meu iar melodia cea mai purărezultată nu poate fi decât tot aşteptarea…
Când deschid ochii o văd pe Maria care nu m-a părăsit niciodată.Ea vine aici la spital şi mă ajută să-mi suport mizeria. Înaintesubscriam la vechea teză potrivit căreia singurătatea în doi esteuna din cele mai grele osânde care îi poate fi dată omului. M-amînşelat. Am dorit aproape o viaţă să scap de Maria, nu am reuşit şitot cu ea am rămas. M-am încăpăţânat să nu o socotesc perechea meaşi până la urmă, ocolişurile făcute, unul mai dureros decât altul,m-au adus tot în poala ei, bolnav, rănit şi, ca o încununare adezastrului, spitalizat. Săraca, şi-a învins pudoarea şi a venit sămă vadă, ştiind că de fapt nu mai am pe nimeni, nici un picioruş deprieten, că ea pentru mine reprezintă un fel de tot în care înprimul rând o regăsesc pe mama. Probabil că întrebată ce este înraport cu mine ar răspunde ca întotdeauna: o cunoştinţă. Odată, demult, a spus: o vecină, făcându-se rău de tot de râs. Mediculuiortoped, cel care-mi completa certificatul medical - avusesem ofractură - şi o întrebase care-i adresa, nu a ştiut să-i răspundă,ceea ce l-a făcut pe individ să râdă gros şi să exclame cătreasistentă: înţelegi cam ce fel de vecini sunt… Dar de atunci atrecut o groază de vreme. Nu am mai făcut nici o entorsă.Încheieturile au rămas ţepene, scheletul s-a rigidizat şi nu maiare flexibilitatea din tinereţe. Dacă se rupe ceva atunci seprăbuşeşte toată construcţia. Nu mai scap eu cu simple torsiunicare după două săptămâni de ghips se refac.
Maria şi-a învins pudoarea şi a venit să mă viziteze. Cu puţintimp în urmă, observând că nu mai dau nici un semn de viaţă, m-acăutat acasă şi acolo a asistat neputincioasă la desfăşurareaacelui bâlci oribil. Fusese din fericire prevenită de o vecină că egroasă de tot, dar nici chiar aşa nu putea să-şi închipuie ce le vafi dat ochilor ei să vadă. Eram căzut într-o baltă de sânge,înconjurat de cadre sanitare şi de câţiva poliţişti. Nici nu aintrat ea bine în apartament că a şi fost asaltată de o puştoaicăde la o televiziune particulară care i-a adresat o avalanşă deîntrebări, din care nu a înţeles o iotă. Ca prin vis, un visîntunecat, ca o alunecare prin tunel, a zărit-o şi pe Nani careperora în neştire, unităţi lexicale unite într-un torentininteligibil, dar deja flancată de poliţişti. E posibil să-i fipus cătuşe, aşa a mărturisit vecina ulterior. Totul s-a consumatrepede, scrâşnit şi înăbuşit. Televiziunea care avusese reporter lafaţa locului a difuzat ştirea la o oră de bună audienţă, aşa că totnătărăul a putut să vadă cam ce s-a întâmplat acasă la mine,aceasta într-o seară ca oricare alta, care nu părea să anunţe prinnimic nenorocirea. Maria a fost şi ea văzută dând o declaraţiestângace, negăsindu-şi cuvintele şi dorind tot timpul să-şi acoperefaţa. De ruşine. Totuşi, cine a avut răbdarea să urmăreascădifuzarea reportajului, nu mai lung de trei minute, a putut săreţină un scurt fragment din declaraţia ei. A fost mereu imatur, euadică… Ca şi ea am intrat în pământ de ruşine când m-am văzut latelevizor, într-o stare jalnică, luat de acasă în Salvare, mediculde pe ambulanţă, flegmatic şi rotofei, informa sec opinia publică,în fine, un penibil fără pereche, care ţie îţi arde obrajii iaraltuia nu-i produce nici un frison. Încă un caz care va să zică deviolenţă domestică. De data aceasta nu el a lovit, ci ea, femeia afost agresorul, ea va fi supusă unui control psihiatric pentru a seconstata dacă în momentul agresiunii a avut sau nu discernământ.Procedura de rutină. În ultimii ani jurnalele de actualităţi augăzduit mii de ştiri-reportaj cu un asemenea subiect. Soţii,iubiţii, fraţii, părinţii se bat şi-şi scot ochii. Căminul a ajunsun iad. Când vezi lucrurile de la distanţă te mai şi miri, dar decele mai multe ori ridici din umeri. Ridicatul e şi o formă de-a-ţiexprima siguranţa că ţie niciodată nu ţi se va întâmpla cevaasemănător. Drogat de aceeaşi nesimţire am crezut şi eu la fel.M-am înşelat. Am căzut la rândul meu victima acestui tip deagresiune. Spre mirarea unora şi spre satisfacţia altora am apărutpe micul ecran într-o stare de semiconştienţă, bandajat la cap,întins pe o targă purtată de doi brancardieri. Maria a venit latimp, anunţată de vecină, femeie de treabă de altminteri, dar carenu-şi mai încăpea în piele de mândrie că, luată şi ea la întrebăride reporteriţă, poate să apară pe sticlă şi deci e văzută deneamurile de ţărănoi. M-a scârbit până la albirea părului, dar fărăea lucrurile chiar că ar fi derapat fatal. Lenuţa sau cum o cheamă,stând tot timpul cu urechile ciulite ca să audă orice mişcare pepalier, a interceptat uşor zgomoturile surde şi ţipetele venitedinspre apartamentul meu şi fără să întârzie a traversat cei câţivametri care despart uşile apartamentelor noastre aflate faţă în faţăla etajul V al blocului, şi a bătut puternic în uşă. Sonerie nu maiam de mult şi probabil că nici nu o să-mi pun până dau ortul popii.I-a răspuns chiar Nani, nici nu avea altcineva, pe faţa căreiaplutea un zâmbet serafic, şi în a cărei mânuţă dreaptă se bălăbăneaameninţător un ciocan. Lenuţa Păun, aşa o cheamă pe vecină, aîngheţat în clipa aceea, înţelegând ce grozăvie avusese loc. Adat-o la o parte pe fată şi s-a năpustit în camera mea de lucruunde zăceam pe covor. Mi-aduc aminte de o anumită senzaţie tactilgustativă, cum s-o numesc, ceva lipicios şi cald mi se prelingea pefaţă şi pe gât, nu m-am abţinut şi până la urmă tot am scos vârfullimbii ca să gust. Văzându-mă aşa, a îngheţat a doua oară, dar,vajnică femeie, tot a mai avut resurse pentru a pune mâna petelefon. Nani se potolise şi privea senină toată scena. Mai târziuam încercat să-i găsesc circumstanţe atenuante. Cum nu mai aveaserviciu de câteva luni bune, dacă nu chiar de jumătate de an, şide asemenea neavând altceva mai bun de făcut decât să se uite latelevizor de dimineaţa până seara sau de seara până dimineaţa,schimbând la repezeală butoanele, atenţia i-a fost cu siguranţăcaptată de două evenimente, unul major, de o anvergură mondială,moartea lui Michael Jackson, altul minor, ceea ce făcea greşităîncadrarea sa la categoria evenimente, deşi prin atrocitate egaladispariţia dintre cei vii a starului american, acela care a constatîn uciderea de un adolescent a propriei mame, folosind un ciocansau o daltă. I-a aplicat femeii mai multe lovituri direct înţeastă. A dat în ea cu sete şi nu s-a oprit decât în momentul încare a văzut-o că se prăbuşeşte la picioarele sale, fără suflare.Cazul a făcut repede înconjurul ţării şi timp de câteva zileaproape că nu puteai să eviţi să auzi pe stradă, în autobuz sauîntr-un market crâmpeie de discuţie plecând de la crimaabominabilă. Sincer să fiu, nu am crezut o clipă că acel context arfi putut s-o "inspire'' pe Nani. Mai ridicase ea mâna asupra mea,dar nu mă pierdusem cu firea. Cei care auziseră câte ceva nurataseră prilejul ironiilor. Ce fel de bărbat eşti tu, Horică, dacăte altoieşte muierea? Judecată ţărănească de doi lei şi trei bani,ca la noi, aici, la câmpie. Lenuţa vecina, pe care bărbatu-său, pevremea când mai era căsătorită, o bătuse zdravăn de-i învineţisecarnea de pe braţe şi de pe picioare, nu ar gândi diferit. Deaceea, când m-a văzut la pământ, s-o fi temut de viaţa mea, darparcă nici nu-i venea să creadă că o fărâmă de om cum e Nani ar fifost în stare să mă lovească. Poate a şi râs puţin în sinea ei.Doar că era groasă de tot.
Povestea aceasta e tare lungă. Aici în spital, după ce mi-amrevenit iar medicii m-au asigurat că sunt la adăpost, am timpberechet să mă întorc, să descâlcesc un caier încurcat, să separ,cum ar veni spus, pulberea drumului de pulberea stelelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
