Tot aştepţi? Tot aştepţi?
Tot aştepţi?
Obraznică întrebare! Ai aşteptat, dobitocule, până ţi s-aulungit urechile şi ce ai primit? Un ciocan în cap. Precum Troţki,precum doamna aceea, o distinsă profesoară de colegiu din Iaşi,lovită de propriul copil, făptura pe care o născuse, o alăptase, ocrescuse, era carne din carnea ei, şi ce folos? Ereditatea e oflăcăruie firavă faţă de uriaşul necunoscut ce se instalează încăpuşorul vietăţii abia venite pe lume. Poate de aceea nici nu amavut copii. M-a pedepsit sau m-a ferit Dumnezeu. Dacă aş fi avutunul, acela m-ar fi strâns de gât cu mânuţele lui. N-am avut copii.În schimb am avut-o pe Nani, care alunecând ireversibil pepovârnişul din ce în ce mai abrupt al halucinaţiilor, a trecut încele din urmă la fapte. Deşi fusesem avertizat, nici o clipă num-am temut de ea. Nu am putut să cred că un om care spunea că măiubeşte dincolo de orice închipuire va fi vreodată în stare să mălovească fără milă. Tradusă în limbajul nostru stângaci, exprimătocmai forţa ucigaşului. Am stat aşadar multă vreme alături de unom bolnav, iar uşurinţa cu care am tratat lucrurile s-a întorsîmpotriva mea. Din acest punct de vedere Maria are dreptate când măcalifică: ai fost mereu imatur, omule! Stă acum lângă patul meu despital şi ne oglindim unul în privirile celuilalt, amândoi la felde miraţi şi de jenaţi, zâmbind ca nişte copii proşti cu care viaţas-a distrat cum i-a plăcut. Asta suntem, copii blegi, tonţi,tembeli, peste care timpul a trecut şi am îmbătrânit. Prudentă şichibzuită, calmă şi discretă, reţinută şi cumpătată, a căpătat larândul ei ceea ce a meritat: pustiul. Aici însă ne deosebim. Înpustiul meu, spre deosebire de al ei, a fulgerat lovitura deciocan. Zeul Thor, altfel spus, din străfunduri mitologice s-aabătut asupra mea şi, folosind mânuţa iubitei bolnave, a făcut dintigva mea sfântă nicovală.
Tot aştepţi, tot aştepţi? Dumnezeule, nu m-oi fi scrântit şi eu?Ce poate fi vocea care-mi cotrobăie în urechi? Am rugat-o pe Mariaca data viitoare când mă va vizita să aducă şi un vademecum înpsihiatrie, ceva de felul acesta, şi să citim împreună ce scrieacolo. Din câte ştiu unul din primele simptome ale schizofreniei arfi tocmai acesta: sonorizarea gândurilor. Tu gândeşti ceva, dargândul, ca un copil neascultător, nu mai vrea să stea acasă şi o iarazna pe străzi. Vrei să-l aduci înapoi, dar iarăşi el seîmpotriveşte, iar la un moment dat tot ceea ce până în acel momentpărea că-ţi aparţine, produs al activităţii cerebrale, seexternalizează şi se întoarce asupra ta sub forma unei vocistrăine. De obicei fenomenul acesta se petrece în cazul celor maiadânci gânduri şi al celor mai intense emoţii, aceştia sunt copiiinoştri răi, care fug de acasă, iar când îi recuperăm descoperim cănu mai sunt ai noştri. Şi nu a fost aşteptarea gândul cel mai intimşi stăruitor?
Mă întorc puţin şi o văd pe Maria cum zâmbeşte. Neîncrezătoare,ironică, de fapt neajutorată…
- Ai un talent formidabil să intri în încurcături, îmi spune eaşi am impresia că o aud ca de la mare depărtare sau poate e totvocea străină care-mi cotrobăie în ureche şi căreia îi replic: dacăaştepţi până la capăt şi până la ultimul strop de nădejde nu sepoate să nu primeşti un răspuns.
Când ea începe să-mi vorbească astfel ştiu că glasul i se vaînăspri iar omul jucăuş şi relaxat va face loc unuia critic şisever.
- După 2000 ai început să ai de-a face cu vagaboandele. Acumle-ai lăsat pe astea, dar ai dat peste un bolnav psihic. Mult ţi-atrebuit. Înainte, când mai trăia maică-ta, te temeai să nu teîmbolnăveşti de toate porcăriile pământului, sifilis, SIDA, cinemai ştie ce mizerii, acum ai scăpat de pericolul ăsta, dar ai datpeste altul şi mai mare. Cum te simţi? Te mai doare capul?
Schiţez un gest vag din care ea poate să înţeleagă orice.Timp deo săptămână am avut o cefalee îngrozitoare. Am luat calmante cupumnul şi doar dacă adormeam scăpam de suferinţă. Din fericire,şocul psihic a fost atât de mare încât m-a păzit de panica de-acrede că durerile nu mă vor mai lăsa. Îmi aminteam ce rău suferisemama, aceasta de la 20 de ani, când fusese înjunghiată pur şisimplu de curenţii de aer ai unui decembrie geros, două cuţite is-au înfipt atunci în muşchii cefei, iar durerea i s-a răspânditiute în tot capul. De atunci nu a mai fost om şi periodic erazgâlţâită de asemenea dureri care îi aminteau de imprudenţaprimordială, când, tânără, umbla iarna fără nimic pe cap. Aşa asuferit până a murit, iar mie mi s-au întipărit în memorie toatezilele şi săptămânile chinurilor la care a fost supusă. După ceNani m-a lovit, aşa, ca într-o scăpărare, mi-a venit ideea că, dacănu mor, o să rămân handicapat tot restul vieţii, înconjurat deindiferenţa şi amuzamentul oamenilor. Dar după ce m-am trezit nu ammai luat în seamă temerea.
Internat la neurologie, am avut prilejul să contemplu perindareaîntregii scări de suferinţe care-şi au originea în nervii noştrizdruncinaţi, plasă neuronică din ce în ce mai zdrenţuită, năvodcare odinioară capta stele, acum strânge într-un ghem gunoaielestrăzii. Neurochirurgii îşi făceau de bine de rău treaba şimeştereau cu scalpul în creierul celui bolnav. Meştereau, cârpeau,dregeau. Vor drege până ce omul ca specie îşi va da cu totul duhul.În salonul unde mă aflu am cunoscut două cazuri tipice de afecţiuneneurologică. Primul avusese un accident de maşină. În urma şoculuiîşi pierduse cunoştinţa iar când se deşteptase nu mai era în starenici să scrie, nici să vorbească. Căzuse victima unei afazii.Comunica foarte greu, articulând sunete de neînţeles sau mâzgălindpe foaia de hârtie semne la fel de ilizibile. Celălalt caz era maimisterios. Pacientul nu acuzase nici un traumatism, dar se treziseîntr-o dimineaţă cu o durere teribilă de cap. Aceasta a durat camtoată ziua, după care, trecând ca prin farmec, a avut o consecinţăînspăimântătoare. Omul nu-şi mai simţea jumătatea dreaptă atrupului. De data aceasta putea fi vorba de o agnozie de ordintactil, deoarece pipăindu-se intens cu mâna opusă nu capta nici unsemnal care i-ar fi confirmat redobândirea proprietăţii asuprajumătăţii pierdute de trup. Mă uitam la cei doi halucinat şiaproape că uitasem de mine. Medicul care mă luase în primire acrezut de cuviinţă să râdă la început iar apoi să exclame grosolan:domle, ai ţeasta tare, scut, nu altceva, a completat el, făcându-mişi cu ochiul, ceea ce m-a enervat grozav. Oricum, faptul că amreacţiile dinainte de incident arată că sunt pe calea cea bună,adică mă voi însănătoşi. În schimb mă deprimă nespus posibilatocătură făcută de gura lumii. Oho, distinsul domn Nicolau, ce aereîşi mai dădea şi ce a păţit! Ha, ha, ho, ho, hi, hi! I s-a înfundatdumnealui, poza în omul superior, ehe, filosof, gânditor, şi cândcolo trăia cu o nebună care i-a spart capul… Cum să mă maiîngrijoreze atunci agravarea cazului de vreme ce mă îngrozesceventualele comentarii? Dumnezeule, mi-a păsat mereu de gura lumiişi după decenii de aşteptare am căzut exact între colţii saucioturile acestei guri care are ce să sfârtece şi să molfăie. Îidădusem hrană pe cinste. La începutul spitalizării vrusesem s-o rogpe Maria să-mi cumpere nişte reviste literare, de cultură, cevaechivalent, ca să răsfoiesc, dar m-am lăsat păgubaş. În ultimavreme nu mai cercetasem nimic de felul ăsta şi nu le dusesem lipsadistinselor tipărituri. Nesimţit, dar sănătos! Nici Nani nu aveaasemenea curiozităţi. Fată totuşi instruită, absolventă depsihologie, dorind la rândul ei să scrie, nu ţinea să se informezeasupra literaturii contemporane ca să ştie şi ea care suntexigenţele, ce prizează critica, altfel spus cum ar trebui să scrieca să intre în graţiile evaluatorilor. Din acest punct de vedere oadmiram. Adevărul era că şi eu în tinereţe nu dădusem doi bani pejudecata criticilor, pe curentul literar dominant, consideram căeşti cu atât mai valoros cu cât înoţi împotriva curentului, adică,anacronic nu te aliniezi. Aşa gândeam poate chiar când aveam vârstaei. De parcă mi-ar citi gândurile Maria îmi spune:
- Ştiu de unde a plecat nebunia. Diferenţa mare de vârstă. Eramult mai tânâră decât tine. Nu ţi-ai dat seama că viaţa cu oasememea femeie se poate sfârşi rău?
- De ce? Asta-i prejudecată mic burgheză.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
