La inceput, mi s-a parut o idee avangardista. Aveam 25 de ani si nu intrasem niciodata intr-un muzeu. Imi doream din inima acest lucru, dar faptul ca nu vedeam m-a facut sa nu calc niciodata intr-o sala de expozitie. Si iata ca la un moment dat minunea s-a produs. Profesorul meu de la Facultatea de psihologie din Cluj-Napoca, seful Catedrei de psihopedagogie speciala, Vasile Preda, mi-a spus intr-o zi: "Adina, pregateste-te sufleteste, peste cateva zile mergem la Muzeul de Arta".
Adina Ladaru imi zambeste timid, este usor circumspecta, dar se insenineaza pe masura ce imi povesteste despre aceasta experienta fantastica. Este nevazatoare din nastere si a avut forta de termina, cu o medie remarcabila, o facultate din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.
- La muzeu am intrat in Galeria de arta romaneasca contemporana si ne-am oprit in fata bustului lui Lucian Blaga, semnat de Ladea. Domnul profesor imi vorbise mult despre acesta lucrare, dar in momentul in care am atins-o, parca m-am curentat. Blaga are o expresie impunatoare, priveste parca de sus, cu ingaduinta si detasare, din eternitatea sa. Am zabovit indelung cu mainile mangaind fruntea sa inalta si aveam strania senzatie ca bronzul vibreaza.
Adina este unul din cei circa 25 de studenti clujeni, nevazatori sau slab vazatori, care anual fac aceasta experienta de terapie prin mediere artistica, initiata in urma cu un deceniu de catedra de Psihopedagogie speciala de la Universitatea clujeana. Calcand pas cu pas pe urmele experientei europene in domeniu, profesorul Vasile Preda a urmat timp de trei ani un proiect international intitulat "Accesul la muzee al persoanelor cu deficiente vizuale". A lucrat in acest rastimp la British Museum, la Louvre si la Muzeul de egiptologie din Torino, a participat la work-shop-uri privind modalitatile practice de facilitare a accesului slabvazatorilor la operele de arta plastica, sculptura, dar si pictura. Aici a descoperit asa numitele spatii tactile amenajate in muzee, unele cu sculpturi originare (ca la Torino), altele cu mulaje din gips sau din rasini sintetice, pentru ca, nu-i asa, transpiratia degetelor poate afecta materialul originar, precum cele ale frizelor Parthenonului (ca la British Museum din Londra). In asemenea cazuri, copiilor respective li se alatura si esantioane din materialul din care este executata lucrarea (piatra, marmura, granit), astfel incat nevazatorul sa poata avea o imagine tactila complexa. Sa mai adaugam faptul ca explicatiile audio receptate la casca, care insotesc explorarea kinestezica a lucrarii, il ajuta sa-si limpezeasca semnificatia estetica si istorica a aspectelor percepute. In marile muzee ale lumii (Muzeul Regal din Bruxelles, Ciudad din Barcelona, Anteros din Bologna sau in peste 20 de muzee din Franta), astfel de "vizite tactile" sunt deja un lucru obisnuit. S-a instituit, chiar, specializarea de muzeograf responsabil cu spatiile tactile care insoteste vizitatorul nevazator oferindu-i reperele artistice si de istoria artei necesare; dupa cum s-au constituit, ca la Muzeul Rodin din Paris, spatii complementare /ateliere de modelaj pentru nevazatori.
La fel de spectaculoase sunt in muzee si spatiile tactile consacrate picturii, unde specialistii au conceput o modalitate inedita prin care nevazatorul sa poata "privi" o lucrare, nu atat in ansamblul ei, cat, in special, pe detalii: crearea imaginilor tactile, fiecare culoare primind un cod grafic tactil (de pilda - hasuri, linii curbe pentru ape). Se ajunge, astfel, la un fel de varianta in relief a picturii, lucrari celebre semnate de Matisse sau Kandinski cunoscand astfel de prelucrari (la Metropolitan Museum din New York).
Desigur, specialistii se intreaba pe buna dreptate: mai poate aparea in asemenea situatii, usor artificiale, sentimentul estetic, placerea? Discutiile sunt aprinse si o singura concluzie a fost acceptata de toti: educatia artistica pentru persoanele cu deficiente de vedere, aceste veritabile cursuri de istorie a artei prin tehnici compensatorii, perceptii kinestezice, non-vizuale au un important rol cognitiv, care, la randul sau, poate genera emotia estetica.
Profesorul Vasile Preda a revenit in tara si a valorificat experienta acumulata in muzeele europene in cadrul unui curs de Psihologie a persoanelor cu deficiente de vedere, ca si in elaborarea unui Ghid de vizitare a Muzeului National de Arta din Cluj de catre slabvazatori, dupa modelul celor existente in Occident. Adina Ladaru, interlocutoarea noastra de la inceputul acestor insemnari, este una dintre cei care au beneficiat de serviciile acestui indispensabil instrument educativ aflat in slujba celor care pasesc pe intuneric in sala de expozitie. Ghidul se afla si la dispozitia profesorilor si elevilor scolii pentru nevazatori din Cluj, prezente de acum firesti in salile Muzeelor de Arta si de Istorie a Transilvaniei din localitate. La Cluj, mainile care vad il mangaie pe Blaga cu duiosie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
