Este noua gaselnita din The International: Puterea banului, cel mai recent film al regizorului Tom Tykwer, care si-a castigat deja respectul breslei si admiratia publicului cu Alearga, Lola, alearga si Parfumul: Povestea unei crime. Scenariul debutantului Eric Singer porneste de la scandalul real provocat de activitatile ilegale ale unei banci din Luxemburg (Bank of Credit & Commerce International) desfasurate in anii ’80 si la inceputul anilor ’90 si ambitioneaza sa prezinte o conspiratie mondiala ce depaseste in anvergura toate intrigile filmelor de suspans din ultimii ani. Insa nu realitatea faptelor sau amploarea complotului au
importanta aici si nici macar adecvarea perfecta a intrigii la contextul crizei financiare mondiale. Chiar daca distribuitorii filmului, care au hotarat - dupa cateva vizionari in avanpremiera urmate de consideratii 
dezastruoase – sa se refilmeze cateva scene, pentru mai mult dinamism, si sa se amane lansarea din august 2008 pentru februarie 2009, au dat, intr-un fel, o lovitura de marketing, pentru ca premiera nimereste chiar in mijlocul recesiunii internationale. Ceea ce conteaza - ca stil definitoriu deja pentru Tykwer – este ritmul pe care filmul reuseste sa-l mentina, in ciuda faptului ca scenele de actiune pura se reduc la... una singura. E drept, una extraordinar filmata, despre care s-a spus ca va figura, probabil, in antologia filmelor de gen, alaturi, de pilda, de scena de urmarire din Filiera franceza/ The French Connection, clasicul lui Friedkin din 1971. Schimbul de focuri de la "The Guggenheim" exploateaza perfect decorul uluitor oferit de celebrul muzeu new-yorkez, iar desfasurarea sa reprezinta o coregrafie care ii satisface si pe cei mai exigenti fani ai filmelor de actiune. In rest, actiunile lui Louis Salinger, agent al Interpolului hotarat sa aduca in fata justitiei conspiratia pusa la cale intr-o puternica si respectabila banca, urmeaza modelul detectivului care actioneaza singur impotriva tuturor dezastrelor. Unicul sprijin ii este oferit de Eleanor Whitman, procuror new-yorkez care urmareste, de asemenea, sa mearga pana in panzele albe pentru a obtine capetele de acuzare impotriva bancherilor cu pricina. Chiar daca logica schioapata deseori, iar cei doi scapa, permanent si neverosimil, de tirul dezlantuit asupra lor, investigatia desfasurata de Salinger si Eleanor din Berlin la Milano si de la New York la Istanbul are un farmec incontestabil, iar suspansul rezista in ciuda tuturor piedicilor de constructie. Iar acest lucru se intampla pentru ca mare parte din credibilitatea lipsa a scenariului e suplinita de jocul actorilor. De la personajul-cheie al lui Wilhelm Wexler, interpretat de experimentatul Armin Mueller-Stahl, caruia ii revin cateva dintre cele mai inteligente replici din film, pana la bancherii scrobiti care dau ordine ucigase in costumele lor impecabile, fara sa li se clinteasca un muschi pe fata, distributia functioneaza intr-un mod cu totul convingator. Insa creme de la creme ii revine lui Clive Owen, care inspira, deopotriva, blazare si hotarare, concentrare si dezolare, forta teribila si vulnerabilitate. Desi cele mai recente roluri ale sale (exceptand Elizabeth: Epoca de aur si Copiii tatalui) ne-au obisnuit sa-l vedem in roluri de actiune, cu revolverul in mana si chipul brazdat de rani, chiar si in cheie caricaturala ca in Shoot ’Em Up, aici atitudinea sa chiar conteaza enorm, pentru ca reuseste sa-l scoata pe Salinger din datele bidimensionale ale scenariului, sa-i confere mister si charisma. Rolul de aici este, probabil, exact elementul care lipsea consolidarii definitive a succesului sau la Hollywood, desi actorul britanic ironizeaza permanent, in interviuri, statutul sau de sex-simbol. Daca pana acum era privit ca o promisiune, recent, The Times, in editia sa on-line, i-a dedicat un articol intitulat Is Clive Owen the new Cary Grant?, care afirma ca, desi talentele masculine venite dinspre Marea Britanie nu sunt deloc putine sau minore (si aici sunt pomeniti Anthony Hopkins, Ralph Fiennes, Daniel Day-Lewis, precum si cei mai recenti interpreti ai lui James Bond), Clive Owen este singurul care a spart blocada box office-ului american. Mai mult, Owen este considerat echivalentul masculin al lui Kate Winslet, cele mai frecvente caracterizari ale lui pomenind de acel irezistibil amestec de senzualitate si eleganta care aminteste, intr-adevar, de Cary Grant. Fie si pentru acest subtil cocktail, dar si pentru tensiunea pe care v-o livreaza si pentru cateva excelente momente de umor negru, The International este un thriller realmente reusit.
importanta aici si nici macar adecvarea perfecta a intrigii la contextul crizei financiare mondiale. Chiar daca distribuitorii filmului, care au hotarat - dupa cateva vizionari in avanpremiera urmate de consideratii dezastruoase – sa se refilmeze cateva scene, pentru mai mult dinamism, si sa se amane lansarea din august 2008 pentru februarie 2009, au dat, intr-un fel, o lovitura de marketing, pentru ca premiera nimereste chiar in mijlocul recesiunii internationale. Ceea ce conteaza - ca stil definitoriu deja pentru Tykwer – este ritmul pe care filmul reuseste sa-l mentina, in ciuda faptului ca scenele de actiune pura se reduc la... una singura. E drept, una extraordinar filmata, despre care s-a spus ca va figura, probabil, in antologia filmelor de gen, alaturi, de pilda, de scena de urmarire din Filiera franceza/ The French Connection, clasicul lui Friedkin din 1971. Schimbul de focuri de la "The Guggenheim" exploateaza perfect decorul uluitor oferit de celebrul muzeu new-yorkez, iar desfasurarea sa reprezinta o coregrafie care ii satisface si pe cei mai exigenti fani ai filmelor de actiune. In rest, actiunile lui Louis Salinger, agent al Interpolului hotarat sa aduca in fata justitiei conspiratia pusa la cale intr-o puternica si respectabila banca, urmeaza modelul detectivului care actioneaza singur impotriva tuturor dezastrelor. Unicul sprijin ii este oferit de Eleanor Whitman, procuror new-yorkez care urmareste, de asemenea, sa mearga pana in panzele albe pentru a obtine capetele de acuzare impotriva bancherilor cu pricina. Chiar daca logica schioapata deseori, iar cei doi scapa, permanent si neverosimil, de tirul dezlantuit asupra lor, investigatia desfasurata de Salinger si Eleanor din Berlin la Milano si de la New York la Istanbul are un farmec incontestabil, iar suspansul rezista in ciuda tuturor piedicilor de constructie. Iar acest lucru se intampla pentru ca mare parte din credibilitatea lipsa a scenariului e suplinita de jocul actorilor. De la personajul-cheie al lui Wilhelm Wexler, interpretat de experimentatul Armin Mueller-Stahl, caruia ii revin cateva dintre cele mai inteligente replici din film, pana la bancherii scrobiti care dau ordine ucigase in costumele lor impecabile, fara sa li se clinteasca un muschi pe fata, distributia functioneaza intr-un mod cu totul convingator. Insa creme de la creme ii revine lui Clive Owen, care inspira, deopotriva, blazare si hotarare, concentrare si dezolare, forta teribila si vulnerabilitate. Desi cele mai recente roluri ale sale (exceptand Elizabeth: Epoca de aur si Copiii tatalui) ne-au obisnuit sa-l vedem in roluri de actiune, cu revolverul in mana si chipul brazdat de rani, chiar si in cheie caricaturala ca in Shoot ’Em Up, aici atitudinea sa chiar conteaza enorm, pentru ca reuseste sa-l scoata pe Salinger din datele bidimensionale ale scenariului, sa-i confere mister si charisma. Rolul de aici este, probabil, exact elementul care lipsea consolidarii definitive a succesului sau la Hollywood, desi actorul britanic ironizeaza permanent, in interviuri, statutul sau de sex-simbol. Daca pana acum era privit ca o promisiune, recent, The Times, in editia sa on-line, i-a dedicat un articol intitulat Is Clive Owen the new Cary Grant?, care afirma ca, desi talentele masculine venite dinspre Marea Britanie nu sunt deloc putine sau minore (si aici sunt pomeniti Anthony Hopkins, Ralph Fiennes, Daniel Day-Lewis, precum si cei mai recenti interpreti ai lui James Bond), Clive Owen este singurul care a spart blocada box office-ului american. Mai mult, Owen este considerat echivalentul masculin al lui Kate Winslet, cele mai frecvente caracterizari ale lui pomenind de acel irezistibil amestec de senzualitate si eleganta care aminteste, intr-adevar, de Cary Grant. Fie si pentru acest subtil cocktail, dar si pentru tensiunea pe care v-o livreaza si pentru cateva excelente momente de umor negru, The International este un thriller realmente reusit.The International: Puterea banului/ The International Productie SUA, 2009. Regia: Tom Tykwer. Cu: Clive Owen, Naomi Watts, Armin Mueller-Stahl, Brían F. O'Byrne, Ulrich Thomsen, Luca Barbareschi. Premiera: 27 martie. Distribuit de: InterComFilm Distribution
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
