Pierre Manent
Ştiinţa politică autentică
Editura Baroque Books &Arts
Pierre Manent în dialog cu Benedicte Delorme-Montini. Traducere din limba fraczeă şi prefaţă de Cristian Preda.
Pierre Manent este director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, membru fondator al revistei „Commentaire” şi unul dintre cei mai subtili interpreţi ai gândirii politice occidentale. Multe dintre cărţile sale – printre care Histoire intellectuelle du libéralisme, La Cité de l’homme, Naissances de la politique moderne sau La Raison des nations – au fost traduse în română. Cartea de faţă e un dialog despre parcursul intelectual al lui Manent şi marile opţiuni politice ale lumii moderne. Interlocutoarea, Bénédicte Delorme-Montini, este specialistă în ştiinţa politică şi colaborează la revista Le Débat.
„Interesul meu pentru politică a fost foarte-foarte precoce – spune profesorul francez. Îmi vine să spun că s-a născut în clipa în care americanii au ajuns în grădina bunicii... Aveam şapte ani. Era o zi de vară. Mă foiam pe lângă tatăl meu, foarte mulţumit că sunt băiat mare şi că-l pot ajuta să facă nu ştiu ce. Fericit să trăiesc asemenea clipe, i-am spus ceva ce auzisem cu siguranţă la şcoală, şi anume ce tipi formidabili sunt americanii. Răspunsul tatălui meu a fost atât de usturător, încât îmi amintesc şi-acum ce tare m-a lovit şi cât de dezamăgit am fost. Aşa am descoperit experienţa politică. Şi cum sentimentele pe care le încercam faţă de americani au fost reprimate cu severitate, am înţeles în chip obscur, dar cu multă forţă, că existau subiecte care trezeau opoziţii violente şi că opinia tatălui meu putea fi foarte diferită de opinia tovarăşilor mei de şcoală. Pe scurt, descopeream astfel caracterul conflictual al vieţii politice, descopeream pasiunea politică. Nu e rău să fii iniţiat în politică înţelegând că ea e ceva conflictual, în care sunt adeseori amestecaţi americanii!“
„Dintre numeroasele idei originale ale lui Manent – este de părere profesorul român prefaţator -, va fi cu siguranţă reţinută cea care priveşte ordonarea istoriei gândirii politice, pornind de la succesiunea a trei forme politice – cetatea, imperiul şi naţiunea. Manent pleacă de la constatarea că primele două forme, născute în Antichitate, sunt foarte diferite: «Cetatea e cea mai mică asociere umană capabilă să se guverneze singură, capabilă de autarhie. Opusă ei, imperiul e cea mai amplă asociere posibilă sub un singur suveran.» Autorul urmăreşte raporturile istorice dintre cetate şi imperiu, apoi se întreabă: «Cum anume, încetul cu încetul, au fost îndepărtate cele două forme politice? Care sunt motivele care au adus triumful unei a treia forme politice, fără echivalent în lumea antică, adică naţiunea? Deşi prestigiul revenea, pe de o parte, cetăţii şi, pe de alta, imperiului, viaţa europeană s-a organizat până la urmă într-o formă politică diferită de cetate şi de imperiu. De ce şi cum anume? Iată în ce termeni simpli s-au pus, pentru mine, problemele.»“ -
Pierre Manent reproşează Europei de azi că dispreţuieşte naţiunea „ca un tip de asociere umană care aparţine trecutului”, în numele unei noi „forme” sau „perspective”. Forma sau perspectiva nouă se cheamă „Uniunea Europeană”, iar Manent observă că deşi „continuăm să aparţinem bătrânei naţiuni”, vrem şi „să aparţinem Europei”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
