Piesa Gigantic a lui Peca Stefan va fi montata la Teatrul Long Wharf din New Haven (SUA), institutie cu care cunoscutul dramaturg colaboreaza intre 7 si 28 septembrie. Peca si-a descoperit vocatia la 16 ani. A inregistrat numeroase succese pe scenele bucurestene, cu spectacole ca O statie, The Sunshine Play sau recentul Ziua fututa a lui Nils, spectacol autofinantat. Traieste intr-o lume de povesti nascute dintr-o imaginatie debordanta. Un artist care nu doarme linistit pana nu vegheaza la punerea in scena a pieselor sale.
- La numai 26 de ani, ai o cariera prodigioasa ca dramaturg. Piesele tale se bucura de montari de succes. Cum de reusesti sa scrii si mult, si bine?
- Scriu teatru din 1998. Asta inseamna ca toate aceste titluri au fost scrise intr-o perioada de aproape 11 ani. Ele au inceput sa fie puse in scena mai tarziu, iar din cauza asta am avut cateodata ani cu patru premiere. Dar asta imi demonstreaza ca piesele mele functioneaza si la mult timp dupa scrierea lor. De exemplu, O statie, scrisa in 1998, a fost pusa in scena de catre Carmen Lidia Vidu in 2006 si inca se mai joaca.
La fel, Ziua fututa a lui Nils, care a avut premiera in iulie 2008, a fost scrisa in 2002. Acum cred ca am ajuns la cea mai buna versiune de text si spectacol. Sunt de parere ca textul pentru teatru e o materie vie, niciodata finalizata, ci doar "capturata" si "insufletita" in diferite variante de spectacol. Atunci cand lucrez cu un regizor, incerc sa lucrez pentru acea viziune (la care, bineinteles, trebuie sa ader si eu). Cred ca dramaturgul trebuie integrat activ in echipa de creatie a spectacolului. Nu stiu cat de bine scriu, dar stiu ca incerc intotdeauna sa gandesc textul in formula lui scenica.
- Ai inceput de foarte tanar - ti-ai descoperit vocatia in adolesecenta, cand ai scris o piesa in cateva ore. Care a fost si cum ai reusit-o atat de repede?
- Am scris O statie in 1998. Dar apoi, momentul in care am stiut ca vreau sa scriu teatru a fost cand am fondat Compania BLA in liceu, la Targoviste, impreuna cu Laurentiu Banescu. Atunci am scris a doua piesa, Showdown (care s-a jucat apoi si de profesionisti), iar impreuna cu colegii mei de liceu am reusit sa umplem o sala de 250 de locuri, a Casei de Cultura din Targoviste (actualul Teatru Tony Bulandra). Atunci mi-am dat seama ca ceea ce faceam noi avea o relevanta pentru oamenii de varsta noastra. Ca era o metoda de expresie si comunicare care merita dusa mai departe.
- Ai o imaginatie artistica spectaculoasa. Cum iti vin ideile si ce te inspira?
- Am mai spus si cred asta: eu nu pot sa tin un jurnal. Dar cred ca piesele mele sunt un jurnal - un jurnal de idei si sentimente, senzatii, calatorii imaginare, intrebari. Povestile mele nu sunt realiste sau naturaliste (am fost "acuzat" de asa ceva si nu inteleg de ce). Chiar si cele care iti dau senzatia asta - sau care sunt construite aristotelic (The Sunshine Play sau New York Fuckin?City) - au la baza un "ceva" care, privit atent, te indeparteaza de cotidian. Pana la urma ele nu vorbesc despre "realitate", ci despre probleme universale, cum ar fi iubirea, moartea, identitatea. Apoi lumile respective pot avea drept personaje niste pinguini sau o molie uriasa numita Dumnezeu. Imi place sa ma joc si imi imaginez multe lucruri.
- Ce ii trebuie unui scriitor, in afara de talent, pentru a reusi sa isi puna in pagina gandurile?
- Eu pot vorbi doar despre dramaturgi. Cred ca dramaturgii trebuie sa cunoasca regulile de constructie a spectacolelor, ca sa le incalce in cunostinta de cauza. Si cred ca trebuie sa fie implicati in tot procesul asta - sa iubeasca teatrul si lucrul in teatru. Nu imi plac dramaturgii "de sertar", care considera ca si-au terminat treaba cand au finalizat textul. Cum spuneam si mai sus, un text nu e niciodata finalizat. Si vorbesc acum si despre textele autorilor morti - daca ar fi fost "finalizate" (adica moarte, inchise), Shakespeare sau Cehov nu ar mai genera atatea noi montari si puncte de vedere diferite.
- Cum ti s-au parut, pana acum, punerile in scena ale pieselor tale?
- Multe (cele in care am fost si eu implicat) ma reprezinta si sunt multumit de ele. Altele - in care nu mi s-a cerut foarte mult parerea - nu au rezistat, iar asta din cauza ca trebuia sa pastreze mai indeaproape spiritul textului, ritmul, stilul. De obicei, piesele mele au un ritm destul de greu de "ghicit" la prima mana. Dar atunci cand acesta este prins de actori, se intampla miracole. Sunt insa norocos pentru ca am putut sa creez piese impreuna cu actori excelenti. Ca sa dau si un nume de regizor, pana acum colaborarea mea cu Ana Margineanu a fost extraordinara, pentru ca Ana stie sa lucreze nu numai cu actorii, ci si cu dramaturgii. De la 89oua, 89oua fierbinte dupa 89, colaborarea cu ea s-a concretizat in niste spectacole foarte bune: The Sunshine Play, Bucharest Calling, piesa din Blog the Theatre de la Bulandra, iar acum spectacolul Povesti adevarate complet inventate despre: Baia Mare - bineinteles, la Teatrul Municipal din Baia Mare.
- Desi ai scris in CV-ul tau ca ai piese montate pe Broadway, in Romania acest lucru nu pare sa spuna prea multe si nu te ridica la statutul de "vedeta" mioritica.
- In primul rand, nu am piese montate pe Broadway. Cred ca asta e o informatie luata de pe biografia mea imaginara autoironica. In schimb am facut scoala de scris dramatic de la New York University, am fost Playwright in Residence la unul dintre cele mai importante teatre regionale din America: Long Wharf Theatre din New Haven, am avut un run de doua saptamani in FringeNYC cu doua spectacole din Romania - The Sunhsine Play si Bucharest Calling -, cu reviewuri foarte bune, inclusiv in New York Times. Nici nu imi doresc sa fiu "vedeta"; nu cred ca dramaturgii sunt facuti pentru asa ceva. Imi doresc doar sa pot lucra liber - ceea ce, din diferite motive, nu este un dat in tara noastra. Teatrele de la noi sunt inchistate intr-o imensa lipsa de viziune si directie artistica pe termen lung. In primul rand te lupti cu o lipsa de incredere permanenta. Eticheta "artist tanar" echivaleaza cu un atac instantaneu la demnitate si libertate profesionala. De aceea, prefer fie sa lucrez in spatii neconventionale, ca Green Hours, fie sa imi produc/finantez singur piesele.
- La ce lucrezi acum?
- Tocmai scriu piesa Povesti adevarate complet inventate despre: Baia Mare, care intra in repetitii pe 25 august, in regia Anei Margineanu. Pe 7 septembrie ma intorc in rezidenta la Long Wharf Theatre, New Haven, ca sa continuu dezvoltarea piesei mele Gigantic. Traduc Povestea de iarna a lui Shakespeare pentru Al. Hausvater, pe 1 octombrie voi pleca la Viena ca sa scriu o piesa scurta pentru proiectul DonauDrama, iar la sfarsitul aceleiasi luni voi merge, tot impreuna cu Ana, la Atena, la un workshop pe Hamlet la Kinky Kong Theatre. In sfarsit, pe 22 noiembrie voi avea o lectura la Odeon in Paris, cu The Sunshine Play.
- Scrii pe pagina ta de net, www.peca.ro, ca in 2013 ar urma sa te stingi din viata, nestiut de nimeni, poate doar de prietenii din copilarie si fara nici o iubita. Ce te determina sa gandesti astfel?
- Autoironia face parte din viata mea. E doar un sfarsit posibil. Bine, eu sper sa fiu in Bali atunci, pe o insula. Sau sa ma apuc de gradinarit...
Intreviu realizat
de Cristian Alionte
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
