Cristian Mungiu este unul dintre cei mai indragiti tineri regizori romani. A promis mult prin scurtmetrajele "Mana lui Paulista", "Corul pompierilor" sau "Zapping" si si-a confirmat valoarea cu un film de exceptie, prezentat la Cannes in cadrul sectiunii "Quinzaine des Realisateurs": "Occident". Despre perioada sa de inceput, pe cand lucra ca gazetar la "Opinia studenteasca" si ca profesor de engleza, despre subiectele care-l intereseaza, despre peliculele preferate si despre proiectele sale, cititi in interviul care urmeaza.
- Sa facem mai intai, pentru cititorii care te cunosc mai putin, o intoarcere in timp. Care e inceputul?
- M-am nascut la Iasi, intr-o generatie de decretei, intr-o maternitate vecina cu un cinematograf. Dar tipul asta de a-ti reinterpreta biografia mi se pare ca tine de filmele indiene. Adevarul e ca n-am avut pentru cinematograf o pasiune mai mare decat orice alt copil normal. Mai degraba ma visam scriitor, desi primele mele ambitii au fost mult mai modeste: intai am vrut sa ma fac sofer pe tractorul de gunoi.
- Ce ti-a marcat cel mai mult anii primei varste?
- Intr-un fel, faptul ca am trait intr-o casa cu curte mare si nu la bloc. Amintirile mele sunt legate mai mult de curte, de animale, de studentii care stateau la noi in gazda, de ai mei si de vacantele petrecute cu ei, mai putin de ceilalti copii.
- Ce studii ai absolvit?
- Am absolvit intai un liceu de Filologie-Istorie, care ingloba insa si un profil sportiv. Eu am terminat scoala intr-o clasa care era jumatate cu profil de Mecanica, jumatate cu profil de Matematica-Fizica. Am absolvit in partea de Mecanica, deci ca lacatus mecanic. Mai tarziu, am terminat Filologia la Iasi si Regia de Film la Bucuresti.
- Cine te-a influentat cel mai mult in acea perioada pe plan profesional?
- Cata vreme am fost in Facultatea de Filologie din Iasi si chiar inainte, am scris la ziar, debutand la "Opinia Studenteasca". Asta m-a ajutat foarte mult sa-mi creez un stil si sa am un feedback imediat si de calitate de la ceilalti: "Opinia" aduna in perioada aceea foarte multi oameni care aveau darul povestirii.
- Catre ce profesiuni tindeai pe-atunci?
- Deja, dupa liceu, speram vag sa fac intr-o zi filme - dar pana sa apuc sa realizez asta, am fost un timp ziarist si profesor de engleza.
- Cat timp ai lucrat la filmul "Occident"? Au fost probleme mari cu finantarea...
- De cand am inceput sa scriu scenariul si pana la premiera au trecut doi ani si mai bine. Da, au fost probleme. Daca n-as fi fost selectionat la Cannes pe baza unei casete de lucru, nu stiu cum as fi incheiat filmul.
- Spune-ne ce premii obtinute cu acest film ti-au facut cea mai mare placere?
- Cele la care eram si eu in sala cand s-a anuntat rezultatul: in ordinea in care le-am primit, cel de la Cluj, Premiul Publicului de la Salonic si Marele Premiu de la Mons. Aici mi-au dat trofeul, o constructie abstracta pe un postament de plastic, iar apoi in culise mi-au dat si o valiza de la sponsorul festivalului. Am inteles la ce folosea aceasta abia pe aeroport la Bucuresti, cand am constatat ca trofeul era din sticla si ca ar fi trebuit pus in valiza: se facuse praf. Un timp am pastrat sacosa aia cu cioburi, dar pana la urma m-am temut sa nu calce pisica pe ea si sa se taie la labute, asa ca am aruncat-o.
- Crezi ca un film de debut se poate compara cu un volum de debut, care e intotdeauna mai usor de realizat decat al doilea?
- Cred ca da.
- Ai urmarit sa aduci elemente regizorale noi, care te caracterizeaza, in "Occident"?
- Nu mi-am facut planuri teroretice cand m-am apucat de acest film. Am povestit cum credeam eu atunci ca e mai bine pentru poveste.
- Pregatesti in prezent o noua pelicula: "Povestiri din epoca de aur". Despre ce e vorba?
- "Povestiri din epoca de aur" e o incercare de a recupera partea nostalgica a tineretii noastre sub comunism, cu intamplarile, obiceiurile si gandurile noastre de atunci. E un proiect mai amplu, alcatuit din povestiri pana la un punct independendente, unele mai vesele, altele mai triste, o incercare de a rescrie un fel de istorie personala a comunismului prin legendele lui urbane, scenariul de fata fiind doar prima parte a acestui proiect. E un proiect facut cu multe personaje, iar un rol principal il detine Ioan Gyuri Pascu. I-am dat sa citeasca scenariul, facandu-i observatia ca e liber sa-si aleaga ce rol crede ca ii vine mai bine. Am convingerea ca merita increderea asta si un rol pe masura talentului lui.
- Ce ai de spus publicului roman despre proiectul "Lost and Found", format din sase scurtmetraje, si in special despre filmul tau "Turkey Girl"?
- Mi-ar face placere sa vina sa-l vada. "Lost and Found" reuneste sase autori foarte interesanti din Europa de Est, pe care altfel au foarte putine sanse sa-i vada: cum romanii au obsesia Oscar-ului, ii instiintez ca Stefan Arsenievic, unul dintre cei sase, a fost nominalizat la Oscar acum doi ani, iar Kornel Mundrutzco este unul dintre cei mai bine apreciati tineri regizori europeni.
- De ce titlul romanesc este "Curcanii nu zboara"?
- Engleza e o limba mai succinta. Imi place cum suna "Turkey Girl", dar nu exista o traducere precisa in romana - in afara de "Fata turca". Am preferat sa gasesc complet alt titlu.
- Cum s-au pus bazele companiei Mobra Films?
- Acum trei ani, Hanno Hofer ridica un premiu in numele meu la Festivalul de la Montpellier si in aceeasi seara eu ridicam unul in numele lui la Cottbus. Agentul nostru de vanzari, care se ocupa de scurtmetrajele pe care le facuseram, ne-a sugerat ca poate ar trebui sa ne facem impreuna o firma, cata vreme ne stim din facultate, ne ajutam unul pe celalalt si folosim acelasi operator, pe Oleg Mutu. Asa am si facut. Mobra Films e incercarea de a arata ca se poate si fara CNC: la Berlinala, sigla noastra a aparut pe trei filme germane la realizarea carora am participat si noi - si totul fara nici un sprijin din Romania. Iar anul trecut am incheiat filmarile la "Offset", un lungmetraj german cu Alexandra Maria Lara, la care, iarasi, suntem asociati ca producatori fara sa fi apelat la banii statului.
- Vezi multe filme?
- Nu. Vad putine filme, de fapt. Pentru ca vad filme numai la cinema, la televizor n-am rabdare. In Romania vad filmele din retea, pe care le urmarim cu totii, dar cand ajung la festivaluri, incerc sa vad pelicule mai speciale si din tari mai exotice, pe care stiu sigur ca n-o sa am cum sa le vad altfel in Romania.
- De ce cineasti te simti legat sentimental?
- Ma simt legat mai mult de filme, decat de biografii complete. Dar intotdeauna am gasit ca e ceva inevitabil snob in raspunsurile la intrebarea asta. Sentimental, sunt legat de serialul cehesc cu Arabela si Rumburak.
- Cum iti vin ideile de scenarii? Cum le concepi?
- Nu se intampla intotdeauna la fel, dar cel mai adesea plec de la o intamplare pe care am auzit-o. Alteori ma intreb ce s-ar intampla cu cineva care ar ajunge intr-o anume situatie. Cel mai important este insa sa ajung la concluzia ca ceea ce am de zis ma preocupa suficient de tare pe mine si ca e ceva ce merita povestit si altora.
- Ai elemente din realitate pe care le preiei si le transpui cinematografic?
- Sigur. Pana la urma povestim, sub o forma sau alta, ce ni se intampla sau ni s-ar putea intampla noua ori altora. Daca nu iti place sa observi realitatea din jurul tau, cred ca nici nu prea ai cum sa povestesti convingator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
